Despre vini colective și recrudescența extremismului

Generațiile care vin vor asimila, tot mai ușor, discursul așa-zis patriotic fabricat în laboratoarele propagandei populismului și extremismului.

Raluca Alexandrescu 24.10.2017

De același autor

 

Un sondaj comandat de Parlamentul Euro­pean institutului Kantor, dat publicității la ju­mă­ta­tea săptămânii trecute, indică o scădere a în­crederii cetățenilor români în eficacitatea ins­tituțiilor europene. Cu ex­cep­ția Marii Britanii (+14), Ro­mâ­nia înregistrează cea mai ma­re creștere a procentului de cetățeni care cred că lucrurile merg în direcția greșită din perspectiva construcției eu­ro­pene.

 

Sondajul relevă o scădere dra­matică față de luna martie a acestui an, când România s-a plasat pe locul al patrulea în ace­lași subiect. Un total de 57% din cetățenii chestionați atunci se declarau încrezători în UE, față de o medie europeană de 42%.

 

În analizele și comentariile sociologilor sau po­li­tologilor, euroscepticismul a fost legat – cel pu­țin în ultimii zece ani – de fenomenul ex­tinderii UE, pe de o parte, și de cel al crizei eco­nomice din 2008, pe de altă parte. Au fost două perioade critice la intervale scurte, ca­re nu au permis o adaptare confortabilă nici pentru instituțiile europene și cu atât mai puțin pentru cetățenii „vechii Europe“, care au legat, în mod nedrept dar previzibil, in­se­curitatea financiară crescândă de impactul lăr­girii granițelor Uniunii Europene. Extinderea Uniunii a trecut în ochii publicului european drept o diminuare indirectă a propriilor bu­ge­te și o fragilizare a pieței lo­cu­rilor de muncă, brusc ocu­pa­te de nou-veniții și nepoftiții din Est.

 

Resorturile aflate la originea unei asemenea reacții au fost apoi acționate și din alte di­recții, de data aceasta ideo­lo­gice. Partidele populiste și ex­tremiste au pescuit întot­deau­na cu folos în ape tulburi, iar eficacitatea strategiilor folo­si­te în ultimii ani se vede cu ochiul liber într-o seamă de state europene.

 

Logica replierii în sine, a închiderii, a în­vi­no­vățirii străinului nu e invenția contemporană a unor lideri suficient de abili și de vicleni în­cât să alimenteze resentimentele unor po­pu­lații nemulțumite și să le amplifice în propriul beneficiu electoral. Atât Occidentul, cât și Ori­entul (ca să evocăm două categorii utilizate abundent în secolul XIX, când s-a consfințit ideologic relația lor dialectică) s-au regăsit de multe ori în posturi concurente și au făcut schimb de note de plată și de culpabilizări reciproce vreme de două secole.

 

Astfel, peste criză, peste șocul cultural și eco­nomic al extinderii, peste lestul istoric de ca­re prea adesea uităm, dar care se răzbună când ne așteptăm mai puțin, Europa s-a tre­zit confruntată, tot în ultima decadă, cu pro­blema tot mai vizibilă a terorismului. Toate acestea alimentează din plin elanurile se­pa­ra­tiste, xenofobia și, din nou, antisemitismul. Ex­trema dreaptă câștigă teren mai peste tot, chiar dacă nu reușește să obțină încă pro­cente suficiente pentru negocieri mai se­ri­oase. E vorba însă de partide care, cu o le­gis­latură-două în urmă, nu ar fi intrat în par­lamentele țărilor unde acum devin, cu 10-13%, actori legitimați de votul popular. În Franța, Germania, Austria, Cehia (la alegerile din 22 octombrie), formațiunile de extremă dreaptă au fost catapultate de cetățenii ne­mul­țumiți în locul de unde vor avea un cu­vânt de spus în noile guvernări.

 

Revenirea extremei drepte în prima ligă a partidelor politice, în state europene care ar trebui să știe și să-și aducă aminte de con­secințele episodului istoric anterior, se leagă evident și de problema migrației și a islamis­mului în creștere. „Ciocnirea civilizațiilor“ pa­re însă o explicație ușor depășită și, în orice caz, incompletă. Ea nu reușește să acopere în mod satisfăcător recrudescența mișcărilor care-și pun cu succes în programul politic alun­garea străinilor (arabi, evrei sau alte po­pu­lații care devin ținte predilecte).

 

Un alt sondaj, realizat tot de Kantor la co­man­da Institutului Ellie Wiesel și dat publicității pe 20 octombrie, arată că problematica re­lației de încredere a majorității românești cu minoritățile (întrebările chestionarului nu se referă la migranți) este în continuare dificilă și nu se ameliorează, dimpotrivă: numai două persoane din zece ar accepta fără rezerve să aibă în familie sau printre prieteni persoane de altă etnie. Explicațiile ar trebui deci să mear­gă și în altă direcție: o vorba de o modi­ficare a unui ciclu de transmitere a memoriei unor procese sau evenimente pe care se pare că Europa începe să-l trăiască. Un eminent cunoscător al operei lui Max Weber vorbea recent despre schimbarea de paradigmă a elec­toratului german de astăzi, care se află în plin proces de ieșire din „doliul“ post-Holo­caust. Memoria imensului sentiment colectiv de vină al germanilor, asumat pe drept sau pe nedrept – nu aici e locul pentru o ase­me­nea dezbatere – de cel puțin trei generații ca­re au reconstruit Germania după dezastrul ce­lui de-Al Doilea Război Mondial, începe să pă­lească.

 

În cazul României, lucrurile arată și mai rău: nu a existat o culpabilitate cu virtuți tera­peu­tice din partea niciunuia dintre actorii im­pli­cați în dezastrul comunismului. Mai mult de­cât atât, ei sunt astăzi revalorizați, împa­chetați în hârtia lucitoare a patriotismului (vezi cazul Iulian Vlad și toată dezbaterea din jurul lui). Iar generațiile care vin vor asimila, tot mai ușor, discursul așa-zis patriotic fa­bri­cat în laboratoarele propagandei populismului și extremismului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22