De același autor
La sfârșitul anului trecut, Institutul Național de Statistică a publicat primele date ale recensământului programat inițial pentru 2021, amânat pentru 2022 din cauza pandemiei. Voci importante în sociologie și-au exprimat deja multiple rezerve legate de structura chestionarelor, de colectare, dar și de administrarea platformei online oferite publicului pentru autorecenzare. O importantă ocazie parțial ratată, dacă ne referim la vocația largă și cuprinzătoare a unui recensământ și la datele relevante pe care cel din 2022 nu a știut/putut/dorit să le colecteze sau să le ofere. De altfel, simpla experiență de cetățean autorecenzat a fost pentru mulți dezamăgitoare prin puținătatea informațiilor solicitate: multe dintre întrebări și-ar fi aflat probabil un răspuns mult mai puțin costisitor prin simpla centralizare a unor baze de date deja disponibile la Birourile de Evidența Persoanelor. Iar pentru celelalte, s-a optat fie pentru libera alegere, fie întrebările nu au fost pur și simplu formulate.
Ce aflăm din importanta și costisitoarea desfășurare de forțe de anul trecut? Recensământul actual ne spune, de exemplu, câți (mai) suntem prin România: populația rezidentă a țării a scăzut la 19.053.815 locuitori, conform datelor publicate. Față de recensământul anterior din 2011, România a pierdut 1,1 milioane de locuitori. Mai aflăm și că îmbătrânim: față de acum 10 ani, ponderea populației vârstnice, de peste 65 de ani, a crescut. Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (2021) comparativ cu 101,8 (2011).
Adevăratele lipsuri ale datelor furnizate se fac însă simțite la chestiunea etniei, limbii materne și religiei, dat fiind că înregistrarea acestor itemi s-a făcut pe baza liberei declarații a persoanelor recenzate. Pentru persoanele care au refuzat să declare aceste trei caracteristici sau pentru cazurile de colectare administrativă indirectă a datelor, informația nu este disponibilă. Ceea ce face că datele puse la dispoziție pe 30 decembrie 2021 sunt calculate în funcție de cei care au ales să răspundă și nu reflectă integralitatea populației rezidente. Hiatusurile vor fi umplute cu speculații sau estimări greu de verificat.
De exemplu, informația privind etnia a fost disponibilă doar pentru 16,5 milioane de persoane. S-au declarat români 14.801.400 (89,3%). Populația de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 1.002,2 mii persoane (6,0%), iar numărul celor care s-au declarat romi a fost de 569,5 mii persoane (3,4%).
În privința educației, datele disponibile arată că aproape 60% din populația rezidentă a României are un nivel mediu și superior de educație, ceea ce nu ne scutește de un loc codaș în Europa la acest capitol. Cei mai mulți români care au absolvit o formă de învățământ superior sunt cei care s-au declarat etnici evrei. Dintre aceștia, 61% au absolvit cel puțin facultatea. Ei sunt urmați de greci și armeni, cu 52%, respectiv, 48%. Dintre etnicii germani un nivel de educație superior au 27%, iar în cazul maghiarilor acesta este de 12%. 17% dintre cei care s-au declarat etnici români au nivel de educație superior. Cea mai mică rată de absolvire a unei școli de nivel superior o au romii, 2%.
Lucrurile devin mai complicate la capitolul religie, unde, de asemenea, există aproximativ 3 milioane de cetățeni care nu au răspuns întrebărilor privind eventuala afiliere religioasă. În interiorul răspunsurilor primite, cea mai semnificativă scădere o înregistrează BOR: 13.989.584 de ortodocși declarați în 2022, în scădere cu peste 2,3 milioane față de acum 10 ani, când erau 16.307.004. Scăderi în jur de o sută de mii se constată și în cazul persoanelor care s-au declarat romano-catolice sau reformate. Singura confesiune unde se constată o creștere este cultul penticostal, care a crescut de la 362.314 în 2011 la 404.307 în 2022. Evident, oricât ar fi de deficitar constituite, aceste statistici pot fi mobilizate în conturarea unor imagini privind dinamicile de cultură politică sau de mișcări identitare în ultima decadă: e posibil ca mobilizarea pentru referendumul din 2018 să fi provocat anumite reconfigurări pe frontul afilierilor religioase, într-un sens sau altul.
Miza unui recensământ național făcut cu atâta cheltuială (cel din 2022 a costat mai mult decât cel din 2011) ar fi fost tocmai aceea de a produce, la sfârșit, o suită de imagini mai complexe decât un numărat al oilor, eventual pe categorii. Făcută o dată la zece ani, această vastă operațiune ar trebui să furnizeze un material brut suficient de divers încât să permită studierea stadiului de dezvoltare și să permită elaborarea unor politici publice coerente și valide în educație, servicii publice de tot felul, sănătate etc. Lipsa acestor date colectate unitar la nivel național devine partea cronică a unei suferințe generalizate a administrației românești, unde politicile publice sunt basme cu feți-frumoși și ilene cosânzene. Eșecul reformelor în Educație, în Sănătate, în administrații apare mereu corelat cu ignorarea orizontului de referință: așa se ajunge la achiziționarea unor tablete performante în localități fără semnal GSM, de exemplu. Evident, necunoașterea condițiilor pe teren este numai o parte a ecuației; cealaltă e inclusă în factorul la fel de important al disponibilității pentru comiterea unor acte de corupție. //
