Legea pensiilor speciale, o nouă farsă cinică a guvernanților

Dincolo de principiul utilizării banilor publici pentru recompensarea „specialilor” și a clientelei, nu există nicio altă politică coerentă a guvernanților.

Rodica Culcer 10.01.2023
SHARE 27

De același autor

Iată că au trecut deja patru zile de când președinta ÎCCJ, Corina Corbu, a sugerat destul de transparent (și puțin inteligent) că magistrații ar avea o mentalitate de mercenari și nu s-au revoltat nici CSM, nici Inspecția Judiciară și nici politicienii puterii. Pentru doamna Corbu, „garanţiile financiare care se acordă magistratului” ar reprezenta „mai ales o garanţie acordată până la urmă cetăţeanului, în sensul că este asigurat cadrul necesar pentru o judecată corectă, onestă, imparţială, protejată de orice influenţă externă”. Cu alte cuvinte, „plătiți-ne ca să fim corecți”. Noi am văzut însă că magistrații, deși au fost întotdeauna remunerați generos, s-au mai lăsat corupți cu bani, voiajuri și bijuterii și au făcut scăpați mulți mari corupți tergiversând procesele până la intervenția termenului de prescriere. De ce ar fi altfel în viitor, de vreme ce antireformiștii domină și noul CSM, iar politicienii triadei toxice PSD-PNL-UDMR schimbă legile penale în complicitate cu CCR, astfel încât anchetele penale să fie îngreunate și adesea chiar anulate? 

Buna colaborare dintre politicienii actualei puteri și magistrații antireformiști coordonați când pe față, când din umbră de Lia Savonea a fost confirmată de proiectul legii pensiilor speciale prezentat de ministrul muncii, pesedistul Marius Budăi, care cosmetizează doar legislația în vigoare. De altfel, dacă CE nu ar fi condiționat eliberarea celei de a treia tranșe din fonduri de modificarea regimului pensiilor speciale, actuala putere nu s-ar fi atins de ele nici cu o floare. Nu știm cum va aprecia Comisia Europeană tentativa Guvernului României de a o înșela, dar este limpede din textul proiectului că pensiile speciale nu vor fi calculate pe baza contributivității, cum a cerut CE, și nu va fi eliminată nicio categorie de beneficiari - de la magistrați la militari, polițiști și angajații serviciilor de informații, la parlamentari, piloți, diplomați, primari, etc., deși nimeni nu a putut explica în mod credibil de ce un diplomat sau un pilot este mai valoros decât un medic, un profesor, un inginer sau un cercetător și nici de ce un primar leneș și corupt trebuie recompensat cu o pensie specială (legea pensiilor speciale pentru primari e doar prorogată, nu și abrogată). Nici nu ar avea cum.

Schimbările prevăzute în proiectul de lege țin mai degrabă de vechimea necesară în profesie, care crește la 25 de ani, dar se permite în continuare asimilarea vechimii pentru alte profesii juridice. Nicio pensie specială nu va putea depăși salariul și unele sporuri vor fi excluse din baza de calcul, anunță emfatic ministrul Budăi, dar, pe de altă parte, pentru calcului pensiei, salariatul va putea alege o perioadă de 12 luni, când a beneficiat de cel mai bun salariu brut, actualizat la valoarea salariului actual. Potrivit fostului ministru USR Cristian Ghinea, at fi vorba practic de „o invitație la umflarea sumelor”. Amintim că muritorii de rând nu își aleg perioada cea mai avantajoasă din carieră pentru calculul pensiei. „Specialii” devin astfel „mai speciali” decât erau deja.

Detaliile proiectului guvernamental sunt deja bine cunoscute și au fost comentate de presă, mai mult online decât la televiziuni, căci subvenția guvernamentală obligă la tăcere, dacă interesele partidelor o cer. Documentul prezintă însă o problemă mult mai gravă, care ține de reaua-credință cu care a fost gândit procesul legislativ. Proiectul conține din start elemente de neconstituționalitate, semnalate de Cristian Ghinea, de fostul președinte al CCR Augustin Zegrean și de unele asociații de magistrați:

1. În loc să prezinte un pachet legislativ, căci fiecare pensie specială este stabilită pe baza unei legi speciale individuale, guvernanții modifică toate categoriile de pensii printr-o singură lege, ceea ce permite oricui se simte afectat să atace legea la CCR, unde va fi respinsă pentru că nu respectă bicameralismul;

2. Practica CCR nu permite reducerea pensiilor aflate în plată, iar recalcularea stipulată în proiect va avea acest efect.

Ne întrebăm, în acest context, dacă proiectul de lege a fost avizat de ministerul de justiție sau abia urmează să fie supus acestui aviz. Va accepta ministrul Cătălin Predoiu aceste prevederi care condamnă legea la respingerea de către CCR? Se va face el complicele strategiei primitive, aplicate aproape copy-paste de aceleași partide înainte de alegerile din 2020? Și acel proiect de desființare a pensiilor speciale, cu care se tot laudă Ludovic Orban, era vizibil viciat din start și a fost respins în final de CCR.

