De același autor
Nu știm cum se vor termina negocierile dintre PNL, USR-PLUS și UDMR pentru formarea unei coaliții de guvernare, dar știm sigur că începutul a fost descurajant și de rău augur pentru viitorul unei guvernări în comun. Principala sursă de incertitudine vine din intransigența celor trei partide, care nu a putut fi depășită în primele două zile, astfel încât fiecare s-a dus cu propria propunere de premier la consultările de la Cotroceni. Or, dacă intransigența PNL, care revendică funcția de premier, cea de președinte al Camerei Deputaților și cele mai importante ministere, este generată de interesul lui Ludovic Orban de a păstra puterea pentru echipa sa și pentru sine, rezistența USR-PLUS la presiunile lui Orban & Co nu ține doar de nevoia reală a lui Dan Barna de a obține o poziție relevantă înainte de congresul la care se va alege noua conducere, ci de două considerente mult mai importante pentru partid în ansamblu.
În primul rând, USR-PLUS riscă să cadă în irelevanță dacă acceptă din start doar fărâmiturile de la masa puterii, masă pe care, din câte știm, PNL vrea să o ocupe singur - adică să monopolizeze ministerele finanțatoare și cele avizatoare, deci controlul financiar și decizional asupra guvernului.
În al doilea rând, USR-PLUS se teme că Ludovic Orban va folosi președinția Camerei Deputaților pentru a racola parlamentari de la alte partide și a schimba echilibrul de forțe în parlament astfel încât, valorificând bunele sale relații cu PSD, care nu dorește de fapt să guverneze în această perioadă, să elimine la un moment dat USR-PLUS din coaliție și să impună un guvern minoritar PNL sprijinit de PSD, exact cum a fost între 2007 și 2008 guvernul Tăriceanu, din care a făcut parte la un moment dat și Ludovic Orban. Aceste temeri sunt susținute de toate acțiunile de racolare de foști parlamentari ai ALDE, PSD, Pro România și PPDD realizate de Ludovic Orban, și de negocierile subterane care, după căderea lui Liviu Dragnea, i-au asigurat în momentele cruciale majoritatea într-un parlament dominat de PSD. De altfel, PNL pare să fi acceptat cu greu un acord de blocare a traseismului propus duminică de UDMR și USR-PLUS. Totodată, aflăm că liberalii ar fi spus la negocieri că ei vor guverna „oricum”, adică și în absența unei coaliții, ceea ce poate însemna doar un guvern minoritar PNL susținut de PSD.
Va risca însă președintele Iohannis un astfel de scenariu, care îl face de rușine după campania sa obsesivă anti-pe-se-de? La ora la care scriem, nu cunoaștem decizia șefului statului, dar nu ne așteptăm să fie de acord cu un proiect care ar consfinți o victorie categorică a lui Ludovic Orban asupra sa, după ce i-a forțat deja mâna să renunțe la nominalizarea lui Nicolae Ciucă pentru un mandat de premier definitiv. Iar dacă șeful statului este presat de timp pentru că are nevoie de un guvern cu puteri depline care să poată da înainte de 31 decembrie 2020 ordonanțele de urgență necesare blocării pensiilor speciale pentru parlamentari și primari și măririlor de pensii și alocații preconizate de PSD, aceasta tot lui Ludovic Orban i-o datorează. Deși PNL, nu guvernul, a pierdut alegerile, domnul Orban a demisionat din funcția de premier, nu din cea de președinte al PNL. Aici ajungem la nucleul unei probleme mai generale: Ludovic Orban pare să se concentreze exclusiv pe menținerea puterii pentru sine și pentru apropiații săi, ceea ce nu poate face decât de pe poziția de șef de partid. Or, această poziție este amenințată chiar din interior, căci se pare că și-ar dori-o și Rareș Bogdan, un apropiat al lui Klaus Iohannis.
Ecuația de putere în PNL este așadar complicată și nu are cum să nu afecteze negocierea viitoarei coaliții, Ludovic Orban considerând, după toate probabilitățile, că este esențial pentru el să păstreze puterea absolută și să cedeze cât mai puțin, indiferent de rezultat, căci, dacă nu va avea bani și contracte de împărțit, riscă să-și piardă susținătorii. Vor fi însă partenerii de negocieri dispuși să-i rezolve problemele cedând presiunilor sale? Probabil că nu, pentru că astfel de cedări ar fi echivalente cu o sinucidere politică. Ideal pentru domnul Orban ar fi probabil să fie renominalizat premier, ceea ce l-ar lăsa în fruntea resurselor bugetare și patron absolut al distribuirii contractelor către clientelă. Teoretic, în acest scenariu, sau mai degrabă vis al lui Ludovic Orban, Dan Barna ar primi președinția Camerei... și cam atât, adică niciun minister relevant - finanțator sau avizator, putându-se bucura doar de ministere dificile ca educația și/sau sănătatea, lăsate într-o situație dezastruoasă de toate guvernele anterioare, inclusiv de actuala guvernare PNL.
Problemele sunt deci mai complicate decât lozincile vehiculate pe toate ecranele care le cer tuturor să se înțeleagă de dragul binelui comun, sugerând că toată lumea trebuie să cedeze în fața presiunilor lui Orban. Dar de ce ar ceda cineva în fața unei echipe care a pierdut de fapt alegerile și a scăpat din mână epidemia de COVID-19? De un compromis este desigur nevoie, dar el presupune bună credință la negocieri și cedări din toate părțile, deci și a PNL, pentru a realiza o distribuție echilibrată a puterii.
Speranțele cetățenilor, dar și ale partenerilor de negocieri, se îndreaptă acum spre președintele Iohannis, singurul care poate media între părți și tempera pornirile maximaliste ale liderului PNL. Este poate cea mai grea sarcină cu care se confruntă Klaus Iohannis ca președinte, pentru că de rezolvarea ei depinde și relevanța sa pe viitor. //
