De același autor
După multe luni de tăcere, președintele reîntors de la summitul NATO de la Madrid a susținut o conferință de presă, transcrisă integral pe site-ul presidency.ro. Transcrierea transmite formal poate mai multe decât textul conferinței propriu-zise, pornind de la distribuția rolurilor: e o discuție între „Președintele României” și categoria generic numită „Jurnalist”. Forma aleasă evocă mai degrabă tratate moralizatoare sau manualele republicane din preajma Revoluției de la 1848, când pentru educarea cetățenilor era util să discuți în categorii generice, pentru că modernitatea politică însemna, printre altele, depersonalizarea, disjuncția dintre „cele două corpuri ale regelui”, dar și construirea unor categorii similare în corpul politic, menit să devină un partener de discuție cu fundamente similare, deci la fel de abstracte. Pentru a nu evoca decât un exemplu relevant și pentru spațiul românesc (pentru că e preluat și adaptat de Nicolae Bălcescu fără prea multe menajamente legate de drepturile de autor și rebotezat Manualul bunului român), poate fi citat Manualul republican al omului și cetățeanului (Manuel républican de l’homme et du citoyen) publicat de Charles Renouvier la 1848 și care avea ca personaje „Institutorul” și „Elevul”.
Iată deci că Administrația Prezidențială aplică deja principiile României educate, producând un manual republican ad-hoc pentru uzul supușilor pe cale de a se transforma în cetățeni. E, de altminteri, una din puținele situații unde se poate afirma că marele PDF albastru produce și altceva decât mici PDF-uri albastre. Altfel, bilanțul în cifre al ultimelor examene din preuniversitar, oricât de triumfalist ar fi încercat să-l prezinte autoritățile, coroborat cu elementele empirice, arată că generația care încheie acum liceul fie nu are proiecții prea clare pentru viitor, ceea ce este perfect explicabil la 18 ani și în contextul global în care se pregătesc acești copii să înfrunte viața de adult, fie, atunci când formulează un asemenea proiect, el se leagă în proporție din ce în ce mai mare de plecarea din țară, întâi la studii, apoi în căutarea unui rost mai solid.
Se va spune, nu lipsit de temei, că nu poți să arunci vina exclusiv pe o administrație sau pe alta, că ultimii 32 de ani au fost sfâșiați de contradicții, sau că, dacă tragem linia, progresele făcute sunt totuși remarcabile. Nu e nimic fundamental greșit în niciuna din aceste perspective. La ele se adaugă multe alte perspective care întregesc tabloul și care arată că, punând sub semnul întrebării rezultatele unei administrații anume, se discută de fapt evoluția unei clase politice unitare și solidare în proastă guvernare, cel puțin de 20 de ani încoace. Așadar, a chestiona eficacitatea implementării unui proiect care tot proiect rămâne, de șase ani încoace, cum este „România educată”, nu înseamnă numai critica unui proiect prezidențial scris ca să arate frumos pe site, ci e punerea în discuție a unui proiect de țară inexistent, deși mereu evocat în campanii electorale, care a subminat capacitatea de proiecție în timp pe mai multe generații. Din perspectiva tinerilor absolvenți de liceu care doresc azi să plece la studii în străinătate, dacă au posibilitatea să o facă, iar mâine aleg să părăsească definitiv România, principala cauză nu e starea mizerabilă a orașelor, a școlilor, a drumurilor în fotografia lui iulie 2022, ci filmul integral al vieții lor de până acum: 18-20 de ani în care li s-a tot arătat că nimic nu se schimbă fundamental sau durabil, că școala tot cu meditații se face, că valorile democratice sunt bune de pus în discursuri, iar apoi la fel de bune de aruncat la coș, că una învață, eventual, acasă, și alta le arată interacțiunea socială de fiecare zi, la școală, la magazin sau pe stradă.
Democrația, se spune adesea în teoria politică, e conținută în durată, în modul echilibrat în care se articulează segmentele temporalității noastre, individual și în societate. O societate hrănită exclusiv fie în spiritul urgenței, fie în contemplarea nostalgic-pășunistă a unui trecut inventat, fie în sacrificiul pe altarul viitorului (ne e rău acum ca să ne fie bine cândva) ori în milenarismului revizitat al noilor reprezentări apocaliptice va fi rapid deconectată de timpul democratic. Se va trezi proiectată în capcana uneia din dimensiuni: prezentismul rapace și egoist, reacționarismul rudimentar și comunitarist și distopia apocaliptică; niciuna din aceste opțiuni nu încurajează fluiditatea benefică a unei societăți a indivizilor democratici care, în treacăt fie spus, pare în contextul actual scenariul cel mai utopic dintre toate.
Acesta este contextul României mereu pe punctul de a fi educată. În țara în care Petre Daea redevine, pentru nu se mai știe a câta oară, ministrul agriculturii (un ministru pentru toate anotimpurile, și în sensul cel mai propriu al termenului), cine mai poate propune proiecții credibile de viitor? E, deja, probabil, prea târziu. Dar să fim liniștiți, pentru că „Președintele României” îl asigură pe „Jurnalist” că programul România educată este „în faza în care se lucrează pe pachetul de legi”. Probabil exclusiv în sensul cel mai propriu al expresiei. //