Cooperarea dintre antireformiștii din politică și din justiție funcționează în continuare, mascată prost și doar de formă. Ea confirmă politica PSD, PNL și UDMR de finanțare preferențială a categoriilor profesionale pe care se bazează aceste partide - de la militari, polițiști, servicii secrete la magistrați și cei asimilați lor - deși nimeni nu înțelege de ce binemerită de la națiune o pensie specială funcționarii din ministerul de justiție, sau din alte ministere. Dincolo de acest principiu al utilizării banilor publici pentru recompensarea „specialilor” și a clientelei, nu există nicio altă politică coerentă a guvernanților, doar strategii și tactici menite să asigure implementarea principiului. Este o poveste veche, o știm de mult. Din păcate, ea se va repeta atâta vreme cât vom accepta, mioritic, să fim ostaticii actualei clase politice. //

Comentarii 9

Vicentio B - 01-30-2023

" ... garantiile financiare care se acorda/dau/ofera..."___----___ daca ar fi doar magistratii si daca ar fi doar o singura persoana, tot reprezinta prea mult, pentru ca este nedrept si total discriminativ , tocmai impotriva celor care produc valoare si plus valoare:"România a depășit economic țări importante din Uniunea Europeană. PIB-ul pe cap de locuitor a ajuns la un nivel fără preceden/deprecen/cepreden/nino nino nino niiiihaa nechez ca calul (Ziare.com )(…)///{)2-///Numărul românilor asistați social, în creștere. ///În ce județe sunt cei mai mulți beneficiari (…)___–___ ->_---_

Răspunde

LevSt. - 01-23-2023

" ... garantiile financiare care se acorda..."___----___ daca ar fi doar magistratii si daca ar fi doar o singura persoana, tot reprezinta prea mult, pentru ca este nedrept si total discriminativ , tocmai impotriva celor care produc valoare si plus valoare:"România a depășit economic țări importante din Uniunea Europeană. PIB-ul pe cap de locuitor a ajuns la un nivel fără preceden (Ziare.com )(…)///2-Numărul românilor asistați social, în creștere. În ce județe sunt cei mai mulți beneficiari (…)___–___ In primul rand aceasta depasire este doar partiala(pe un numar de ani), insa per total, Romania este mult in urma a mai toate tarile occidentale si din blocul de est, mai mult , situatia anuntata deriva si din faptul ca o crestere a PIB -ului acelor tari , a devenit f. redusa TOCMAI pentru ca ei se gasesc-de zeci de ani- in sfera traiului de LUX, asa ca nu se mai poate urca prea mult, nici nu ar face sens si nici prea mult interes nu mai poate fi …In Romania insa, aceasta crestere a PIB-lui(mai ales per capita) este f. , inselatoare, pentru ca -in REALITATEA care conteaza- DISTRIBUITIA aestor bani( si bunastare) conteaza la modul cel mai real, iar cel de al doilea titlu confirma acest lucru, adica POLARIZAREA ECONOMICA a devenit norma si enorma in Romania, practic este de ilustrat cu 10 persoane, care „impart” 10 mii lei, prima persoana ia 3 mii, a doua primeste 2 mii, iar celelate 8 primesc putin peste 6 SUTE lei , fiecare, insa media arata ca fiecare AR FI primit O MIE lei, ceace- evident- este fals , exact cazul Romaniei, unde cel mult doi la suta(+) din populatia generala,(adica administratie, politic, armata , popime si interlopi) detin mai mult decat subzistenta la peste 70% din populatie, intre aceste doua categorii, existand o subtire clasa de mijloc(de max. 20%), si care se erodeaza permanent si -inca-tot in favoarea celor 2 la suta, adica parte dintre ei, incep sa alerge dupa ajutoare sociale pentru a rezista, sau -altii- isi consuma toate modestele economii, tocmai pentru a nu „se scufunda”, sub linia saraciei…

Răspunde

Nick - 01-19-2023

Pensiile speciale nu doar că nu trebuie să intangibile ( drept dobândit, bla, bla…) dar acesti oameni au acceptat să servească niște mafioți, să nu facă dreptate, ci să-i apere. Deci ar trebui confiscate bunurile, averile dobândite din salariile și pensiile speciale, plus grosul din corupție. Nu au fost niște naivi când au acceptat să sevească acest sistem.

Răspunde

Emil din Dublin - 01-17-2023

Felicitari pentru articol distinsa Doamna Rodica Culcer!

Răspunde

nick - 01-13-2023

Singura solutie de data asta o revolutie nu doar o schimbare de fatada!Dar cu cine!?

Răspunde

Lucian Nicolescu - 01-12-2023

Finalul articolului este cel de luat în seamă. Cu o societate inertă acești Budăi, Bozi, Ciuci, Ciolaci, Grindeni ș.a. vor face ce știu ei mai bine. Vor aplica tactica Sovietului Suprem și a lui I.V. Stalin, inventatorul retribuțiilor speciale, al împărțirii societății în oameni obișnuiți și oameni speciali.

Răspunde

LevSt. - 01-12-2023

"...vom accepta, mioritic, să fim ostaticii actualei clase politice..."---___---adica lasitatea suprema, una din trasaturile de varf ale "mioritismului", alaturi de individualismul feroce si invidia tintita mai degraba pe "ceilalti" din aceiasi patura -sau mai jos- si nicidecum impotriva evidentilor asupritori si exploatatori( politicul armata, administratia, popimea)...S-ar zice ca suntem un popor ciudat, insa in realitate suntem doar lasi, adica fricosi in a ne rascula si a ne pua soarta in maini, in special avand o experienta groaznica, de peste 70 ani, in acest model de tara si natie...

Răspunde

Ion - 01-10-2023

Ce cacacioasa poti fi doamna Corbu...Stimulentul special pastreaza garantia crimei organizate statale ca cetateanul lipsit de aparare este asasinat, jefuit si talharit de ,,onoratele golance'' cu o cruzime de nedescris.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22