Mirajul Califatului

ISIS funcționează în uni­ver­sul unei teologii politice care legitimează acţiunile pe care le întreprinde, gre­fân­du-le în mod direct pe structurile unei is­torii sacre şi transformându-le în eve­ni­mente esenţiale ale acesteia.​

Recentele atentate revendicate de Statul Islamic, la Paris şi la Beirut, la fel ca şi plantarea unei bombe în avionul prăbuşit în peninsula Sinai, vor provoca cu siguranţă o schimbare atât în privinţa intensităţii cu care Occidentul şi Rusia vor lupta împotriva grupării teroriste cât şi în privinţa modului în care sunt percepuţi refugiaţii ajunşi în Europa.

Conform agenţiei de propagandă a ISIS, atentatele de la Paris sunt "un miracol", simpatizanţii grupării exprimându-şi entuziasmul în faţa acestor evenimente şi mulţumindu-i lui Allah pentru numărul mare de morţi. În timp ce violenţa jihadiştilor capătă un statut cvasimiraculos, refugiaţii care au părăsit teritoriile cucerite de grupare cad mai degrabă în categoria răului. ISIS a con­damnat plecarea acestora spre te­ri­to­riile „cruciaților“, acuzându-i că ar în­făp­tui un „păcat major“. Păcatul ar con­sta în părăsirea „Tărâmului Islamului“ pen­tru a ajunge în „Tărâmul Necre­din­cio­și­lor“, în­tr-o Europă creștină, atee sau li­berală, „dominată de legile ateismului și in­de­cenței“, în care vor fi nevoiţi să îşi ex­­pu­nă copiii drogurilor, alcoolului și li­bertăţii sexuale.

Nu e deloc întâmplător că ISIS judecă aceste lucruri în termeni pur ideologici, condamnându-le într-un discurs care combină imprecaţiile medievale cu trimiteri la pericolele „demonice” prezente în sânul societăţilor europene. În fapt, gruparea însăşi poate fi văzută, în structurile sale esenţiale, ca o îmbinare de retorică medievală şi tehnică modernă, reflectând o grefare politică forţată a tradiţiei în modernitate, tendinţă tipică fundamentalismelor.

Statul Islamic recrutează adepţi prin in­termediul reţelelor de socializare, organizează parade militare în cadrul cărora îşi prezintă armele sofisticate, filmează execuţii pen­­tru a le posta pe site-uri apropiate miş­­cării şi editează chiar o revistă, Dabiq, ca organ de presă şi propagandă. Această infuzie tehnică de modernitate este inserată însă într-un univers ideologic arhaizant, fondat pe ide­ea unei reîntoarceri la Epoca de Aur a Isla­­mului, epoca lui Mahomed şi a succesorilor săi imediaţi, perioadă de maximă expansiune a Imperiului Isla­mic.

Redând Sigiliul lui Mahomed – cercul alb, în partea de jos – şi mărturisirea islamică de credinţă – Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah. Mahomed este trimisul lui Allah – steagul ISIS încearcă să înscrie acţiunile grupării în filiaţia adevărurilor esenţiale ale credinţei islamice, aducându-le într-o dimensiune a continuităţii sacrului care ignoră distanţa istorică. Steagul este în acelaşi timp un semn al sfârşitului timpurilor, steagurile negre fiind purtate, conform unor profeţii din hadith, de cei care vor lupta împotriva Anti-Christului islamic, înaintea Judecăţii de Apoi. 

Alături de intenţia de recuperare a vechilor teritorii, a practicilor războinice şi a legilor acestei perioade primordiale, ISIS caută o reactualizare a unui stadiu presupus pur şi originar al Islamului, printr-o emulare a formelor de viaţă aparţinând primelor comunităţi musulmane, toate inovaţiile ul­terioare fiind considerate coruperi ale acestui nucleu politico-religios fondator. ISIS menţine astfel o permanentă me­ta­forizare a acţiunilor sale, căutând pre­fi­gurări ale acestora în Coran şi inter­pre­tându-le ca o actualizare a unor vechi pro­feţii. Gruparea funcționează aşadar în uni­ver­sul unei teologii politice care legitimează acţiunile pe care le întreprinde, gre­fân­du-le în mod direct pe structurile unei is­torii sacre şi transformându-le în eve­ni­mente esenţiale ale acesteia.

Punctul culminant al acestei evoluţii ideologice a fost proclamarea califatului islamic, o încercare de reinstaurare a unei forme primordiale de guvernământ, care poate fi considerată mai degrabă arhetipală sau mitică, dar pe care ISIS o identifică cu cea implementată de Mohamed şi de succesorii săi imediaţi, în secolul VII, la începuturile glorioase ale Islamului. Ca formă de guvernământ, califatul este o monarhie absolută de drept divin, bazată pe aplicarea strictă a legii islamice, califul, lider politic şi religios, fiind singurul care are autoritatea de a declara jihad şi de a interpreta textele islamice.

În 29 iunie 2014, în prima zi a Ramadanului, Abou Bakr al-Baghdadi al-Qurashi al Husseini, un irakian de 43 de ani, doctor în științe islamice la Universitatea Islamică din Bagdad, a devenit califul Ibrahim, prinţul credincioşilor, conducătorul tuturor musulmanilor. În timp ce cuvântul „calif” induce deja ideea de succesiune, însemnând chiar „succesor” (al profetului Mahomed), particula „al-Qurashi”, adaugată numelui noului calif, evocă descendenţa acestuia din vechiul trib Quraysh, din care făcea parte şi profetul Mahomed, condiţie considerată necesară pentru a putea deveni calif.

Instaurat pe baza „metodei profetice“, ca­­lifatul instituie o datorie de supunere pen­tru toţi musulmanii, consecinţa nesu­pu­ne­rii fiind pedeapsa cu moartea. În urma pro­cla­ma­ţiei, gruparea renunţă la acele par­ti­cule din nu­me care o legau de un anumit ter­i­to­riu, de Irak şi Siria, califatul ne­mai­fiind de­terminat atât de graniţele unui spaţiu, cât de „universalitatea“ credinţei isla­mi­ce. Acceptând pentru prima dată jură­min­tele de credinţă ale unor grupări afla­te în afara teritoriilor ocupate, califul al-Bagh­dadi a pretins că va recupera în­trea­ga su­prafaţă a vechiului Imperiu Is­la­mic, un te­ritoriu întins între India şi Spa­nia.

E puţin probabil însă că planurile ISIS vor putea fi duse la capăt, în special acum când, în urma recentelor atentate, atacurile contra grupării s-au intensificat. Chiar şi aceste atacuri au însă un rol predeterminat în ideologia atotcuprinzătoare a ISIS. Interpretând o veche profeţie din hadith legată de cucerirea Constantinopolului, membrii ISIS au susţinut de la bun început că actele lor războinice vor provoca în cele din urmă un atac de proporţii al lumii creştine, care va duce la o confruntare apocaliptică. În interpretarea ISIS, americanii si aliaţii lor europeni, numiţi „cruciați” sau „romani”, vor fi în cele din urmă învinşi, odată ce întreaga comunitate musulmană se va uni împotriva lor. Înfruntarea finală, care va aduce cu sine şi sfârşitul timpurilor, va avea loc, conform profeţiei, la Dabiq, o localitate descoperită de ISIS în Siria, în apropierea graniţei cu Turcia. Rămâne de văzut ce importanţă va avea Dabiq în confruntarea finală şi mai ales cine sau ce va învinge în cele din urmă, adevărul pre-modern al profeţiilor sau adevărul brut al superiorităţii militare.