Desfigurarea democrației și aservirea universităților

Textul slugarnic de adeziune asumat de atâția rectori din țară evocă în mod neplăcut și profund îngrijorător scrisorile de adeziune inundând paginile Scânteii și României libere în perioada comunistă, înainte de Congresele PCR.

Raluca Alexandrescu 06.02.2018

De același autor

 

Instalarea celui de-al treilea cabinet al coa­liției majoritare după alegerile din de­cem­brie 2016 a trecut, ca și precedentele, ca „o scrisoare la poștă“, cum spune o ex­presie franțuzească (ce-i drept, ușor in­com­pre­hen­si­bilă în cazul Poștei Ro­mâ­ne). Și, de fiecare dată, ele­mente fundamentale ale de­mocrației și statului de drept sunt puse la în­cer­care, aruncate în derizoriu și tratate ca un decor su­părător pentru afacerea pri­vată care a devenit guver­narea României de un an și două luni încoace.

 

Învățământul nu a scăpat nici în Cabinetul Dăncilă, dar lovitura a fost aplicată chiar înainte ca ministrul titular al portofoliului să fie avizat de comisiile de specialitate ale parlamentului, pe 29 ianuarie. De data aceas­ta, Consiliul Național al Rectorilor (CNR), organismul creat pentru a repre­zenta interesele mediului universitar, este cel care a declanșat o acțiune de fra­gi­li­zare a ideii de autonomie universitară fără precedent după 1989. Este vorba de acel Consiliu despre care se poate citi chiar pe pagina instituției că veghează la aplicarea Legii educației naționale și a „altor pre­vederi normative de profil“, precum şi la „asigurarea autonomiei universitare“. Vizitatorul paginii mai poate afla că CNR „reprezintă universităţile acreditate din România, în raport cu autorităţile sta­tu­lui, fiind singurul organism de pro­mo­va­re a intereselor universităţilor în raport cu acestea, inclusiv în procesul legislativ ca­re afectează educaţia şi cercetarea“.

 

Deplin conștienți de implicațiile rolului asu­mat, 30 de rectori membri ai acestui or­ganism (45, după 12 ore de gândire și muncă de convingere, 44 după încă 12 ore) au considerat că cel mai bun mod de a-l duce la bun sfârșit este redactarea și sem­narea unui text de sus­ți­nere a viitorului posibil – la data respectivă – mi­nis­tru de resort, dată fiind ex­punerea mediatică negativă de care acesta avusese deja parte în intervalul de timp scurs de la publicarea pro­punerii de cabinet. Textul a fost îndelung comentat, la fel și modul cum s-au cu­les semnăturile de sus­ți­ne­re. O scurtă analiză a numelor prezente și absente conduce către desprinderea a trei categorii distincte. Prima, evident și cea mai numeroasă (după chipul și ase­mă­na­rea democrației noastre desfigurate și strâmbe), îi reunește pe acei rectori care, din oportunism, servilism sau frici de di­verse tipuri, nu au văzut nimic rău în an­gajarea în acest demers trist a comu­ni­tăților academice care i-au votat să le re­pre­zinte interesele. A doua categorie (re­du­să la un singur element) îl aduce în sce­nă pe rectorul Universității „Babeș-Bo­lyai“ din Cluj, care, după 12 ore de tăcere – timp în care semnătura sa a circulat în spațiul public, a încins discuțiile prin uni­versități și i-a mobilizat pe studenții de la Cluj să redacteze un mesaj public de pro­test –, a realizat că trebuie să întreprindă ceva. Domnul rector a declarat în al 14-lea ceas că nu și-ar fi dat acordul pentru includerea UBB pe lista de adeziuni. O a treia categorie o formează absenții: acei rectori – de la Universitatea din Bu­cu­rești și Universitatea de Vest din Ti­mi­șoa­ra în mod special – care au arătat că în­țe­leg pe deplin sensul mandatului în­cre­dințat de comunitățile lor academice.

 

Ceea ce rămâne imposibil de digerat pen­tru universitarii onești și cu adevărat con­știenți de rolul mediului academic și al studiilor superioare este capacitatea celor aleși în fruntea lor de a angaja în mod abu­ziv, prin semnătura personală, ins­ti­tuțiile pe care se presupune că trebuie să le ape­re. Textul slugarnic de adeziune asumat de atâția rectori din țară evocă în mod ne­plăcut și profund îngrijorător celor care au trăit perioada respectivă – sau au stu­diat-o – scrisorile de adeziune inundând pa­ginile Scânteii și României libere în perioada comunistă, înainte de Congresele PCR.

 

Misiunea universității, așa cum se defi­neș­te ea de la înființarea primelor instituții de acest fel în Europa (sfârșitul secolului al XI-lea) și în orice caz de la marile re­forme ale universităților la jumătatea se­co­lului XIX, este asigurarea independenței de gândire, a spiritului critic și a avansului cunoașterii în deplină libertate de con­știin­ță. Însăși ideea redactării unui text de sus­ținere – extrem de precar, trebuie re­mar­cat, chiar și la nivel stilistic și al redactării – pentru un viitor posibil ministru într-un ca­binet departe de a fi amenințat cu in­va­lidarea și fără vreo competență minis­te­rială dovedită este devastatoare pentru apă­rarea acestei misiuni.

 

Dacă mai există speranțe, ele vin din par­tea puținelor comunități academice încă vii și active, care au ținut să se delimiteze de nesăbuința reprezentanților lor. Așa s-a întâmplat la UNATC din București, unde Senatul a dezavuat semnătura rectorului printr-un comunicat dat publicității pe 31 ianuarie.

 

Din păcate, reacțiile de acest fel rămân izo­la­te, iar tăcerea altor universități devine cu atât mai apăsătoare. Scrisoarea celor 45-1 va fi probabil una dintre piesele de rezistență în dosarul distrugerii pro­gra­ma­tice și conștiente a democrației post­co­mu­niste românești, aflate într-una dintre ce­le mai tulburi și amenințate perioade din ultimii 28 de ani.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22