Educația națională și standardizarea dezastrului

Ministerul Educației „nu este interesat să vadă ce face un anumit copil, ci să vadă imaginea de ansamblu” la testările standardizate care se desfășoară în această săptămână în 329 de școli, declara pentru Edupedu.ro un secretar de stat din Ministerul Educației. Ar trebui măcar să îi mulțumim pentru sinceritate: în acest fel, avem confirmarea obiectivelor reale ale României educate, preocupată de PDF-uri albastre și nu de soarta elevului real, în România reală. Bani cheltuiți de la buget, școli date peste cap, profesori prost plătiți care nu au dreptul la zile de odihnă într-o perioadă oricum supraîncărcată, părinți și copii priviți ca date într-un tabel sau cifre într-un raport care trebuie bifat, inspectorate care comunică sâmbătă școlilor teste care urmează să se desfășoare luni, infrastructură digitală deficitară, o legislație pe picior și gândită strâmb.

În urmă cu numai două săptămâni, mai precis în seara de 13 mai (într-o vineri), apărea în Monitorul Oficial un ordin de ministru care anunța condițiile testării standardizate. Ministerul anunța, fără prea multă dezbatere publică – măcar în lipsă de transparență să existe o coerență la nivel guvernamental – lansarea unor testări naționale pentru elevii de liceu, pe baza unor materiale educaționale elaborate însă de o platformă privată, fără licitație, fără omologarea necesară chiar din partea ministerului însuși. Nu numai că testările sunt anunțate de pe o zi pe alta, dar ele sunt gestionate netransparent de o entitate privată care are ca sursă de venit comercializarea de teste.

Evident, e mai complicat să construiești echipe de profesori din sistemul educației naționale, să-i motivezi, să le dai o libertate de mișcare în inovare, în modernizarea programelor, a metodelor de testare, să depolitizezi și să deparazitezi sistemul. Utilizarea unui partener privat ales în acest mod este nu numai extrem de preocupantă din perspectiva banului public, ci și din aceea a rolului și locului pe care-l mai acordăm profesorilor. Ministrul se plânge la televizor că „am ajuns cu calitatea (sic, n.n.) educației într-un punct minim”, că trebuie acționat acum, că avem instrumentele necesare, în special „proiectul România Educată, care trebuie implementat”. Pe de altă parte, ministerul tratează profesorii ca pe niște executanți, buni numai să aplice de pe o zi pe alta ce se decide într-un birou. Apoi tot ministerul constată că elevii nu mai dau doi bani pe școală, că profesorii nu mai au prestigiu, că părinții îi tratează ca pe niște prestatori de servicii, că statutul cadrelor didactice e la pământ. Dotările școlilor sunt în continuare în urmă, cu toată experiența dramatică a pandemiei și a așa-zisei școli online, iar abandonul școlar atinge în fiecare an cote istorice. În PNRR există un Program Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), parte din Proiectul Național de Reformă „România Educată”, în valoare de 543 de milioane de euro nerambursabili; va fi foarte interesant de urmărit pe ce se duc, dacă se duc, acești bani, așa cum e interesant de văzut în genere discrepanța dintre retorica guvernanților și realitatea cheltuirii banilor europeni.

Va fi de asemenea interesant de urmărit cum anume se va implementa reforma anunțată în conferința de presă din 30 mai, care modifică în mod radical sistemul de evaluare și de calcul al mediilor în mod special, dar propune și alte schimbări la nivelul structurii anului școlar.

Este anunțată introducerea programului „Masa sănătoasă în școli”, în 2022-2027, dar implementarea se va face printr-un grup de lucru constituit la nivelul guvernului, reunind Ministerul Educației, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cu o garnitură atât de impresionantă, important este ca masa sănătoasă să nu expire până ajunge la elevi și să nu se transforme în ceea ce devenise, în multe școli din țară, programul „Cornul și laptele” de pe vremea lui Adrian Năstase.

Nu în ultimul rând, există întotdeauna o rezervă legată de felul cum se vor atrage și absorbi diferitele surse de finanțare prezentate acum ca sigure..

Un avertisment lansat săptămâna trecută arăta că România nu a negociat încă Acordul de Parteneriat cu Comisia Europeană și nici Programele Operaționale, la mai bine de un an de la lansarea Pachetului de Coeziune pentru 2021-2027, în valoare totală de 330 de miliarde de euro, din care României îi revin 28 de miliarde, disponibili deja din 1 iulie 2021. Alte țări ale UE folosesc deja acești bani, în paralel cu fondurile europene din exercițiul financiar curent și cu fondurile din PNRR.

Așadar, despre ce viteze mai poate fi vorba? România nici măcar nu a demarat. Când o face, produce efecte precum cele din educație, cu testele standardizate. E ca într-o scenă din comediile uitate azi cu Stan și Bran: o dată la patru sau cinci ani, o selecție neinspirată de triste figuri se urcă în mașină, își iau rămas-bun, dar nu ajung să pornească vreodată motorul. Iar cetățenii se uită de pe marginea drumului, dezbat steril și neputincios despre cum ar trebui controlați înainte de urcarea în mașină, debarcați, înlocuiți. //