De același autor
Dacă, duminica trecută, la Consiliul Național, PNL a sperat să eclipseze Congresul extraordinar al PSD și să-și mobilizeze electoratul pentru alegerile din 2019 și 2020, atunci lipsa de reacții și de interes cu care au fost întâmpinate deciziile sale din 11 martie dau măsura incontestabilă a eșecului acestui demers de comunicare și imagine. Era și firesc să fie așa, din moment ce evenimentul a fost tern și lipsit de elemente noi, care să demonstreze viziune, curaj și imaginație. S-o spunem direct: a fost mai mult un prilej pentru ca Ludovic Orban să-și satisfacă „pohta ce a pohtit“, și anume să fie uns candidat la funcția de premier, funcție la care visează de mult, dar la care nu se putea înscrie din cauza dosarului penal instrumentat de DNA. Înțelegem acum de ce PNL nu prezenta niciun candidat la funcția de premier când era invitat la Cotroceni pentru consultări, după ce Liviu Dragnea își mazilea propriii prim-miniștri: pentru că domnul Orban nu era încă eligibil.
Că PNL a mascat ambiția personală a liderului său, adăugând și candidatura lui Klaus Iohannis la oferta sa politică, nu rezolvă de fapt nimic, pentru că nimeni nu se aștepta la contrariu și pentru că nici nu putem fi siguri că ideea a fost negociată cu președintele. De regulă, asemenea inițiative sunt sincronizate cu ale candidatului la președinție, ceea ce nu pare să se fi întâmplat în acest caz. De altfel, președintele a și evitat să-și exprime recunoștința, pentru că dorește probabil susținerea unei coaliții mai largi, care să cuprindă, pe lângă PNL, și partide ca USR și România 100.
Am ajuns într-un punct vulnerabil al demersului liberal, pentru că el face de fapt tot mai dificilă o astfel de alianță, extrem de necesară nu numai la prezidențialele din 2019, ci mai ales la parlamentarele din 2020. Afirmând candidatura lui Ludovic Orban la funcția de premier, PNL își anunță implicit potențialii aliați că vor fi chemați să o accepte și ei, ceea ce poate fi problematic, căci USR poate obiecta, justificat, că domnul Orban nu este personajul cu care se poate identifica electoratul său, fiind un politician de tip vechi, ajuns în fruntea partidului datorită unei campanii interne abile, care nu a spus nimic memorabil electoratului anti-PSD. Ba chiar i-a trezit unele dubii cu privire la atitudinea liderului PNL față de lupta anticorupție. Este adevărat, trebuie să o recunoaștem, că, ulterior, domnul Orban, chiar înainte să fie achitat în procesul de corupție, a susținut-o pe șefa DNA mai explicit decât liderul USR Dan Barna, care a avut niște bâlbâieli memorabile pe această temă. Iar la Consiliul Național a anunțat că PNL va continua lupta cu PSD-ALDE în chestiunea legilor justiției și a modificărilor codurilor penale. Lăudabil, dar, dincolo de acest obiectiv, care este viziunea lui Ludovic Orban despre guvernare? Nu știm. Probabil consideră că nu are nevoie de așa ceva, din moment ce partidul crește în sondaje ca urmare a guvernării dezastruoase a PSD-ALDE, iar comparația cu castastrofala Dăncilă îi este favorabilă.
Înarmat cu sondajele, care confirmă mai mult un eșec al PSD decât meritele PNL, Ludovic Orban speră probabil să-l determine pe Klaus Iohannis să-i dea binecuvântarea ca viitor premier al opoziției, mai ales că, în 2016, ideea domnului Iohannis de a-l impune pe Dacian Cioloș candidat la funcția de prim-ministru, acceptată greu de liberali, s-a dovedit o mare eroare.
Convins că i-a venit în sfârșit apa la moară, domnul Orban joacă tare după reguli consacrate, dar respinse de partea dinamică și educată a electoratului, acea parte care își dorește acum altceva decât un politician expirat, fără nicio realizare la activ, deși a deținut mai multe funcții publice, inclusiv cea de viceprimar al Capitalei și de ministru al Transporturilor. Își amintește cineva de vreun kilometru de autostradă ctitorit de candidatul PNL la funcția de premier? Să fim serioși. Este deci greu de crezut că USR sau România 100 ar accepta să se încoloneze sub comanda sa în campania electorală din 2020, de pildă. De altfel, o asemenea alianță trebuie negociată serios, începând cu programul și echipa, nu tratată ca un instrument pentru impunerea dominației unui partid și a unei persoane, așa cum au procedat PNL-iștii în toate alianțele din care au făcut parte. Iar Ludovic Orban a fost un mare demolator de alianțe, dacă ne amintim, de pildă, de zelul cu care a lucrat la distrugerea Alianței D.A.
Nimeni nu contestă forța organizatorică, experiența și competența unora dintre personalitățile PNL, dar acestea nu vor fi suficiente pentru o victorie categorică asupra PSD și ALDE. Doar unirea forțelor sănătoase ale opoziției, în colaborare cu societatea civilă coagulată în jurul mișcării #REZIST poate garanta succesul în alegeri. Or, nu despre astfel de alianțe vorbesc liberalii, deși este evident că electoratul anti-PSD asta își dorește. Ei vorbesc, într-adevăr, despre o deschidere spre societate, dar, din modul în care se comportă elitele lor, nu avem mari speranțe că vor fi capabili să o realizeze.
Îmi îngădui să cred totuși că presiunea societății, a celorlalte partide de opoziție și poate chiar a președintelui în direcția structurării unei alianțe politice vor forța PNL să renunțe la metodele învechite în care a încremenit și să-l convingă pe Ludovic Orban că nu poate duce PNL la o victorie în alegeri decât dacă își sacrifică ambițiile personale în favoarea unei strategii centrate pe interesele societății românești. De abia atunci ar avea șansa să devină o personalitate politică autentică.
