De același autor
În jocul scenei politice românești, fiecare aparentă victorie a democrației, a societății civile aduce cu sine probleme suplimentare de înfruntat: un fel de balaur căruia îi cresc la loc 12 capete după ce i-ai retezat unul singur. Miniștri care-și dau demisia la presiunea opiniei publice, dar unde se găsesc întotdeauna actori, nu la fel de dezinteresați, care culeg roadele colaterale, alții care aleg să se lupte pe rețelele sociale în timp ce colegii de partid par a pregăti debarcarea din executiv: acesta este peisajul politic al ultimelor săptămâni, în fapt o permanentă reeditare a modelului de guvernare bine cunoscut deja și care se bizuie pe rețele de fidelitate și de influență. Domnia legii nu e decât un pretext transparent, iar pledoaria pentru „valori”, competență, selecție meritocratică, „adevăr” se așază mereu sub umbra dublului standard. Heirupismul și performance-ul politic fără fond, fără sprijin în acțiunea reală fac parte din strategiile politice, guvernamentale și parlamentare deopotrivă. Impostura și incompetența spălate profesionist și temeinic în structurile de partid se prezintă a fi cam singurele criterii de selecție, cel puțin la nivelul partidelor politice reprezentate în Legislativ. Cele care se încălzesc pe margine, așteptând alegerile viitoare și încercând deja să construiască un capital electoral pe seama eșecului curent, nu par a fi mai pregătite să demonstreze contrariul.
Bătălia de imagine este, din păcate, și mirajul care atrage atâta electorat cât a mai rămas atent la ce se petrece pe scena politică, deși după mai bine de 30 de ani de experiențe eșuate, cetățenii ar fi trebuit măcar să își aducă aminte că o victorie nu e niciodată decât parțială, dacă nu e de-a dreptul înșelătoare, și că, în fond, chiar în ipoteza unui real succes, el nu este niciodată definitiv, ba chiar complet reversibil.
Publicul a jubilat la anunțul demisiei fostului ministru al educației, dar persoana adusă în loc nu prezintă nicio garanție că mizele reale ale importantului portofoliu pe care l-a preluat ar fi mai la adăpost. Singurii câștigători ai campaniei de presă par a fi, cel puțin la prima vedere, tot partizanii menținerii stării de fapt actuale din învățământ. Iar efectele sunt și mai perverse, pentru că dezbaterea publică privind Legile educației pare a fi fost suspendată, uitată, pusă la colț. Tema cea mai importantă, singura care ar fi trebuit, de fapt, să conteze a fost îngropată sub demagogie, vedetisme și triumfalism găunos. În regimul politic românesc, experiența ne învață că, din păcate, de cele mai multe ori, demisiile demnitarilor nu sunt „victorii ale societății civile”, ci perdele de fum sub care se îngroapă mizele reale ale chestiunilor aflate în joc. România nu pare a avea speranțe să devină mai educată sub înaltul patronaj pe fir direct al Cotrocenilor. Dar, brusc, ochiul public s-a deplasat spre alte ținte mai stimulante, mai vizibile, mai pline de conținut mediatic.
A venit rândul ministrului apărării, care a comis o gafă de comunicare (se întâmplă în cazul făcătorilor de jocuri, de miniștri sau de politici prea siguri pe ei). Singura culpă pusă în evidență pare a fi însă un slab calcul de oportunitate, care l-a luat aparent prin surprindere pe „intelectualul” și clujeanul de serviciu al PSD: rețelele ministrului sunt actualmente, se pare, mai slabe decât ale altora. Președintele PSD bunăoară a devenit peste noapte apărătorul necondiționat al rațiunii de stat și a capitalizat momentul, având pe de altă parte grijă să menționeze prerogativa prezidențială în materie de trasare a liniilor de politică externă. Alte puncte, peste cele câștigate de PSD în acest sfârșit de săptămână la Berlin, unde europarlamentarul Victor Negrescu a fost ales vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni. Tot la Berlin, PES a adoptat o rezoluție care pledează în favoarea aderării României la Schengen.
Pentru ministrul apărării, dizgrația este dublă, pentru că ochiul atent al Administrației Prezidențiale a văzut, iar vocea dezaprobatoare s-a făcut imediat auzită. Președintele României educate nu tolerează, nu-i așa, jumătățile de măsură în angajamentele internaționale ale României, așa cum anterior nu tolera nici lipsa de etică academică, atunci când situația o impunea.
Iar la capătul tribulațiilor cotidiene în care se risipesc atâtea energii, adevărul e luat ostatic, iar corectitudinea nu privește decât pe aceia puși sub reflectoarele campaniilor de presă. Din când în când, dublul standard lovește și pe cei care abuzează de clamarea virtuților. Lumea politică și academică este plină de exemple, iar zilele acestea cel mai vizibil și mai sonor se prezintă a fi cel al ministrului apărării.
Cu toate acestea, democrația suferă mai mult acolo unde ochiul public e mai puțin atent, pentru că mizele profeților de moment, ale agitatorilor oportuniști se află altundeva. În prima jumătate a lunii octombrie 2022, peste 50 de comunități locale din România nu aveau conduceri alese conform legii, iar autoritățile competente își pasează responsabilitatea în această gravă încălcare a legii și a principiilor democratice. Or, proasta guvernare se reflectă la fel de bine în star-sistemul politic care se schimbă în funcție de ratingul pe rețele sociale, cât și în simulacrul de exercițiu democratic la nivelul autorităților locale. În scenariul mai vast al regimului politic românesc, joaca de-a guvernarea și joaca de-a alegerile erodează în egală măsură și cu efecte la fel de dezastruoase speranțele de ameliorare, mereu înșelate. //
