Festivalul incompetenților. Valul patru din educație

Strategia guvernamentală în domeniul educației a fost marcată, din nefericire, de aceleași inconștiență și neglijență pe care le putem constata la oricare nivel al gestionării crizei sanitare.

Raluca Alexandrescu 26.10.2021

De același autor

Începe vacanța forțată a elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal. În marea sa înțelepciune, guvernarea în derivă a decis că online-ul contribuie, se pare, la răspândirea virusului, așa încât a decis să închidă școlile pentru două săptămâni.

Dar ca să fie lucrurile complete și în acord cu strivitoarea competență și mai ales bună-credință a oficialilor, în drumul dintre Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și hotărârea de guvern publicată în Monitorul Oficial care a reglementat modul de funcționare a școlilor, un articol buclucaș s-a pierdut așa-zis pe drum, lăsând totuși școlilor private posibilitatea să nu intre în vacanță. Și astfel, lucrurile s-au clarificat definitiv, dacă mai avea nevoie cineva. Duminică seara, când publicul spectator a început să observe mica „scăpare”, așa cum a numit-o ministrul, personaj care încarnează pe două picioare eșecul școlii românești, comunicarea guvernamentală a încercat să repare mica „eroare”, anunțând o reuniune pentru a doua zi.

Pentru o decizie care a avut ca principal argument tocmai egalitatea de șanse, această „scăpare” nevinovată este ironia finală. „A freudian slip” în favoarea învățământului privat, explicată la televizor de individul (ministrul interimar al finanțelor) care punea la îndoială în urmă cu vreo trei săptămâni, când începeau să curgă statisticile cu sute de morți pe zi, principiul contributivității și solidarității în asigurările de sănătate. Iată că principiul s-a dorit aplicat și în domeniul educației: de ce să-i privăm, nu-i așa, de școală și pe cei care au oricum mijloace, adâncind astfel inegalitățile?

Pentru că Ministerul Educației a avut, la un an și jumătate de la debutul pandemiei, după trei semestre online, o revelație: școala online discriminează în sistemul public, pentru că populația școlară nu are acces egal nici la rețea de internet, nici la materiale de învățare. Soluția luminoasă ieșită din fabrica de genii a guvernului a fost deci să oprească școala complet. Ca orice revelație românească, ea vine cu vreo 30 de ani întârziere pe puțin: nu era nevoie de o pandemie pentru ca oficialii să realizeze că sistemul românesc de educație nu se bazează pe principiul egalității de șanse. Nici înainte de pandemie, un copil din mediul rural care se ducea, când apuca, la o școală cu toaleta în curte, neîncălzită, cu pereții igrasioși și cu ceai în loc de mic dejun nu se bucura de șanse egale în accesul la educație.

Nu școala online a creat inegalitățile, ci eventual le-a arătat mai clar. Soluția nu era aceea de a suspenda școala pentru toți, ci de a pregăti online-ul din vreme, pentru că devenise evident dinainte de începutul școlii că situația pandemică se va agrava. Strategia guvernamentală în domeniul educației a fost însă marcată, din nefericire, de aceleași inconștiență și neglijență pe care le putem constata la oricare nivel al gestionării crizei sanitare. În loc să gândească un pachet minim de strategii de ameliorare a accesului la online – nu se rezolva totul, evident, dar se mai găseau soluții locale, regionale –, s-a mers berbecește cu ideea școlii față în față cu orice preț, lăudabilă poate dintr-o perspectivă pur teoretică, dar catastrofală din perspectiva realului pandemic românesc.

Al treilea an de școală aproape inexistentă, în condițiile unei calități oricum precare a învățământului, al treilea an cu examene date și luate pe picior, într-o accentuare permanentă a inegalității: acesta este efectul real despre care ministerul evită să vorbească.

Pe de altă parte, e deja ridicol și în orice caz inutil să remarcăm lipsa de anticipare a guvernanților, nepăsarea, incapacitatea de a desena un plan care să stea în picioare măcar pe termen scurt, de vreme ce acțiunile oficialilor în integralitatea lor, arată exact contrariul. Pare că în lista ipotetică a competențelor unui funcționar guvernamental, indiferent de eșalonul de selecție, locurile fruntașe sunt ocupate de nepăsare, incompetență și insolență.

Școala online nu este, așa cum de sute de ori s-a spus deja, idealul în educație. Pe de altă parte, lipsa educației, combinată cu însușirile enumerate mai sus, ne-au condus în situația îngrozitoare din aceste săptămâni, în care marea masă a populației face cozi la centrele de vaccinare de abia după ce i se interzice accesul în malluri și nu pentru că adoptă o atitudine informată. De aceea online ar fi fost mai bine decât nimic.

În mediile favorizate, copiilor li se plătesc meditații, elevii din anii terminali oricum au o baterie completă de lecții private care suplinesc din banii părinților minunata școală publică așa-zis gratuită. Pentru ei, părinții vor asigura să plătească din buzunarul din care-și plătesc și impozitele, în locul statului obligat prin Constituție, continuitatea pedagogică. În schimb, pentru copiii folosiți acum în mod rușinos ca argument al suspendării cursurilor, școala nu va mai exista deloc, nici măcar cât ar fi putut fi online, cu un profesor la celălalt capăt al unei conversații cu semnal GSM slab. Pentru ei, egalitatea de șanse este oricum o ficțiune, o frază care sună bine în programe de politici publice făcute pe bani europeni, cât vor mai veni și aceia. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22