De același autor
Față de anul trecut, sunt cu aproximativ 16.000 mai mulți posesori de diplomă de bacalaureat, așadar mai mulți potențiali candidați la înscrierea în învățământul superior, ceea ce poate reprezenta mai mulți bani de la buget pentru învățământul superior de stat. Rata de promovare este însă numai o fațetă a tabloului general. Întrebarea firească imediat următoare este legată de calitatea supraviețuirii.
S-a încheiat sesiunea de bacalaureat 2015, cu rezultate aparent mai bune decât anul trecut. Subiecte au fost mai ușoare, au spus mulți dintre profesori și chiar elevi, au existat scandaluri privind fraude la diferite licee - beizadele prinse copiind și apărate apoi de propriii părinți, profesori supraveghetori suficient de cooperanți cu elevii încât să închidă un ochi sau chiar doi la ce se întâmplă în sala de examen sau, mai rău, dispuși să coopereze pentru ajutorarea candidaților aflați în dificultate. Multe dintre aceste cazuri sunt încă în analiză la Ministerul Educației, după cum declara ministrul de resort la conferința de presă susținută după comunicarea rezultatelor finale și rezolvarea contestațiilor.
La nivel național, rata de promovare a bacalaureatului 2015 este de 67,9%, după soluționarea contestațiilor. Ministerul se laudă anul acesta cu cel mai înalt procent din 2011 încoace, an când s-au introdus camerele de supraveghere, rezultatul find că rata de promovare a scăzut atunci sub 50%. Camerele de supraveghere au redus din heirupismul jubilatoriu cu iz ceaușist care încununa statisticile la bacalaureat și a tras un semnal de alarmă în privința nivelului pregătirii absolvenților de liceu, cu impact direct și pe termen lung asupra calității studenților și absolvenților de universități.
Față de 2014, sunt cu aproximativ 16.000 mai mulți posesori de diplomă de bacalaureat, așadar mai mulți potențiali candidați la înscrierea în învățământul superior, ceea ce poate reprezenta, în termenii extrem de pragmatici ai finanțării universitare, mai mulți bani de la buget pentru învățământul superior de stat.
Rata de promovare este însă numai o fațetă a tabloului general. Întrebarea firească imediat următoare este legată, evident, de calitatea supraviețuirii. Sau de efectele acesteia pe termen lung, în sistemul liceal și universitar, aflate la minima rezistență. Sunt, de pildă, licee - mai ales în mediul rural - unde rata de promovare a fost de 0% (55 de licee la nivel național). Media de promovare în mediul rural se aproapie de 25%, cu aproximativ 40% sub media națională. Ministrul a anunțat, în cazul acestor licee, reducerea numărului de clase și studierea eventualității desființării unora dintre ele. Dar rezultatele catastrofale înregistrate în mediul rural au rădăcini mult mai adânci decât nivelul învățământului liceal. Într-o campanie desfășurată de un post de televiziune se vorbește de câteva săptămâni de dezastrul educațional de la sate, începând cu abandonul școlar la clase mici, obligatorii prin lege. Atâta vreme cât Ministerul Educației nu pune la punct un sistem de supraveghere a acestui fenomen și nu alocă finanțări - de conivență cu administrațiile locale - pentru aducerea la școală a unor copii condamnați altfel la analfabetism, înapoiere și exploatare, strategiile și planurile de măsuri privind reforma învățământului liceal în mediul rural rămân cum sunt, derizorii.
În mediul urban lucrurile stau, cel puțin prin comparație, mai bine. Este drept că, ajunși în universități (e vorba aici mai cu seamă de științe umane, domeniu oricum constant defavorizat prin finanțare și diminuarea prestigiului social), foștii elevi se confruntă cu un deficit de formare a unor competențe, aș spune, elementare. Nu informația este cea care le lipsește din profil - nici nu este prezentă în abundență, dar absența ei poate fi lesne suplinită -, ci, de multe ori, metoda în sens larg: abordarea sistematică a unui text, înțelegerea lui, rezumarea, extragerea informației, integrarea surselor complementare într-un ansamblu. Pe scurt, competențe folositoare mai târziu pe piața muncii - horribile dictu - și pe care absolvenții de bacalaureat le descoperă adesea de abia în cei trei ani de facultate. Atfel spus, facultatea devine, încet, dar sigur, măcar în primul an, o extensie specializată a unui liceu care reușește numai parțial să-i înarmeze pe mulți dintre elevi cu seturi de competențe de uz general.
Câteva date privind înscrierea la bacalaureat dau de gândit: doar 25.000 din cei 340.000 de absolvenţi de liceu din promoţiile anterioare care nu au luat bacalaureatul s-au înscris la examen în sesiunea iunie-iulie 2015. Dintre cei 168.945 de absolvenţi înscrişi în această sesiune a bacalaureatului, 143.949 (76,89%) provin din promoţia curentă, iar 24.996 (23,11%) provin din seriile anterioare. Anul acesta, din totalul de 177.000 de absolvenți de liceu, 33.051 nici măcar nu s-au înscris la examen. Din aceștia, puțini (comparând cifrele din anii precedenți) se vor hotărî să dea acest examen fie în sesiunea din august, fie în cea din iulie 2016, restul îngroșând rândurile celor peste 300.000.
Bacalaureatul are încă nevoie de o definire mai clară: ce se așteaptă de la acest examen și ce se dorește de la elevi? Camerele video, comisiile de supraveghere, penalizarea fraudei sunt demersuri lăudabile, care atestă, măcar la nivel formal, în ochiul public, seriozitatea unui concurs. Pentru completarea imaginii însă, avem, pe de altă parte, profesori universitari doctori care își plagiază lucrările de doctorat și sunt spălați rapid de comisiile numite de același minister. Până când aceste semnale amestecate nu vor fi aduse la numitorul comun al competenței și corectitudinii, de la elevul de clasa întâi primară până la prim-ministru, șansele reale de redresare a învățământului rămân calcule și statistici pe hârtie.
