De același autor
Demnitatea unei funcții publice nu se recâștigă cu privilegii nemeritate, iar parlamentarii români nu au făcut în ultima perioadă niciun efort să demonstreze că oribila reputație de care se bucură în spațiul public ar fi întreținută pe nedrept.
Luni, 7 aprilie, un post de televiziune relata că, pe holurile parlamentului, un grup de sublimi aleși ai poporului din PSD și UDMR (Marian Neacșu – PSD, Florin Iordache – PSD, Carmen Moldovan – PSD și Kerekes Károly – UDMR) se agita să strângă semnături pentru un proiect de lege menit să restaureze conceptul de pensii speciale pentru diplomați și funcționari parlamentari, precum și pentru foștii angajați dintr-un minister desființat în urmă cu mai bine de 25 de ani, cel al Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale. Inițiatorii proiectului ar dori reinstituirea acestor pensii - care ajung la 80% din media venturilor salariale nete din ultimele 12 luni de activitate - pentru funcționarii care au lucrat minimum 18 ani în diplomație sau în comerțul exterior sau pentru urmașii titularului, „în condițiile privind legislația sistemului public de pensii“. Argumentul folosit de parlamentari pentru pleodaria lor pro domo este paralela cu avantajele de care se bucură eurodeputații.
Miercuri, 8 aprilie, Camera Deputaților ar fi trebuit să discute în plen cererea ministrului Justiției de încuviințare a arestării preventive în cazul deputatului Markó Attila-Gábor. Deputatul demisionar declară că nu dorește să se sustragă justiției, dar se află în acest moment în Ungaria, de unde transmite demisii scanate sau în copie, ceea ce prelungește suspansul. Colegii săi de Cameră i-au venit în ajutor: dintr-un minim de 197 de deputați, câți ar fi trebuit să spună prezent la ședință pentru realizarea cvorumului, miercuri nu au mai fost în sală decât 135. Așa că Valeriu Zgonea a declarat ședința închisă, le-a urat tuturor vacanță plăcută și a amânat discutarea cazului pe joia din Săptămâna luminată, când deputații, loviți de digestii dificile și de prea multă inactivitate pascală, se presupune că vor decide soarta încă actualului lor coleg.
Parlamentarii au deschis o comparație periculoasă, apelând la exemplul PE. Câte dintre ședințele Parlamentului European se suspendă pe motiv de chiul al eurodeputaților? Câte dintre proiectele aflate pe agenda PE sunt viciate de incoerență nu numai legislativă, dar și ortografică, așa cum se întâmplă în supradimensionatul for legislativ românesc? Câți parlamentari ai PE sunt protejați de justiție cu sprijinul voios și dedicat al colegilor, în frunte cu președintele Senatului, așa cum vedem că se întâmplă în harnicul Parlament al României? S-au opus colegii lui Adrian Severin anchetării lui, la izbucnirea scandalului de corupție unde a jucat un rol principal? Se bucură eurodeputații de superimunitatea colegilor români? Seria întrebărilor retorice poate continua până după următorul plen cu cvorum al Camerei Deputaților.
Demnitatea unei funcții publice nu se recâștigă cu privilegii nemeritate, iar parlamentarii români nu au făcut în ultima perioadă niciun efort să demonstreze că oribila reputație de care se bucură în spațiul public ar fi întreținută pe nedrept. Comportamentul aleșilor în cazul Șova, ca să nu aducem în discuție decât ultimul de acest tip, ar fi trebuit să scufunde în rușine Casa Poporului. Nu o va face, firește. Mai mult, în logica acțiunii concertate de protejare a corupților desfășurată în această instituție, episodul Șova trebuie mai degrabă recompensat, pentru că servește interesele comune ale breslei, într-o manieră sindicală.
Proiectul agitat pe culoarele parlamentului nu înseamnă numai bani mulți și privilegii nemeritate la pensie, ci spălarea imaginii unei categorii întregi de personaje care au muncit pentru discreditarea propriei funcții. Ideea aflată la baza inițiativei respiră același parvenitism de mahala care domină clasa politică românească din ultimii 25 de ani: puterea se măsoară în bani, și nu în performanța la care ajungi, mânuind-o cu responsabilitate. Onorabilitatea se cumpără, virginitățile politice se refac nu chirurgical, ci legislativ. Așa se reconstruiește încet și atent nu numai reputația parlamentarilor de tranziție, dar și aceea a unei întregi categorii care și-a făcut debutul profesional în cei mai negri ani ai comunismului ceaușist. Pensiile speciale pentru slujbașii din comerțul exterior al anilor ‘80 rimează perfect, în acest context, cu celebra broșură produsă cu ceva vreme în urmă de Ministerul de Externe, unde se încerca recuperarea unei așa-zise diplomații ceaușiste competente și patriotice. Proiectul pesedisto-udemerist cere poate bani mai mulți, dar impactul lui e mult mai serios: vrea să cumpere respectabilitate și legitimitate pentru un regim, cel comunisto-ceaușist, din care cei mai mulți și-au clădit, după 1989, vilele și și-au hrănit conturile.