Căderea lui Juncker în păcat

Petre M. Iancu 14.10.2015
SHARE 10

 

De ce murim? Se spune că din cauza păcatului originar. Căci şarpele a ademenit-o pe Eva, iar ea pe primul om. Dar oare ce l-a împins pe şarpe în păcat? Şi ce anume pe Jean Claude Juncker?

 

Adam, Eva şi şarpele în paradis, pictură din secolul al XVII-lea, din biserica localităţii Wismar

L-a împins acelaşi lucru, bănuiesc, care-l determină şi pe ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, să se supraaprecieze, propunându-se mediator în conflictul sirian. La mijloc e setea nemăsurată de mărire. Şi o analiză uşor deficitară a realităţii.

Puţini observatori au înţeles ce anume e cu adevărat înspăimântător la antiamericanismul de specie filo-putinistă afişat recent, la Passau, în Germania, de şeful CE Juncker, într-o declaraţie mustind de autoînjosire prin împăciuitorism.

Potrivit dregătorului luxemburghez, SUA, da, culmea, chiar SUA cea condusă în prezent de nevolnicul, retractilul, împăciuitoristul, multilateralistul Obama, ar „dicta” Europei. Juncker crede prin urmare că Europa ar trebui, pe de o parte, să se emancipeze, ieşind de sub tutela „dictatului” american. Pe de alta, i s-ar cere să trateze Moscova, cu mult „respect”.

Pardon? Dar i se cuvine oare Rusiei lui Putin respectul solicitat? Să fim iertaţi. Imperialista, agresiva, belicoasa şi tiranica, expansionista Rusie, statul mafiot şi KGB-ist care susţine extremismele de peste tot, nu are, în realitate, dreptul decât la un cuantum de respect tinzând spre zero.

Geopolitica împărtăşeşte oroarea de vid a naturii. Rusia (şi teroriştii islamişti) nu fac decât să umple golul spaţiilor evacuate, în lumea globalizată, de americani. După ce varii ţări, regiuni şi zone au fost destructurate de secole de împilare, deznaţionalizare şi teroare, alianţe conduse de americani au încercat să le repună pe picioare, dar s-au lăsat păgubaşe prematur. Le-au putut cotropi deci lesne duşmanii lumii libere, umplându-le cu antiamericanism, anticapitalism, antisemitism şi antidemocraţie.

Extrem de important de înţeles este că toate acestea sunt ţeluri şi obsesii de extracţie totalitară împărtăşite deopotrivă de teroriştii islamişti şi de ideologii putinişti. Deşi constituie, formal, doctrine diferite, islamofascismul teroriştilor şi putinismul se aseamănă ideologic prin dezgustul lor imanent faţă de libertate (al cărei simbol universal este America) şi faţă de construcţiile politice şi instituţionale ale civilizaţiei apusene. Or, antidemocraţii nu se pot lăuda cu vreo construcţie proprie. Regimurile lor nu pot supravieţui decât doar într-un fel. Prin perpetuă expansiune şi agresiune.

A semăna groaza în lume nu e un exerciţiu gratuit pentru un Putin. E maniera în care un tiran lipsit de legitimitatea dată de ctitorii, conferindu-i o carte de vizită credibilă, înţelege să abată atenţia de la problemele reale ale ţării sale, spre a-şi procura simpatie şi a suscita sprijin popular prin ricoşeul producţiei de duşmani artificiali.

Are deci dreptate Ioan Stanomir să afirme că „implicarea militară a Rusiei în Siria nu este o simplă aventură circumstanţială”. Potrivit lui, ar fi vorba de manifestarea unei vocaţii „agresive de care depinde însăşi supravieţuirea regimului Putin şi (a) statului rus (pe care Stanomir, nu fără temei, îl compară, în materie de revizionism, cu regimul nazist). "Expansionismul, belicozitatea sunt elementele fără de care autocraţia ţaristă şi ordinea sovietică nu ar fi durat...”, mai susţine el, textual.

