Ce blestem o fi pe poporul ăsta?...

„Dacă vreo persoană acuzată de corupție ar scăpa de acuzații urmare a Deciziei CCR, nu încape îndoială că merită cos­tul“ – afirma Elena Udrea, vădit mul­țu­mită de blocarea anchetelor DNA ca urmare a Deciziei CCR privind interceptările. Nu o fi având doamna Udrea interceptări în dosare, cum nu obosește să repete, dar are destui apropiați în ale căror dosare s-ar putea afla interceptări care fac le­gă­turi între probe, astfel în­cât o înțelegem că își do­reș­te să scape cât mai mulți co­rupți. Dacă în cazul doamnei Udrea de­clarațiile nu ne surprind, în cazul fostului președinte Traian Băsescu, mulțumit și el de Decizia CCR și critic acerb al Laurei Kövesi și al Monicăi Macovei, la adresa că­rora a adoptat limbajul și discursul An­te­nei 3, o astfel de atitudine este de-a drep­tul dureroasă pentru cei care l-au sprijinit în promovarea instituțiilor și demersurilor de combatere a corupției – politicieni (pu­țini), ziariști și cetățeni deopotrivă. Aceș­tia au acum tot dreptul să-i întoarcă, în­tr-o formă actualizată, celebra întrebare pe care i-a pus-o el lui Adrian Năstase la fi­nalul campaniei din 2004: ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă doar președinți care îi înșală aș­teptările?

Dincolo de jocurile retorice, reacțiile po­li­tice față de motivarea Deciziei CCR și con­secințele sale confirmă teoria potrivit că­re­ia lupta împotriva corupției și a cri­mi­na­li­tății organizate este susținută mai pu­ter­nic din afara României decât din interior. Putem demonstra cu ușurință că, în ciuda fermității manifestate de UE și NATO, po­liticienii români nu au renunțat nicio cli­pă la tentativele de blocare a anchetelor DNA și DIICOT prin diferite demersuri le­gis­lative, care au vizat aproa­pe obsesiv chestiunea interceptărilor. Astfel, în 2006, Guvernul Tăriceanu a adoptat OUG 60/2006, care amenda Codul Penal și Codul de Procedură Pe­nală în favoarea sus­pec­ților: autorizarea perche­zi­ționării, interceptării sau înregistrării co­municațiilor devenea posibilă doar cu in­formarea prealabilă a suspectului, ceea ce făcea absolut inutilă orice operațiune de supraveghere. Criticată vehement de ma­gis­trați, de societatea civilă și de am­ba­sa­dorii SUA, Marii Britanii și Olandei, Legea de adoptare a OUG 60/2006 a fost res­pin­să de președintele Băsescu, care interpreta atunci alt personaj decât cel pe care îl în­truchipează astăzi, și criticată aspru într-un raport al Comisiei Europene dat pu­bli­ci­tății pe 4 februarie 2008.

Până la urmă, ca urmare a presiunilor UE și fermității președintelui, s-a renunțat la modificările problematice, dar numai pen­tru șapte ani, căci în 2013 parlamentul do­minat de USL a amendat, prin Legea de apli­care a Codului de Procedură Penală, textul inițial al CPP, deși el fusese avizat de Comisia Europeană, astfel încât inter­ceptările suspecților nu se mai puteau face decât după începerea urmăririi pe­nale, nu și în faza cercetărilor preliminare, iar, în cazul miniștrilor, doar cu avizul Ca­merei din care aceștia făceau parte. Din nou, interceptările urmau să fie inutile, pentru că persoanele investigate ar fi știut că sunt supravegheate. Autorii amen­da­men­tului în cauză erau fostul senator PSD Toni Greblă, actualmente protagonistul unui voluminos dosar de corupție instru­mentat de DNA, și unul dintre marii adver­sari ai DNA, deputatul UDMR Márton Árpád. Și acest caz a fost rezolvat după ce codurile – penal și de procedură penală – au intrat în vigoare la 1 februarie 2014, iar Guvernul Ponta a fost practic forțat de președinte și de opoziția din partea ma­gistraților să adopte o ordonanță de ur­gență care a readus la normal regimul in­terceptărilor.

Constatând continuitatea eforturilor par­la­mentarilor USL de a bloca interceptările dis­puse de DNA, nu putem să nu ne între­băm cum de aceștia și-au atins acum sco­pul tocmai cu ajutorul Curții Cons­ti­tu­țio­nale, care, potrivit unui mare număr de juriști credibili, a deschis calea pentru anu­larea unor probe obținute prin inter­ceptări, a blocat o serie de anchete în curs la DNA, dar și la DIICOT, care necesitau operațiune de supraveghere, și a inter­ve­nit în deciziile instanțelor privind re­vi­zuirea unor sentințe pronunțate deja. În coincidențe nu credem, iar laudele for­mu­late de Traian Băsescu la adresa lui Daniel Morar, raportor la excepția privind in­ter­ceptările, ne pun pe gânduri, în contextul ostilității manifestate de fostul președinte la adresa actualului procuror șef al DNA. Totodată, ne întrebăm cum de a fost ad­misă excepția de constituționalitate într-un dosar în care interceptările fuseseră fă­cute după vechiul Cod Penal, nu după cel aflat în vigoare și contestat la CCR. De la aceste ciudățenii și până la suspiciunea că avem de fapt de a face cu o nouă cabală între corupți, criminalitatea organizată și o parte a judecătorilor CCR este doar un pas, care nici nu este greu de făcut, dacă ne gândim că numele judecătoarei CCR Mona Pivniceru, fost ministru PNL al Jus­tiției, apare în interceptările din dosarul fostului președinte al Camerei de Comerț și Industrie, Mihail Vlasov. Să se fi format oare un nou binom, corupți-CCR? „Se spa­rie gândul!“, vorba cronicarului. Se spa­rie, dar persistă, căci, în ciuda efortului Guvernului Cioloș de a acționa rapid, prin OUG, pentru a debloca activitatea DNA și DIICOT, decizia finală asupra modificărilor Codului Penal și Codului de Procedură Pe­nală va ajunge tot în parlament. Și nu exis­tă nicio garanție că, de data aceasta, ad­versarii luptei anticorupție nu vor reuși acolo unde au eșuat în 2008 și în 2014.