De același autor
La începutul verii, Ministerul Educației a pus în circulație o propunere de metodologie pentru realizarea clasamentelor în universitățile românești care a stârnit deja reacția virulentă a unora dintre cele mai importante centre universitare: Bucureștiul (UB) și Clujul (UBB). Metodologia ar urma să includă în ierarhizare (un clasament menit să evalueze excelența academică în predare/cercetare) criterii inspirate mai degrabă de cele prezente în metodologiile de acreditare a instituțiilor de învățământ superior. Cele două categorii fac însă parte din filosofii complet diferite. Acreditarea programelor de studii (licență, master, doctorat) se face în urma unui proces coordonat de ARACIS, care urmărește, prin verificarea unui set întreg de criterii, dacă instituția de învățământ evaluată are capacitatea logistică și de resursă umană necesară pentru desfășurarea respectivului program (și dacă își construiește planurile de învățământ potrivit normelor elaborate de ARACIS). Ierarhizarea universităților urmărește calitatea academică, evaluată după un set complex de norme care iau în calcul, la bază, și capacitatea instituțională, dar nu în același fel și cu aceeași pondere. Se amestecă, simplu spus, două seturi diferite de evaluări, așa cum se arată de altfel în comunicatele UBB și UB. Consecința ar fi un clasament care uniformizează, în loc să distingă, ceea ce ar fi în interesul instituțiilor de învățământ superior neperformante, din păcate stimulate și întreținute adesea prin interese locale.
Nu întâmplător, aceleași două universități s-au aflat în „fruntea“ unui alt demers făcut pe picior, la începutul lunii aprilie 2018, când ministerul a decis reducerea alocării bugetare de școlarizare la cele trei cicluri de studii, licență, masterat și doctorat, lovind în special în UB și UBB. Și atunci s-a protestat, au existat comunicate comune, cereri de demisie. Evident, nimic nu s-a mișcat. Explicațiile ministerului nu au lipsit: de la afirmații fără acoperire legate de o pretinsă lipsa de performanță reală a celor două instituții de învățământ superior, respinse argumentat, până la promisiuni încălcate, evident, legate de modificarea alocării bugetare.
A urmat admiterea, care se încheie zilele acestea în majoritatea centrelor universitare. Fără să fie neapărat momentul unui bilanț, pentru că urmează o sesiune în septembrie, ceea ce s-a putut lesne observa la firul ierbii (la înscrierea candidaților) a fost cât de ușor poți distruge un principiu bun (în speță, locuri prioritare pentru mediul rural) aplicându-l greșit. A fost nevoie de un singur detaliu pentru a da peste cap o măsură venită, în principiu, să sprijine egalitatea de șanse dintre urban și rural: definirea „ruralului“ în funcție de școala absolvită, în locul adresei de rezidență. Astfel că au fost cazuri de elevi proveniți din mediul rural (potrivit tuturor încadrărilor sociologice, dar nu conform metodologiei Ministerului Educației) care nu au putut beneficia de aceste locuri și au intrat în competiția generală (unde locurile erau reduse față de anul trecut tocmai sub pretextul creării de domenii prioritare!).
O politică inteligentă în materie de educație ar trebui să reflecteze la metode viabile de a-i convinge pe absolvenții buni de liceu să își înceapă măcar parcursul universitar în România, în loc să fugă mâncând pământul cu diploma de bacalaureat în buzunar.
Dar aici se vede, din nou, cercul vicios al politicilor de finanțare pe număr de studenți. Și devine vizibilă miza enormă a ierarhizării universităților. În precedenta ierarhizare făcută în 2011-2012, existau trei categorii, care ar fi avut dreptul să organizeze trei cicluri complete (licență-masterat-doctorat, 3-2-3), două (licență-masterat, 3-2), respectiv numai unul, de licență. Evident că finanțările ar fi fost pe măsură. Clasificarea aceea (care, cu toate hibele ei, se apropia de ceea ce se face în general în lumea academică civilizată), trebuie amintit, a fost anulată în instanță în urma unui proces declanșat de mai multe contestații. Printre ele, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“, condusă atunci de Corina Dumitrescu (propunerea lui Victor Ponta de ministru al Educației, imediat după debarcarea prin moțiune de cenzură a Guvernului Ungureanu, în mai 2012, retrasă după proteste și înlocuită cu... Liviu Marian Pop), și Universitatea din Suceava, al cărei rector este nimeni altul decât actualul ministru al Educației.
Prin nivelarea produsă de o eventuală aplicare a grilei de evaluare propusă de minister s-ar împușca cel puțin doi iepuri: 1) alocări bugetare substanțial mai mari pentru universități „prestigioase“ (ca, de pildă, de ce nu, Universitatea Valahia din Târgoviște-Centrul teritorial Alexandria, unde a fost studentă o vreme Viorica Dăncilă) care vor putea să împartă în continuare cu generozitate diplome de licență, masterat sau doctorat, după nevoi; și 2) aruncarea în derizoriu a ideii de calitate în învățământul superior, decredibilizarea pe termen lung a demersului academic, cu impact dezastruos asupra direcției societății românești în ansamblu ei.
