De același autor
Deși se pare că ne întoarcem la un déjà vu în politica românească, prin crearea unei alianțe a opoziței față de un PSD devenit tot mai dominator și dăunător, situația din 2019 seamănă doar parțial cu cea din 1996 și din 2004. Singurul element comun este poate imensa așteptare a electoratului anti-PSD, care caută o alternativă credibilă la actuala putere. Cum PNL nu a confirmat că are resursele să se rupă de trecutul său USL-ist și să renunțe la aranjamentele de culise cu PSD sau să adopte cu convingere salvarea anticorupției, alianța celor două partide noi, USR și PLUS, este singura care poate coagula un nou tip de clasă politică și stabili noi standarde în politica românească. Pentru aceasta însă este necesar ca PLUS și USR să elimine orice dubiu cu privire la calitatea morală a liderilor lor.
Era de așteptat ca noua formațiune să fie vânată de adversari și atacată încă înainte de a fi anunțată oficial, pentru că ambele partide încurcă socotelile PSD și ALDE, care sperau într-o opoziție fragmentată și slabă – ceea ce PNL, cu orgoliile sale, le livra pe tavă - și la un absenteism la fel de mare ca în 2016. Atacul istoricului Marius Oprea, care a acuzat PLUS că a preluat o structură creată de un fiu al unui fost anchetator al Securității, pare astfel o tentativă deliberată de compromitere a PLUS. Apărarea lui Dacian Cioloș, și anume că nu este drept să condamni copiii pentru păcatele părinților, va avea însă și ea rezonanță în rândurile unui electorat obosit și disperat să găsească o alternativă reală la caracatița PSD-ALDE. Mai problematic pentru Dacian Cioloș este cazul Fițiu-Gima, adică al celor doi membri ai Consiliului Național cărora li s-a cerut retragerea din motive radical opuse: lui Avram Fițiu pentru că promovează poziții extremiste și antieuropene și pentru că a candidat în trecut pe listele partidului lui Marian Munteanu, iar lui George Gima pentru că l-a denunțat ca atare pe Fițiu pe Facebook. Adăugăm și demisia profesorului universitar Valentin Naumescu de la Cluj, care l-a acuzat pe Dacian Cioloș că ia decizii discreționare și își promovează prietenii, și începem să avem argumente pentru a fi prudenți. Și aceasta pentru că Dacian Cioloș, prieten cu Fițiu, știa foarte bine că promovează un ipochimen de tip Vatra Românească, care nu avea ce să caute în forul de conducere al unui partid care se declară european și adept al reformelor și progresului. Din această perspectivă, excluderea forțată a lui George Gima, care apăra exact valorile asumate de PLUS, apare ca o posibilă răzbunare din partea domnului Cioloș. Sigur că, așa cum spune Dacian Cioloș, George Gima ar fi trebuit să se consulte cu colegii din partid înainte de a formula acuzații publice, dar această abatere, dacă este făcută pentru a salva coerența ideologică a partidului, putea fi sancționată mai blând decât prin excludere. Domnul Cioloș va trebui să clarifice, așadar, nu atât cine sunt părinții avocaților care-i acordă asistență juridică, și care, de altfel, au reușit în mod briliant să zădărnicească șicanele care blocau înregistrarea partidului Mișcarea România Împreună, ci care-i sunt adevărații prieteni politici. Pentru că, dacă nu se va disocia de elementele naționalist-extremiste și retrograde, care cu adevărat au fost promovate de fosta Securitate în anii 1990, atunci vom fi nevoiți să privim cu mai multă severitate și prietenia sa cu Vasile Dâncu, toleranța față de inițiativele antireformiste ale fostului ministru al Educației Adrian Curaj și revocarea prea puțin elegantă a lui Vlad Alexandrescu din funcția de ministru al Culturii și abandonarea oricăror reforme în acest domeniu. Să sperăm însă că, sub presiunea restului partidului și a aliaților din USR, domnul Cioloș va înțelege imperativul istoric și va renunța la vechile prietenii dăunătoare cauzei politice pe care și-a asumat-o.
Altă clarificare pe care o datorează domnul Cioloș ține de prezența pe lista candidaților la europarlamentare. Este limpede că nu poți face construcție politică în România de la Strasbourg, nici nu poți candida la prezidențiale, cum pare dispus domnul Cioloș. Sigur că, după ce va fi adus Alianței 2020 un succes notabil, liderul PLUS poate demisiona din PE pentru a se dedica politicii interne. Dar o va face? Sau s-a gândit să-și asigure confortul financiar în cazul unor rezultate sub așteptări? Răspunsul la această întrebare ne va lămuri asupra substanței politice a liderului PLUS.
Ajunși în acest punct, nu putem să nu observăm că Alianța 2020 devine o problemă nu numai pentru puterea PSD-ALDE, ci și pentru PNL și pentru președintele Iohannis. Dacă Alianța reușește un rezultat superior PNL la europarlamentare, ideea unui candidat propriu la prezidențiale devine tot mai tentantă. Dacă este să te afirmi ca un partid nou, fără asocieri cu elita politică putredă și lipsită de credibilitate care s-a creat și s-a erodat în ultimii 30 de ani, ești mai bine servit de o echipă nouă. Și nu va fi oare mai interesant tandemul Cioloș președinte–Dan Barna prim-ministru, decât tandemul Iohannis–Orban?
Iată, așadar, cum Alianța 2020 se constituie ca o provocare binevenită pe o scenă politică de la care nimeni nu mai avea nici o speranță. Dar înainte de a se transforma din provocare în amenințare la adresa puterii de tip mafiot, liderii Alianței, mai ales domnul Cioloș, sunt chemați să-și lumineze zonele de umbră, renunțând la orice atașament personal sau instituțional cu trecutul de tristă amintire de dinainte și de după 1989.
