De același autor
Ne aflăm în pragul celei mai încărcate și mai complicate perioade a anului pentru sistemul de învățământ: înscrierile la examenele de admitere la liceu și la bacalaureat, precum și examenul de titularizare pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar. Probele vocaționale au demarat deja. În urmă cu o lună, profesorii, elevii și părinții primiseră deja o veste proastă, reducerea cu 30.000 de locuri a cifrei de școlarizare în licee, de la 164.000 câte erau anul trecut la 134.600 pentru anul școlar 2019-2020.
În aceste condiții, nu este deci deloc surprinzător că Ministerul Educației și ministrul de resort, Ecaterina Andronescu, au avut foarte mult de lucru săptămâna trecută. Au semnat ordine de ministru care au dat peste cap calendare ale unor activități deja în desfășurare, semănând panică și confuzie printre profesori (pentru examenul de titularizare), părinți și elevi. Au retras apoi ordinele de ministru cu pricina, dar au apărut altele, unele cu greșeli vizibile (cazul OMEN privind examenul de certificare a absolvenților de la postliceale, unde rezultatele finale erau prevăzute a fi comunicate pe data de 8 iulie 2018, s.n.). Interpelată pentru a explica erorile, Ecaterina Andronescu a recunoscut că nu era la curent cu programările precise ale probelor în chestiune.
În ceea ce privește titularizarea, lucrurile sunt și mai complicate și încă nelămurite, deși înscrierile se vor termina pe 24 mai. Pe scurt, pe 3 aprilie prim-ministrul a semnat o controversată Ordonanță de Urgență pe educație nr. 23/2019, în care încearcă să reglementeze o problemă rămasă în suspensie din 17 iulie anul trecut. La acea dată, Curtea Constituțională declara neconstituțional articolul 253 din Legea educației naționale, care permitea angajarea profesorilor și pe baza notelor obținute la examenul de titularizare susținut în alți ani. Mai simplu spus, profesorii puteau fi angajați, să zicem, în 2016 pe baza notelor obținute la titularizare în sesiunea 2015. Odată cu declararea neconstituționalității acestui articol, au apărut și probleme legate de contractele de muncă ale cadrelor didactice aflate în această situație. Guvernul, în înțelepciunea sa, a introdus în OUG o sintagmă inexistentă în legislația muncii, „durata de viabilitate a postului“ (pentru că legea recunoaște numai două tipuri de contracte: pe durată determinată și pe durată nedeterminată). Situația rămâne, din acest motiv, în continuare neclară, iar atitudinea generală de neprofesionalism sugerată de ultimele gafe ale ministerului nu insuflă prea multă încredere.
Dar activitatea ministrului Educației nu s-a oprit aici. Alături de președintele Consiliului Național al Rectorilor, Ecaterina Andronescu a participat la cea de-a șaptea Reuniune a Miniștrilor Educației din cadrul ASEM (Asia-Europe Meeting, unde România este membră din octombrie 2008), organizată la Palatul Parlamentului pe 15 și 16 mai 2019, activitate prevăzută de altfel în calendarul președinției românești la Consiliul Uniunii Europene. La reuniune și-au trimis reprezentanții 51 de state. Privind la obiectivele asumate de această conferință - asigurarea și recunoașterea calității educației, implicarea mediului de afaceri și industriei în educație, mobilitatea echilibrată și învățarea pe tot parcursul vieții (inclusiv învățământul profesional și tehnic) –, e dificil de întrevăzut în ce măsură un minister care nu-și cunoaște propriile calendare și se joacă iresponsabil cu datele concursurilor ca și cum ar schimba o programare la coafor poate să le asume, fie și numai la nivel teoretic.
De altminteri, dacă mai era vreo nelămurire legată de adevăratele priorități ale educației marca PSD, Ecaterina Andronescu a avut grijă să le risipească fără ezitare, participând și citind chiar Laudatio în cadrul unui mare eveniment al vieții academice arădene de la sfârșitul săptămânii trecute: Universitatea (de stat) Aurel Vlaicu din localitate l-a făcut Doctor Honoris Causa pe fostul prim-ministru Adrian Năstase. Evenimentul a fost girat de rectorul instituției, Ramona Lile, despre care Revista 22 a scris pe larg încă de acum doi ani, și de vicepreședintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu. Încă un act din rușinoasa campanie de spălare a imaginii lui Adrian Năstase, devenit deja un soi de campion al europenizării, un cavaler al integrării euroatlantice, ridicat în slăvile istoriei de Ecaterina Andronescu. Prezența celor trei personaje, direct responsabile pentru o porțiune semnificativă a marasmului ultimilor 30 de ani, alături de una dintre reprezentantele de seamă ale rețelei de patronaj din lumea universitară, clarifică suplimentar direcția imprimată și consolidată de guvernarea PSD în diversele ei încarnări de-a lungul mandatelor. Proporțiile dezastrului nu devin complete decât dând la o parte perdeaua de fum pe care „intelectualii“ pesediști din diverse ere geologice ale tranziției o aruncă peste propriul trecut. Autocratul agresiv care conduce astăzi PSD, înconjurat de figurile patibulare ieșite din laboratoarele defunctului Corneliu Vadim Tudor, este la rândul său produsul unui sistem construit și consolidat de personajele care zâmbesc satisfăcute în fotografiile de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. //