Or, ele nu sunt doar expresia unei vocaţii, ci, simultan, şi obiectivul şi metoda. Ca şi predecesorii săi de la Kremlin, ca şi teroriştii pe care pretinde a-i combate, Putin nu poate gândi decât în termenii caduci ai forţei brute şi nu poate defini puterea decât imperial. Ceea ce-l ajută, până la un punct, să şi-o consolideze şi s-o extindă. Prin urmare nu poate acţiona altfel, decât invadând şi oropsind. Unde nu-s conflicte, se inventează, ca în Ucraina, unde nu se persecută se trece la prigoană cruntă, unde se spune adevărul, se declanşează intimidarea şi războiul informaţional.

Nu ştie Juncker cum îşi procură şi îşi asigură Putin puterea? N-a studiat luxemburghezul lecţiile scandaloaselor eşecuri istorice suferite în faţa unor tirani ca Hitler de lideri împăciuitorişti ca Daladier? Nu ştie el că Europa n-a avut vreodată o armată demnă de acest nume? Că Bătrânul Continent nu i-ar fi rezistat o secundă lui Stalin şi succesorilor săi de la Kremlin în lipsa alianţei nordatlantice, deci fără americani? Nu ştie ce panică declanşează declaraţia lui în acea parte a Uniunii sale devastată de o jumătate de secol de comunism şi de rusificare? E oare Juncker exaltat? Dement? Adolescent sub droguri?

Nimic din toate acestea. Bilingvul Jean Claude Juncker e un om politic sobru şi sagace. E, vai, laureat al prestigiosului premiu german Carol cel Mare, decernat pentru mari merite în integrarea europeană. Şi nu e un extremist convertit, ci un conservator de dată veche, perfect conştient că nu se află la butoane şi n-are şanse de a rămâne la ele decât prin mila şi înţelegerea mai marilor Germaniei. Analiza lui poate fi seacă, dar nu lipsită de luciditate.

Or, tocmai acest aspect e alarmant la culme, în contextual siderantei lui ieşiri. Căci plecăciunea iresponsabilă în faţa dictatorului nu este căciulirea unui populist profesionist subvenţionat de la Kremlin. Ci rezultatul concluziei analizei sale, din care pare să reiasă că, pe plan european, afişarea fără a jenă a antiamericanismului a devenit cum nu se poate mai profitabilă politic. Căci după ce a cucerit extremele şi populismul, antiamericanismul, cel promovat stăruitor de propaganda rusă, pare a fi devenit frecventabil şi pentru elita berlineză, ajungând să marcheze centrul spectrului politic germanofon.

În mod vădit, Juncker crede că indispoziţia multor europeni faţă de americani, ce merge întotdeauna mână în mână cu lehamitea faţă de democraţia liberală clasică, se anunţă determinantă pentru viitorul Germaniei şi deci şi-al Europei. Căci, după cum s-a întrevăzut din antiatlantismul virulent, alimentat de afacerea Ed Snowdon, Germania este o putere ce a început să se considere rivală, mai degrabă decât aliată a Americii.

Dar e corectă analiza lui? Rămâne de văzut. N-ar fi exclus ca Juncker să fi alunecat în capcana şarpelui. Pe care, în Grădina Eden, l-a pierdut nu doar concupiscenţa iscată târâtorului de Eva, ci şi o vanitate excesivă, care se împacă bine cu o sete nemăsurată de putere. Filorusismului şi orgiei de antiamericanism iscate în Europa de spionajul NSA şi debandadei generate de excesul tentaţiei de a se etala o debordantă bunătate faţă de un val migraţionist fără egal (de neimaginat fără politica Moscovei faţă de Siria în Consiliul de Securitate ONU) le-a urmat, fatal, trezirea. Trezirea la realităţi amare. Nu mai puţin amare decât izgonirea omului din paradis.

