De același autor
Eu asta cred că au în minte majoritatea parlamentarilor noștri. Hoția din bani publici. Ba chiar am convingerea că cei mai mulți aleși ai poporului, odată cu jurământul de credință rostit în văzul tuturor la începutul mandatului, își spun în minte și un alt jurământ. Unul mai important decât cel față de patria noastră, România. Cel prin care își promit lor, partidelor lor și grupurilor de interese care îi susțin că vor face totul, din fotoliile călduțe de parlamentari, pentru a ne fura țara. Pentru a-și ascunde urmele. Și, în cazul în care nu le pot ascunde, își jură că vor strivi legi drepte doar pentru a șterge păcatele și cazierele lor și ale acoliților lor.
Și mai cred că orice încercare de a explica și de a scuza ceea ce se întâmplă acum în Parlamentul României în privința Legii grațierii nu este nimic altceva decât o complicitate la un nou atac al aleșilor asupra statului de drept. Lucrurile sunt simple și doar dacă îți este indiferent ce se mai întâmplă cu țara ta, dar și cu viața ta, doar dacă ești foarte naiv – dar nici măcar asta nu este o scuză -, doar dacă ai trăiri comune cu cele ale infractorilor, poți spune că România are nevoie acum de grațiere, de o relaxare a legislației penale.
O genă de infractor pare să fie în ADN-ul celor care au ajuns să decidă, din parlament, destinul României. Nimic nu mai contează pentru ei în țara asta, pe care au jurat să o apere, să o respecte și pentru care sunt plătiți să muncească. Nu contează că trăim ca într-un stat bananier, în care ne mor copiii de la o banală rujeolă, nu contează că spitalele sunt locurile unde mergem să murim, nu contează că avem școli care le cad în cap elevilor, nu contează lipsa locurilor de muncă, nu contează că încă avem drumuri naționale de pământ, nu contează nici că ne fug oamenii, cu milioanele, din țară, pentru a scăpa de sărăcia de aici. Nimic nu e important pentru aleșii noștri. Tot ce pare să aibă în minte această frăție penală din parlament, formată din PSD-ALDE și Traian Băsescu, este să-i scape pe infractori de pușcărie.
Am asistat, zilele trecute, la o lecție uluitoare pentru noi, cetățenii curați la minte și în caziere, din partea senatorilor. Marțea trecută, în ziua în care CEDO a pronunțat decizia-pilot privind condițiile din penitenciarele României, în parlamentul nostru, atins parcă de o formă de autism specifică mafioților, s-a dus una dintre cele mai dure bătălii contra justiției. Ce s-a întâmplat? CEDO ne-a oferit șase luni, ba chiar nouă, dacă le adăugăm și pe cele trei de până la rămânerea definitivă a deciziei, pentru ca guvernul să prezinte un plan privind îmbunătățirea condițiilor din pușcării. CEDO nu ne-a dat amenda uriașă de 80 de milioane de euro, cu care ne amenințau conducătorii noștri, dacă nu-i scăpăm de celulele supraaglomerate pe bieții infractori. Tot CEDO ne-a lăsat să ne gândim singuri la strategii și termene pentru a rezolva problema, fără să ne impună nimic altceva decât ca cei care conduc țara asta să gândească rațional, să muncească și să găsească soluții pentru ca deținuții să fie tratați ca oamenii. Și tot CEDO ne-a sfătuit să găsim aceste soluții, dar fără să recurgem la măsuri de relaxare a legislației penale de genul Ordonanței 13. Niciun cuvânt despre grațiere.
Cum au tradus cerințele Curții Europene aleșii noștri din parlament? Exact așa cum ar fi făcut-o orice infractor: să meargă mai departe cu Legea grațierii. De ce am avea nevoie de asta? Simplu. Nu pentru că ni se întâmplă ceva grav la nivel de țară. Nici pentru că situația din penitenciarele României este, acum, mai rea decât în alți ani. Nici pentru că ne amenință organismele internaționale că, dacă nu îi grațiem pe pușcăriași, riscăm să plecăm din rândul statelor civilizate. Ci pentru că politicienii noștri au ca singur scop să se scape pe ei și pe camarazii lor de furat bani publici de gratii.
Un spectacol grotesc a fost în Comisia juridică. Să vezi un fost președinte pe care îl admirai, odată, pentru lupta împotriva corupției – Traian Băsescu - cum cere clemență pentru femeile „care au luat o mită într-o primărie, într-un minister“, doar pentru că „am o sensibilitate aparte pentru femei“, te lasă încremenit. În viziunea fostului șef al statului, femeile merită să le lași miliarde de euro pe mână din banii unui minister, dar, dacă cumva iau șpagă, așa cum arată o primă sentință dată de instanță în cazul Elenei Udrea, atunci trebuie ca noi, poporul, să le înțelegem și să le iertăm. Pentru că sunt femei și, așa cum se știe în toată lumea civilizată, femeile nu prea pot face pușcărie, nu-i așa? Sau să vezi cum senatorii consideră că pedeapsa unui infractor ca Dan Voiculescu, care a țepuit statul român de 60 de milioane de euro, trebuie să îi fie grațiată în întregime doar pentru că deținutul are peste 70 de ani e și penibil, și revoltător.
Mă uit la acest parlament, la acest guvern, la această clasă politică coruptă și ticăloasă care ne conduce. Să sfidezi sute de mii de oameni care abia au ieșit în stradă pentru a apăra democrația și justiția. Să nu-ți pese că țara ta nu mai acceptă să fie furată, batjocorită, umilită la nesfârșit de niște personaje cu probleme penale. Să faci totul împotriva celor care te-au ales să îi conduci frumos și cinstit. Toate astea mă fac să cred că singura problemă a penitenciarelor României este că sunt încă prea goale.
