De același autor
Nu îmi amintesc să fi existat vreodată un congres al PNL atât de puțin mediatizat cum a fost cel de la sfârșitul săptămânii. Este adevărat că nimic nu putea rivaliza cu concursul de înjurături la scenă deschisă dintre taberele PDS-iste, iar triumful lui Ludovic Orban era ușor de anticipat, ceea ce înseamnă că marele congres al PNL nu avea de fapt nicio miză și că nimeni nu se așteaptă ca PNL să devină curând un adversar redutabil al PSD, o forță capabilă să valorifice nemulțumirea celor 60% din alegătorii care nu s-au prezentat la vot în decembrie 2016 și energia protestelor civice din februarie.
De fapt, Ludovic Orban nici măcar nu și-a propus să se adreseze acestui public. El a fost ales de aparatul PNL din teritoriu pentru că i-a promis susținere și apărare. În ochii liderilor de organizații locale și ai primarilor PNL, din care nu puțini au probleme penale, alegerea unui președinte care are el însuși probleme nerezolvate încă în justiție este o garanție că partidul nu va face exces de zel în promovarea anticorupției. Nimic nou deci în PNL în această direcție, de vreme ce și contracandidatul lui Orban, penibilul Cristian Bușoi, pe care Orban l-a bătut la scor, s-a referit ironic la „refrenul anticorupție“. Mai abil, Ludovic Orban a susținut în moțiunea sa necesitatea eliminării corupției, fără însă a insista asupra unei politici proactive în acest sens, iar la Congres a făcut terapie de grup cu activul PNL, pe care l-a asigurat că nu va permite nici unui „stranier“ să fie pus „în locul oamenilor merituoși din PNL, chiar dacă se cheamă Dacian“. Cine citește moțiunea sa se lămurește, de altfel, repede că noul lider al PNL nu este adeptul deschiderii partidului către societate, al cooptării personalităților valoroase din afara partidului și împrospătării rândurilor sale. Cristian Bușoi era declarativ și iată că nu i-a folosit la nimic. Mai mult, Ludovic Orban a exploatat bine aversiunea PNL față de Dacian Cioloș și, indirect, față de președintele Klaus Iohannis. Aici am ajuns la câteva puncte nevralgice.
Primul se leagă de faptul că PNL, deși are dreptate să-i reproșeze lui Dacian Cioloș sabotajul din campanie, nu are nici astăzi candidați credibili la funcția de premier. Sigur că ideea susținerii unui premier care nici nu a candidat pe liste a fost o prostie impusă partidului de la Cotroceni, dar este evident că Dacian Cioloș este mai competent decât oricare PNL-ist. Ajungem astfel la criza de cadre din PNL, pe care nu cred că o va rezolva Ludovic Orban, cu mentalitatea sa de fortăreață asediată și cu respingerea „stranierilor“, indiferent de meritele și calitățile lor. Or, această criză de cadre este evidențiată și de calitatea celor doi concurenți pentru funcția de președinte al partidului: niciunul nu a strălucit prin realizările profesionale anterioare intrării în politică sau prin viziune politică; niciunul nu a avut vreodată un proiect politic major pentru această țară. Pe lângă atragerea aparatului de partid, Ludovic Orban a fost avantajat de prestația sa ca orator, în fața unui Cristian Bușoi cu carisma unei „cârpe ude“, ca să citez un răutăcios eurodeputat britanic, exasperat cândva de platitudinea lui Herman van Rompuy. Abilitățile de comunicare maschează însă o exasperantă lipsă de substanță politică. Ce a rămas vreodată în urma lui în instituțiile pe care le-a condus, inclusiv în Ministerul Transporturilor? Nici el nu ar putea să spună. Așadar, în afara faptului că vorbește bine, bea bine și cântă - să zicem - bine, nu știm ce altceva știe să facă noul lider al PNL, într-o perioadă critică pentru politica românească.
Alt punct nevralgic este legat de relațiile cu președintele Iohannis. Sigur că, lovind în Dacian Cioloș, Orban lovea indirect în Klaus Iohannis, dar și domnul Iohannis a greșit față de partid forțând susținerea lui Cioloș și, mai ales, impunând-o pe dezastruoasa Alina Gorghiu în fruntea partidului. Nu sunt sigură că PNL l-a ales pe Orban și l-a respins pe Bușoi doar pentru a-l sfida pe șeful statului. Bușoi, până la urmă, era chiar ineligibil. Dincolo de această reglare de conturi, PNL nu se poate disocia de președintele Iohannis și nici președintele nu se poate lipsi de PNL, pentru că alt vehicul electoral nu are în perspectiva alegerilor din 2019. Așa se explică și susținerea față de președinte din discursul ținut de Ludovic Orban după alegerea sa. Este sigur însă că, de acum înainte, PNL nu va înghiți pe nemestecate tot ce îi va impune președintele, ci își va negocia sprijinul.
Un atu al lui Ludovic Orban, mult invocat de adepții săi, este refuzul oricărui „blat“ cu PSD. Bună retorică, nu neg; dar să vedem cum o va susține în practică. Dacă îi elimini pe „blatiști“ din PNL, oare cine mai rămâne? Căci blatul a intrat în codul genetic al acestui partid încă dinainte de USL, și anume de pe vremea lui Dinu Patriciu, mentorul lui Orban, eternul factor de scindare din PNL, obsedat de ideea de partid-balama și mare partener al PSD. Și nu mi-l amintesc pe domnul Orban enervat de „blatul“ PNL cu Dan Voiculescu; dimpotrivă, mi-l amintesc ca adversar al alegerilor anticipate propuse de Traian Băsescu în 2005, care ar fi întărit D.A. și l-ar fi scos din joc pe Voiculescu. Să nu uităm aceste fapte, căci amnezia naște monștri.
După congres, așadar, PNL se prezintă ca un partid decis să-și apere propria mediocritate. Poate că disciplina de partid va funcționa mai bine, iar structurile de partid se vor mobiliza mai eficient după o îndelungă perioadă de anarhie, în care autoritatea centrului ajunsese rizibilă. Dar șansele ca PNL să devină forța dinamizatoare a societății și portfanionul electoratului care se opune PSD sunt slabe, în lipsa unui influx de talente și energie din exterior.
Din păcate, nici USR nu ne-a dat mari speranțe în acest weekend. Partidul și-a petrecut șapte ore într-o ședință din care a ieșit cu anunțul că susține parteneriatele civile și le va lăsa membrilor săi libertatea de a vota cum le dictează conștiința la referendumul asupra familiei. Nicușor Dan se poate întoarce deci în USR! Cu sau fără Nicușor Dan, USR tot nu a fost în stare să-și definească identitatea politică și să producă un program de substanță. Păcat, pentru că a știut să protesteze viguros față de aberațiile generate de scandalul din PSD. Dincolo de fermitatea protestului, însă, nu se conturează și o alternativă politică viabilă. USR nu pare să înțeleagă că timpul lucrează în favoarea PSD, care își întinde tentaculele peste țară.
Nici vorbă deci de o opoziție unită, care să cristalizeze o alternativă față de PSD. USR și PNL se urăsc cu sete în continuare, iar Dacian Cioloș strălucește prin inactivitate. Suspectez că are cu totul alte planuri decât cele pe care le doresc susținătorii lui. Sigur, speranța moare ultima, dar cât poți s-o ții la terapie intensivă?