Articol publicat de Deutsche Welle

Comentarii 10

bogdan vasile - 10-19-2015

Draga Veaceslav Ciobanu, De obicei nu sunt un mare activist pe forumuri, dar uite ca acum se intimpla sa scriu de doua ori la rind. Remarcile de mai jos ( fara a avea intentia de a te jigni) suna foarte iliescian si communist. Pledare , invatare , trebuie sa ne urmarim interesele..s.a.m.d. Nu cred ca iti este clar, ca UE exista doar pe hartie- sau daca ai alte impresii inseamna ca nu esti destul de atent. UE inseamna doar citeva tari din vest, restul sunt din pacate doar largire teritoriala, mai ales cu ajutorul SUA. Nu stiu daca stii, dar in mare parte datorita acelui "pistolar", cum il numesti tu, se afla si Romania in UE. Sigur ca trebuie ca interesul nostru sa fie urmarit, dar acela este sa raminem intr-o alianta, caci suntem extrem de minori ca si tara pentru a avea propriul sau itinerar politic, strategic si economic. Stiu ca acest patriotismul romanesc ( care e total bizar si uneori stupid) inseamna ceva de genul : a face singuri, noi suntem cineva, putem si fara altii, am demonstrat-o de atitea ori in istorie...insa el nu mai functioneaza de mult, atita timp cit ai intrat in comuniune cu alte tari civilizate. De ce ? Pentru ca asta e realitatea - te izbesti de propria-ti incompetenta. Bineinteles ca SUA are interese- insa prefer interesele lor decit cele ale Rusiei. Ai stat ( cred) aproape 50 de ani sub rusi; a fost ok in opinia ta? Sper ca nu.. Si inca ceva: ce compari tu ca si PIB si populatie nu e correct. UE nu e UNUL, ci e un manunchi de state care isi atribuie ( mai mult sau mai putin cinstit) fondurile. Sunt curios daca Franta Germania, Olanda ar lua o pauza cu finantarea, cam cit mai ramine din maretele fonduri...La fel, populatia UE nu poti sa o compari cu SUA. SUA sunt Statele Unite ale Americii, nu e o uniune de state, cu o istorie total diversificata, si care au mai si luptat la singe intre ele. Intr-adevar si SUA au avut razboaie interne "sudisti / nordisti", dar erau 2 parti nu 28, si cauzele erau total diferite. Sper ca Europa e total nesimnificativa , dar pina in present nu a aratat decit slabiciune si degringolada politica. SUA ca orice putere, are si ea problemele ei = nu sustin ca sunt cerul si pamintul - insa nu vad la aceasta ora o solutie mai buna, decit sa mergi cu cine ai semnat ca vei merge. Parafrazand ce Gheroghe Poescu a scris, cred din toata inima sa nu fi avut dreptate cind a scris:"daca esti prost tot prost ai sa mori" !

Răspunde

Gheorghe Popescu - 10-16-2015

Eu zic ca daca stranuta rusul odata le cad si chilotii europenilor astora. Romanii ar trebui sa stie mai bine ce le poate pielea rusilor, din pacate antiamericanismul promovat in sedintele de invatamint politico-ideologic din anii comunismului e insurubat bine in capatinile unora. Stai si te intrebi cu ce s-or ocupa, daca imaginea a ramas atit de vie in mintile lor (aud ca prin MAI se zbiara tot Am inteles sa traiti). In final nu conteaza cite aliante ai si cit de puternici iti sint prietenii, daca esti prost tot prost ai sa mori. Sau poate ai sa mori de grija iranienilor si a palestinienilor, cine stie. Doua lucruri se platesc pe pamint, prostia si domnia. Romanii platesc prostia. Nemtii tin mortis sa plateasca domnia. Dar de platit platim toti.

Răspunde

Veaceslav Ciobanu - 10-16-2015

Si inca ceva. Relatia cu SUA este reciproc avantajoasa, nu numai pentru noi avantajoasa. Nu suntem chiar atat de nesemnificativi pe cat credeti.

Răspunde

Veaceslav Ciobanu - 10-16-2015

Dumneavoastra porniti din start cu ideea ca UE este total nesemnificativa, neputincioasa si nu are drept de pozitie, ci trebuie sa sustina docil ce dicteaza SUA. Populatia UE este de cca 500 mln, aproape dubla decat SUA, iar PIBul UE comparabil cu cel al SUA. Relatia cu SUA este de parteneriat nu de supunere. Romanii au ramas cu ideea: sa vina sa ne salveze americanii. Romanii mai strigau: sa vina americanii sa bombardeze Serbia; acum striga: sa faca americanii razboi cu rusii... Pledez pentru mai multa coeziune economica si politica in cadrul UE. Sa ne invatam sa rezolvam si singuri problemele. Si poate vom putea evita excese ale unor pistolari ca Bush Jr, fost presedinte SUA. Nu este in tot ce face rea SUA, dar nu e nici perfecta. Cred ca trebuie sa ne urmam interesele, exact cum SUA-si urmeaza interesele sale si nu ale UE.

