Educația și excluziunea digitală: un eșec de etapă

Proiectul României educate (optând pentru varianta optimistă) nici măcar nu a început.

Raluca Alexandrescu 16.03.2021

De același autor

Se împlinește un an de la debutul Marelui Lockdown. De pe o zi pe alta, ne-am trezit constrânși să găsim soluții de funcționare pentru situații nemaiîntâlnite. „Trecerea în online” face parte cu siguranță din noul peisaj al lumii. După cum se vede, în pofida semnelor din ce în ce mai vizibile de câțiva ani încoace, dublate de narațiuni și imaginar distopic, lumea nu e pregătită să absoarbă confortabil trecerea în digital, așa cum nu este – și nu va fi prea curând – aptă nici să rezolve, de exemplu, criza apei potabile sau a foametei, ca să nu mai spunem de criza schimbărilor climatice. Și aceasta, dintr-un motiv simplu, aflat la îndemâna guvernanților, a autorilor de politici publice sau a think-tank-urilor, în măsura în care sunt interesați să deschidă ochii: lumea digitală vine să se așeze pe aceleași disfuncții și inegalități, adâncindu-le mai degrabă, decât reducându-le.

Până acum un an, studiile referitoare la impactul inegalității digitale avansau consistent în domeniul programelor asigurărilor sociale și de sănătate. Se făcea deja teren. Se elaborau articole de cercetare și de politici publice care atrăgeau atenția asupra potențialelor efecte sociale catastrofale generate de algoritmi prost făcuți sau intenționat complicați pentru a pune în inferioritate de la bun început categorii cu competențe digitale scăzute sau cu acces limitat la online. Sunt deja de notorietate câteva cazuri flagrante legate de programe digitale pentru acordarea ajutoarelor de șomaj sau de asigurări, special concepute pentru a descuraja potențialii beneficiari. În Europa, universități de prestigiu, cum este Cambridge, au deja de câțiva ani programe de cercetare dedicate colectării și interpretării de date legate de inegalitatea sau excluziunea digitală.

România este, cum altfel, departe de substanța unor asemenea dezbateri. Ca de obicei, există cel puțin două secțiuni ale subiectului: pe de o parte politicile publice, care nu corespund decât accidental cu agenda publică reală, pe de altă parte capacitatea de absorbție a unor eventuale programe de digitalizare, calitatea și impactul lor asupra cetățenilor-beneficiari. Prioritățile guvernamentale actuale (atâtea cât pot exista într-o coaliție aproape exclusiv preocupată de dispute și agende personale) ne arată o intenție de digitalizare a administrației, fără să se indice cum și mai ales cu cine se va realiza.

Există un domeniu care în ultimul an poate servi drept proiect-pilot pentru catastrofele la nivel de societate și pe termen lung induse de o digitalizare improvizată și cârpită din mers. E vorba de educație. Poate nicăieri nu a devenit mai evidentă amploarea potențială a eșecului, atunci când transformarea se lipește pe dubla inegalitate digitală, de acces și de competențe.

Un raport publicat pe 11 martie de asociația World Vision face o încercare de bilanț a anului de pandemie care s-a scurs și a felului cum școala online a afectat categorii mai puțin vocale decât cele bine reprezentate în comitetele de părinți ale școlilor „bune” din București și din marile orașe ale țării. Potrivit concluziilor prezentate în raport și preluate de Edupedu.ro, „elevii (din grupurile monitorizate, n.n.) nu au făcut școală online din cauza problemelor financiare ale familiilor lor, care nu le-au putut asigura un smartphone sau un calculator cu care să lucreze sau nu au avut conexiune la internet”.

Datele prezentate sunt numeroase și desenează un tablou sumbru al României de mâine, din cauza unei Românii a prezentului unde rapoartele privind școala după un an de online sau hibrid sunt redactate de organizații nonguvernamentale, în vreme ce ministerul de resort nu știe cu exactitate nici câți elevi ar avea nevoie în mod real de tablete, câți au acces eficient la internet sau competențe digitale pentru învățământul online.

S-a dat vina pe lipsa de competență și de conștiință profesională ale profesorilor, pe corupția sistemului, pe dezangajarea sau neglijența părinților, pe răsfățul unor generații de elevi/studenți „neobișnuiți cu greul” („pe vremea mea...” etc.). Clivajele sunt multe, inventarul apare complicat, puternic ideologizat și în mod evident marcat de pericolul unor judecăți părtinitoare. Ar trebui făcut sistematic, articulat pe categorii: învățământ mediu și universitar, profesori și elevi, excluziune socială și digitală și nu în ultimul rând impactul psihologic (demotivare, abandon, depresie), evaluat în dimensiunea transversală.

E regretabil că, din toate subiectele grave legate de impactul digitalizării forțate la care a fost supusă școala, se rețin doar câteva și chiar și acelea parțial, în aceeași formulă reducționistă întreținută fie de apostolii defazați ai unei lupte de clasă fără parteneri (convertită în război al civilizațiilor, al meritocrațiilor sau altele asemenea) fie de o specie hibridă de neothatcherism semidoct și obtuz de Dâmbovița interpretat în falset de un cor afon al noilor Chicago boys and girls made in Romania, hrănit din fonduri europene. S-ar putea vedea altfel că proiectul României educate nu se încheie cu 45 de studenți exmatriculați de la Facultatea de Drept și nici cu schimbarea directorilor de școală numiți de pesede cu alții de la penele. S-ar putea vedea că proiectul României educate (optând pentru varianta optimistă) nici măcar nu a început.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22