De același autor
În Planul Național de Redresare și Reziliență e vorba de finanțările acelea europene gândite pentru redresarea post pandemie a țărilor membre, unde România a propus ca prim draft o solicitare cu depășire a bugetului de 25%, ca „să aibă de unde tăia”, explicând apoi, cu suficiență și cam prea multă siguranță de sine, prin vocea ministrului de resort, că o primă respingere „nu e dramatică” (sic!). Or, de unde se poate tăia mai ușor și mai fără risc de proteste decât de la educație, unde totul merge atât de bine în cea mai bună dintre lumile posibile?
Potrivit informațiilor date publicității pe 5 mai, cea mai mare reducere ar putea viza fondurile prevăzute inițial pentru finanțarea proiectelor universităților. De asemenea, ar putea fi diminuate sumele și de la capitolul pentru construirea de creșe, și de la cel privind susținerea învățământului dual și dotarea laboratoarelor din școli. Fiecare din aceste sectoare este cronic subfinanțat și afectează dramatic și pe termen lung potențialul de inovare, de avansare a cercetării, dar și potențialul de inserție a absolvenților de studii medii, de exemplu, în mult-iubita piață a muncii folosită ca pretext pentru distrugerea lentă, dar sigură a științelor umaniste și sociale. A doua veste la fel de dătătoare de „optimism” a venit dinspre faimosul laser de la Măgurele, care nu numai că a pierdut statutul de gazdă a programului european alături de Cehia și Ungaria, dar nu l-a putut păstra nici măcar pe cel de observator, așa cum se mai vehicula încă la începutul anului. Detaliile istoriei laserului se întind pe mulți ani și implică majoritatea ingredientelor care transformă multe din proiectele moșite la noi în fundături costisitoare: multe orgolii, decizii administrative cel puțin nefericite, mulți bani cheltuiți fără folos, incoerențe administrative și, aparent, viziuni de contabili de scară de bloc. Amestecul a dus la decizia finală anunțată pe 5 mai, când Comisia Europeană a decis înființarea ELI (Extreme Light Infrastructure) ca un consorțiu european pentru infrastructura de cercetare (ERIC) doar cu Republica Cehă și Ungaria, fără România.
Cele două vești sunt de fapt piese ale unui tablou comun. De ani la rând, finanțarea cercetării în universități este sistematic redusă. Proiectele pe științe umane și sociale sunt puse la coadă, ca de obicei, sub pretextul unei priorități acordate „științelor tari”, cu finalitate practică. Între timp, Institutul Cantacuzino produce suplimente alimentare, iar institutul de la Măgurele nu poate să-și construiască la standardele necesare nici măcar clădirea unde ar fi urmat să funcționeze laserul.
Rentabilizarea cercetării și a învățământului este însă folosită în continuare pe scară largă ca motiv pentru subfinanțare în alte domenii. Nu este o tendință specific românească, ci din păcate globală: educația trebuie să aibă randament, să producă profit imediat, să se autosusțină. E însă la fel de adevărat că disprețul guvernamental față de educație și cercetare în general capătă dimensiuni cu totul particulare în România. Soluția e mereu aceeași, demonizarea și sacrificarea domeniilor considerate perdante, inutile, vinovate că există: umanele, artele, mai nou și științele sociale, ca și cum coexistența tuturor ar fi imposibilă și contra naturii.
Dar nu științele umane sau sociale au trimis învățământul profesional (sau dual, cum i se spune mai nou) în fundătura unde se găsește acum, ci politicile publice dezastruoase din domeniu. Colegiile și liceele tehnice sunt, cum erau liceele industriale în urmă cu 40 de ani, un fel de port de vreme rea pentru elevii care nu reușesc în alte părți. Inițiative realmente utile, care îi ajută pe copii să se pregătească pentru o meserie și să găsească apoi un loc de muncă sunt foarte puține. Pe site-ul ANFPISDR (Autoritatea Națională pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România), în subordinea guvernului, ultima postare datează de la începutul lui 2020, iar ultimele semne de activitate sunt acorduri de colaborare semnate la sfârșitul lui 2019. Local, inițiative mai există (de pildă, acordul semnat de Turbomecanica cu licee și colegii tehnice de profil din București), dar ele vin pe fundalul unor anunțuri precum cel legat de PNRR și care indică nivelul real de interes al autorităților pentru transformarea lor în politică educațională coerentă.
Versantul cercetării nu e nici el mai încurajator. Laserul de la Măgurele este probabil una dintre cele mai costisitoare investiții de acest tip din România, iar decizia Comisiei Europene de a exclude proiectul din finanțarea europeană înseamnă, printre multe uriașe oportunități pierdute, și asumarea a 30 de milioane de euro pe an de la bugetul României, reprezentând cheltuielile de întreținere pe care Cehia și Ungaria le vor acoperi din fonduri europene. Dar să nu ne facem griji. România va atrage cu succes alte fonduri europene, pe care cu siguranță va ști să le și cheltuiască: coaliția dovedește pe zi ce trece cât de competentă este în domeniu, de la construcția bugetelor propuse până la coerența strategiilor prevăzute pentru absorbție. //