Răspunde

bogdan vasile - 10-16-2015

Pentru clarvazatorii de mai sus, Dragilor, nu va fie teama - se prea poate ca America sa fie raul lumilor din apus si rasarit - sa spunem ca disparedin scena si raminem noi europenii - marii decidenti. Sper din toata inima, ca Europa, (care din totdeauna a avut grija de Romania, a incurajat-o aproape mai in toate, mai ales in Schenghen) sa fie in stare sa gestioneze ea totul. Sigur ca da - America e de vina in toate. Europa este un continent alb si nepatat . Absolut nici un pic de spionaj, sau de furturi. As intreba doar atit: De citi zeci de ani gestioneaza Germania si Franta criza din Greacia ...s-a rezolvat cumva? Daca exista cineva care crede in puterea unei decizii europene clare, ori doarme somn lung, ori viseaza cu ochii deschisi. Uie ce fain a iesti cu migrantii - Doamna Merkel, solitara din fire, uite ca a primit cu bratele deschise sute de mii si acum nu stie cum sa ii mai imparta. Imi place stilul romanesc: "Sigur ca trebuie sa ramanem sub protectia NATO si sa contribuim militar la securitatea Aliantei, dar ne situam pe continentul Euroasiatic si ne vom confrunta direct cu consecintele unei politici iresponsabile pe acest continent, spre deosebire de SUA, care-si face jocurile de pe insula americana." Un fel caragialesc asa de a pune problema. La o adica suntem varza singuri si ne place in alianta, dar mai frate nici chiar asa, nu putem face totul...Adica un soi de alianta esteuropeana sau mai nou europeana cu totul.. Iata de ce Romania a ajuns pe cele mai inalte culmi de bunastare. Ma intreb cine naiba semneaza aliante si are numai profit de pe urma lor. Daca Madame Merkel ar fi fost mai retinuta, Arabia Saudita ar fi putut sa fie pilonul central in aceasta chestiune ..au spatii sa.m.d. Insa batrina doamna a intinerit deodata. Pasarica pre limba ei piere ..au dar stai ca sunt ocupati acum cu spalarea cinstei si onoarei germane de pe la industria auto. Numai numarati si judecati ce face America; spuneti in schimb ce lucruri foarte marete a facut Europa, nu pentru alte tari, ci pentru cei din interiorul ei. Se scofalcesc si se impiedica unii in declaratiile celolrlalti. Ia sa ne mai aducem aminte ce fain au mers negocierile cind rusii au simtit in dulcea si blinda lor fire, ca totusi Crimeea nu sta bine unde sta, si cam si Ucraina ar trebuie sa se mai dea putin in balansoar. De cite ori vorbeau maretii negociatori europeni cu starostele de la Kremlin, de atitea ori era pe dos..asta e semn ca ii baga tare mult in seama. M-am plictisit sa imi amintesc toate timpeniile... Pai sa nu le puna la asa dementi microfoane... Europa e varza ...iar Romania a clocit de mult in "putin"a. Normal, din cauza Americii...

Răspunde

ronea - 10-15-2015

Cam asa ziceau si Daladier inaintea celui de al 2lea razboi: sa ne impacam cu Hitler tocmai ca sa evitam razboiul. Unde e eroarea? Pai Hitler nu gindeste la fel. Numai tu te imbeti cu apa rece si crezi ceea ce ai tu chef sa crezi. Rusia nu e o tara democratica, nu respecta regulile jocului. Hai sa zicem ca esti un pic handicapat si nu intelegi chestia asta, ii dai Rusiei o sansa ca sa verifici, si dupa ce vezi care e situatia, schimbi definitiv macazul.

Răspunde

mihailstanciu - 10-15-2015

Este Snowden cetatean german sau american?L-au spionat nemtii pe Obama sau invers?Este Germania autoarea ultimelor trei "schimbari de regim" -Irak,Libia si Siria-, prima folosind minciuna colosala a WMD,ultima in curs de vreo 4 ani ,care au lasat in urma tari devastate, sute de mii de morti,milioane de refugiati si un teren fertil pentru ISIS?Rusia este doar un late newcomer in Siria si ca mare putere are optiunea ei geopolitica:Assad.Sa nu spuneti ca dictatorii trebuie inlaturati.Corect,dar de popoarele lor si nu de o tara care a instalat in istoria recenta pe sahul Iranului sau pe Pinochet.Si inca ceva: criticarea Americii nu este antiamericanism ,nu mai mult decat criticarea Israelului nu este antisemitism.Aliantele inseamna consens,consultare,unitate,nu my way or the highway.Nici dvs nu ati vrea sa aveti un asemenea prieten.In rest articolul e perfect

