Mântuirea preacredincioasei Firea pe banii păcătoşilor

Citesc o știre interesantă. Primăria unei ca­pi­tale europene construiește, împreună cu par­teneri privaţi, unul dintre cele mai mari pro­iecte de dezvoltare urbană din Europa. Totul s-a făcut de la zero, pe 240 de hectare, cu tehnologii pen­tru „orașe inteligente“. Clă­diri care își produc singure ener­gie electrică, senzori ca­re reglează căldura în case, 10.000 de locuințe, campus șco­­lar, parc industrial, linie de metrou construită special. In­vestiția, cinci miliarde de eu­­ro. Plus 20.000 de locuri de muncă până în 2028, când va fi gata proiectul. Știrea, da, este in­te­re­san­tă, doar că nu este din capitala noastră, ci din cea a austriecilor. Asta nu înseamnă că Bu­cureştiul nu e la fel de „inteligent“ ca Vie­na. Este. Chiar primăriţa Gabi Firea ne-a spus că şi noi avem un „oraş smart, pentru că aici locuiesc mulţi oameni smart“. Şi poţi s-o con­tra­zici? Nu poţi, pentru că se supără. Şi dacă se supără, suspină la Antene că îi e pusă via­ţa în pericol de duşmani în general imaginari.

Dar când citești cât de fru­mos merg lucrurile prin alte părți, cum reușesc unele ad­ministrații publice să tragă ora­­șele înainte, să își respecte cetățenii, n-ai cum să nu te întrebi: de ce nu se poate la fel şi la noi? De obicei, aban­donezi să îți dai vreun răs­puns. Dacă, totuşi, o faci, dar nu vrei să te amărăşti prea tare, îţi zici: „Lasă, domnule, că nu-i rău nici la noi!“. O altă variantă de răspuns, clasică deja, e că ai noștri con­du­că­tori sunt toți niște hoți. Le arunci o înju­rătură și-ți vezi mai departe de viaţă. Dar să pre­supunem că faci parte dintr-o categorie mai ciu­dată de cetăţeni, pe cale de dispariţie, da­că e să ne uităm la numeroasele personaje du­bioase, incompetente, unele care fac na­ve­ta în­tre birou şi celulă, dar care au ajuns să ne con­­ducă oraşele. Să zicem că eşti din ca­te­goria cetăţenilor care chiar vor să în­ţe­leagă de ce Bucureștiul nu poate fi ca Viena. Sau mă­car pe aproape. OK, o investiție de cinci mi­liarde de euro e uriașă pentru Ro­mânia, chiar și cu o infuzie de capital privat. Dar nici 500 de mi­lioane? Nici 100? Nici 50? Nimic, nimic?

Şi, după cum vedem, e chiar nimic, nimic. De ce? Pentru că în Bucureştiul condus de întâia pesedistă credincioasă a ţărişoarei citim altfel de ştiri. De exemplu, mai zilele trecute, aflăm că, în urma rectificării bugetare, Consiliul Ge­ne­ral a tăiat 175 de milioane de lei de la pro­iectele de infrastructură, dar a pompat încă vreo 10 milioane la biserici. Preferata lui Firea rămâne Catedrala Mântuirii Neamului, care a primit aproape jumătate din această sumă. Așa se face că, într-un an şi ceva de mandat, primăriţa, mai cunoscută pentru acatiste şi pentru „vederile“ cu ea pupând icoane fă­că­toare de minuni pe care ni le trimite pe Facebook, şi-a plătit din plin factura faţă de Dumnezeu. Peste şapte milioane de euro din banii noştri.

Probabil că și primăria din Viena dă bani la bi­se­rici. Dar parcă altfel i-am da şi noi, dacă n-am vedea că abilităţile de primar ale doam­nei Fi­rea se reduc la a ne salva de un vân­ticel. Sau că orice fulguleţ e un prilej în plus de a-şi mai ridica o statuie în faţa poporului pesedist. Sau că, pentru ea, un cetățean in­teresat de cum se cheltuiește banul public e „fascist“. Sau că face „revoluţie în trafic“ înnebunind mai rău şoferii. Cu astfel de me­to­de de a con­duce Capitala, să ne luăm gândul că avem vreo şansă să citim la noi, acum, ştiri precum cea despre Viena. Şi nu vom citi nici peste ze­ce ani. Niciodată, de fapt, câtă vre­me prin­ci­pala preocupare a unei astfel de doamne este să-şi numere activitatea de pri­mar în voturi de la credincioșii bine instruiţi de mașina elec­torală a PSD decât în proiecte pentru oraş. Singurele ştiri pozitive pe care le vom afla de la ea vor fi de genul că Școala Germană e „un foarte bun exemplu de cum tre­buie să răs­pundă școala nevoilor co­mu­ni­tății“. Minunat! Doar că Şcoala Germană pe care ne-o laudă primăriţa e una privată. În rest, în şcolile de stat, administrate de Pri­mă­ria Capitalei, nu-i nicio problemă dacă le ca­de copiilor tavanul în cap. În cazul ăsta, după metoda Firea, re­zol­varea e simplă. Fie sus­pen­dăm orele şi tri­mi­tem elevii acasă. Fie că îi salvează Dum­ne­zeu, pentru că probabil de asta îl plătim.