Îndrăznești să crezi în România?

Sunt multe feluri în care poți compromite evo­luția unei țări, dar, din experiența noastră din ultimii 26 de ani, cel mai simplu este să cre­ezi un sistem în care partidele politice își fac de cap. Aceasta este lecția pe care ne-a predat-o din nou PSD săptămâna trecută, când a demonstrat că a rămas cel mai puternic partid, cu un li­der penal în ofensivă și foarte abil în manipularea opoziției, adică a PNL, care nu poate ie­și din capcana unui ra­țio­na­ment politic primitiv: votăm ori­ce prostie populistă, oricât ar fi de nocivă, ca să nu fim acu­zați că nu suntem de partea cetățenilor. Așa s-a ajuns la votul unanim din parlament în favoarea suprimării a 102 taxe, în absența unui studiu de impact și cu riscul subordonării politice a instituțiilor media publice. Și tot în­tr-o frenezie colectivă s-a votat și legea con­ver­siei creditelor în franci elvețieni pentru toți, inclusiv pentru oamenii de afaceri care au luat împrumuturi de peste un milion de CHF. Curat social-democrație! Va fi aplaudat și o parte din opinia publică, deși mă întreb câți vor simți impactul eliminării acestor taxe în bugetul propriu. Oare câți români plătesc taxe consulare autorităților române și câți plă­tesc taxe de cetățenie? Și cine poate spune că taxa radio-TV, de câțiva lei, este îm­po­vă­ră­toare?

Despre impactul suprimării celor 102 taxe asu­pra bugetului am aflat abia de la ministrul Fi­nanțelor, care l-a calculat la pes­te un miliard de lei. Nu­mai finanțarea SRTV, de pil­dă, va necesita 600 de mi­li­oane de lei, care nu au fost pre­văzuți în buget. Pentru PSD, însă, subordonarea te­leviziunii publice și a radioului public este un triumf râvnit de prea multă vreme și nu poate fi abandonat de dragul echilibrului bugetar. De altfel, eliminarea taxei radio-TV reprezenta miza ma­joră din pachetul prezentat de Liviu Dragnea, nu datorită valorii sale, ci prin consecințele sa­le demolatoare, pentru că rupe legătura din­tre cetățeni și SRR și SRTV, lăsând aceste ins­tituții la cheremul politicienilor puterii. De alt­fel, PSD nu a suportat niciodată ca ele să nu-i fie supuse: Victor Ponta a vituperat luni la rând împotriva TVR, când nu era condusă de un PSD-ist, cerându-le cetățenilor să nu plă­tească taxa radio-TV până nu se schimbă di­rectorul de știri. După îndepărtarea direc­to­ru­lui de știri incomod, a fost demis de par­la­ment Consiliul de Administrație, care nu fu­se­se agreat de PSD, apoi conturile instituției au fost blocate o vreme, iar TVR a negociat cu pis­tolul la tâmplă deblocarea lor. Ca și Victor Ponta, Liviu Dragnea înțelege să folosească ar­ma financiară pentru a face imposibilă practic independența editorială a SRTV și SRR, pentru că amândoi sunt întruchiparea disprețului PSD față de independența instituțiilor, față de de­mocrație și față de statul de drept, și a aver­siunii acestui partid față de reforme.

Nici PNL nu este fundamental diferit, doar în­cear­că, neconvingător, un discurs democratic și reformator. Partidul Alinei Gorghiu nu a ți­nut însă cont nici măcar de obiecțiile Gu­ver­nu­­lui Cioloș, pe care se laudă că-l susține. Sin­gura ca­le de atac a guvernului în acest mo­ment es­te sesizarea Curții Constituționale, pe motivul că nu a fost precizată sursa finanțării eli­mi­nă­rii taxelor. Dar și aceasta va avantaja PSD: da­că Executivul are câștig de cauză la Curte, Li­viu Dragnea se va putea lăuda că el a vrut să ușureze povara fiscală a populației, dar nu a fost lăsat. În plus, dacă PSD ajunge la gu­ver­nare, nu va fi obligat să rezolve pro­ble­mele fi­nanciare generate de legile ires­pon­sabile adop­tate în precampanie. Iată deci ce ca­dou fru­mos i-a făcut PNL partidului dom­nului Drag­nea! În schimb, dacă legea nu cade la CCR și Dacian Cioloș ajunge din nou pre­mi­er, atunci el va trebui să-și bată capul cu de­zastrul lă­sat în urmă de parlamentari. După cum atră­gea atenția ministrul Economiei, Costin Borc, pe Facebook, nicio măsură de re­formă sau de dez­voltare nu va mai putea fi lua­tă decât prin in­tro­ducerea de noi taxe și im­pozite și/sau re­du­cerea drastică a chel­tu­ie­lilor cu administrația.

Întrebarea logică pe care și-ar pune-o un can­di­dat independent la funcția de premier, cum este Dacian Cioloș, ar trebui să fie: cum se poate guverna cu astfel de partide? Răspunsul este destul de limpede: nu se poate, pentru că nu vei avea niciun sprijin pentru reformele ra­dicale de care țara are nevoie, pre­su­pu­nând, desigur, că domnul Cioloș chiar ar avea apetit pentru astfel de reforme, ceea ce eu nu cred. Și nici promisiunile nu ți le vei putea ține, pentru că ele depind de votul partidelor. Morala, care nu îi convine domnului Cioloș, es­te că nu poți guverna eficient și nu poți pro­mova reformele, dacă nu te implici și în re­formarea măcar a unui partid, cu care să co­la­­borezi. Guvernarea implică opțiuni politice și spri­jin politic; ea nu poate fi apolitică și nu a fost niciodată, iar reformele nu se pot pro­mo­va cu partide nereformate. Apolitismul cla­mat de domnul Cioloș este, așadar, con­tra­pro­duc­tiv și îl transformă într-o pradă ușoară pen­tru PSD. De altfel, judecând după sondaje și după agresivitatea campaniei PSD, care pro­mite scu­tiri de impozite și taxe pentru pen­sio­nari, me­dici și liber profesioniști, fără a ex­pli­ca și cum le va finanța, desigur, s-ar putea ca PSD să câștige alegerile decisiv și să nu exis­te în vii­torul parlament o majoritate care să-l poa­tă impune pe Dacian Cioloș ca prim-ministru.

Oricum s-ar încheia alegerile, însă, atâta vre­me cât avem de ales doar între partide ne­re­for­mate - unul cinic și altul inept, ambele ires­ponsabile –, România nu are cum să evo­lueze. Sloganul PSD „Îndrăznește să crezi în România“ devine în aceste condiții o imensă bă­taie de joc.