Răspunde

Veaceslav Ciobanu, medic - 10-15-2015

Nu se poate urma orbeste politica SUA, pt ca pe plan global SUA este in competitie cu UE si profita pe toate caile de avantajele sale militare sau tehnologice. Vezi ultimele scandaluri de spionaj sau vezi relatiile preferentiale ale SUA cu statele exportatoare de petrol ca Arabia Saudita si Qatar, state care pe de alta parte finanteaza grupari teroriste si lupta pentru suprematia in lumea araba. Politica SUA in lumea araba a dus la destabilizare totala a zonei. In Iraq e razboi, in Siria e razboi, in Libia e razboi, in Jemen razboi ... si nu se vad perspective de imbunatatire a situatiei. Sunt absolut de acord ca in aceste tari nu era democratie, ca erau conduse de dictatori... dar acuma situatia este critica, ne confruntam cu o criza umanitara in regiune, avem valuri de milioane de refugiati. Va inchipuiti ce s-ar fi intamplat dc si Iranul ar fi destabilizat, noroc ca marea noastra aparatoare a democratiei - SUA, s-a oprit la timp. Sigur ca trebuie sa ramanem sub protectia NATO si sa contribuim militar la securitatea Aliantei, dar ne situam pe continentul Euroasiatic si ne vom confrunta direct cu consecintele unei politici iresponsabile pe acest continent, spre deosebire de SUA, care-si face jocurile de pe insula americana. Datorita sanciunilor economice ale SUA si UE rusii creaza alternative economice cu China, Brazilia, India, de asemenea are un cuvant de spus pentru echilibrul in lumea araba... UE trebuie sa-si consolideze unitatea politica si economica sa-si apere interesele in lume si sa joace de sinestatator. Nu inteleg ce propune autorul in articol, sa incepem razboi cu Rusia? Atata timp cat Rusia nu ataca tari NATO, n-avem motiv. Dc Rusia vrea sa se impotmoleasca cu un conflict ca cel din Ucraina, atunci ea-si creaza siesi probleme si costuri. Iar conflictele din lumea araba tb domolite, chiar daca Rusia va deveni un partener in acest sens.

Răspunde

Marius Nicolescu - 10-15-2015

Multor, foarte multor oameni din Europa civilizata, ca sa nu mai vorbesc de romanii neaosi, nu au auzit de planul Marshall. Sau daca au auzit au crezut ca el a fost aplicat doar Republicii Federale Germania. Oameni simpli. Dar oameni de pregatirea diplomatica si de pozitia politica a domnului Junker sa nu fi stiut de planul Marshall? Sau alte interese il fac sa se faca a nu fi auzit de planul Marshall? Sa nu fi inteles europenii mai nimic din greselile trecute? Dar clasa politica romaneasca (mult spus!) are caderea sa-si spuna vreun punct de vedere? Daca-l are si pe acela.

Răspunde

profesoru - 10-15-2015

A cerut cumva Juncker iesirea din NATO?// Ce inseamna prietenia, alianta? Sa-ti urmezi orbeste aliatul intr-o directie gresita sau sa-i atragi atentia atunci cand greseste? Au fost Franta si Germania pro-Saddam si anti-americane in 2003, cand s-au opus invadarii Iraqului? Multi asa au considerat. Bine ar fi fost sa fie ascultate: 4 500 de tineri americani ar fi astazi in viata.// Faptul ca esti intr-o alianta inseamna ca trebuie sa renunti la politica externa proprie? UE vrea sa ridice sanctiunile la adresa Belarusului, in timp ce SUA se opun. Inseamna asta ca UE e pro-Belarus si anti-SUA?? Asa e si cu politica fata de Rusia. Daca Rusia ataca tarile NATO, vom lupta. Pentru asta exista alianta. Dar propunerea lui Juncker nu submineaza NATO. Din contra, ameliorarea relatiilor cu Rusia indeparteaza pericolul de razboi si intareste pozitia internationala a Occidentului.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22