Un Fond Suveran pentru neliniştea noastră

Prezentat de Liviu Dragnea în campanie ca soluția salvatoare pentru problemele de in­fra­structură și dezvoltare ale României, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiţii (FSDI) a în­ceput în sfârșit să prindă con­tur, într-un Memorandum ela­borat de guvern, care ur­mea­ză să fie supus aprobării Co­misiei Europene. Documentul este o sursă inepuizabilă de con­fuzie și de îngrijorare.

Există în Europa exemple de suc­ces privind implicarea sta­tului în economie, cel mai eloc­vent fiind cel al Da­ne­mar­cei. Analiștii au arătat însă că statul poate juca un rol benefic doar acolo un­de corupția este, dacă nu inexistentă, măcar im­perceptibilă, principiile bunei guvernări cor­poratiste sunt respectate, iar neutralitatea po­litică a administratorilor este asigurată. Știm deja că România nu se califică la niciunul dintre aceste capitole, deci nu putem aștepta nimic bun de la un instrument ca FSDI, prin care sta­tul își propune să centralizeze toate re­sur­sele companiilor naționale. Antecedentele ne îndeamnă cel puțin la prudență: Fondul Na­țional de Dezvoltare înființat în 2006 de Călin Popescu Tăriceanu, pe atunci premier, nu a investit în autostrăzi cele peste peste trei mi­liarde și jumătate de euro plătite de Erste Bank, BERD și IFC pentru privatizarea BCR, ci i-a cheltuit pentru plata pensiilor și salariilor mă­rite în 2007-2008, când a izbucnit criza fi­nanciară, cea despre care Tăriceanu spunea că nu va afecta România. Astăzi suntem con­duși de aceiași oameni: Tăriceanu și „fratele mai mare“, care l-a susținut și în 2007-2008, adică PSD; iar PSD, la rândul său, a demonstrat că nu se je­nează să cheltuiască banii din Trezorerie după bunul plac, indiferent de destinația lor legală, așa cum a făcut și cu excedentul Casei de Asi­gurări de Sănătate, pe care l-a „împrumutat“ în 2003 și a uitat să-l mai restituie. De altfel, printre primele decizii ale Guvernului Grindeanu a fost confiscarea la bugetul de stat a 90% din profitul companiilor naționale de stat. Putem presupune că banii nu vor fi folosiți pentru dezvoltarea economiei, ci pentru finanțarea mă­ririlor de pensii și salarii acordate de gu­vern, în condițiile reducerilor iresponsabile de taxe și impozite.

Avem deci temeiuri să ne îndoim că PSD și ALDE vor utiliza FSDI pentru dezvoltare sau că vor aplica regulile bunei guvernanțe cor­po­ra­tiste în administrarea companiilor de stat. De peste un sfert de secol vedem cum sunt rui­nate aceste companii prin căpușare in­ten­sivă, cazul Oltchim fiind cel mai elocvent; iar experimentul managerului străin a eșuat lamentabil în primul rând din cauza presiunii po­litrucilor din Consiliile de Administrație. Gân­diți-vă doar la TAROM. În sfârșit, te pufnește râsul când ministrul Economiei, Mihai Tudose, ne anunță că statul va construi autostrăzi, fa­brici și uzine, pe care apoi le va privatiza pro­fitabil, când știm că, de peste 27 de ani, sta­tul nu a fost în stare să lege regiunile istorice ale României cu autostrăzi, deși a avut fonduri europene la dispoziție.

Ținând cont de caracterul viciat al forțelor po­li­tice care l-au moșit, nu trebuie să ne mirăm că FSDI este o struțo-cămilă, fapt ce reiese de­primant de limpede din comparația cu Fon­dul Suveran Norvegian, pe care PSD l-a in­vo­cat obsesiv ca model. Cum arăta economistul Radu Crăciun pe blogul său, Fondul Suveran Nor­vegian are un mandat clar, acela de a finanța pensiile atunci când rezervele de pe­trol și gaze naturale din Marea Nordului se vor epuiza. Mandatul FSDI nu este însă clar de­finit, ci vag - „dezvoltarea și finanțarea pro­iectelor de investiții rentabile și sus­te­na­bi­le în sectoare competitive“. Care ar fi aces­tea? Nu ni se spune. 

Mai mult, dacă Fondul Suveran Norvegian in­ves­tește pe piețele internaționale de capital, având drept scop maximizarea profitului, la noi nu se vorbește de astfel de investiții, ci de autostrăzi și de spitale, adică de obiective caracteristice dezvoltării, de care în Norvegia se ocupă alt fond, mai mic. Din astfel de in­vestiții nu se obține însă profit decât im­pu­nând taxe pentru autostrăzi sau privatizând spi­talele. Cum această problemă nu se pune, este limpede că vorbim practic de cheltuieli, care ar trebui realizate din bugetul de stat sau din fondurile europene, pe care însă Ro­mâ­nia nu este capabilă să le absoarbă. Iar de profit vom vorbi, eventual, în altă eră geo­lo­gi­că, pentru că nu putem aștepta performanțe in­vestiționale de la un fond în care se ames­tecă de-a valma construcția de spitale, căi ferate și autostrăzi cu companii din ramuri in­dustriale cât se poate de diferite - extractivă, procesare agroalimentară, apărare etc. – care necesită, fiecare în parte, un grad înalt de profesionalism și specializare și nu pot fi ad­ministrate în devălmășie.

Putem suspecta deci că scopul FSDI e de fapt administrarea profiturilor companiilor de stat după bunul plac al guvernului, inclusiv prin dij­muirea companiilor profitabile, menită să acopere deficitele și să mascheze in­com­pe­ten­ța și corupția. Dacă aceste suspiciuni se vor adev­eri, aceasta înseamnă că Dragnea și Tă­ri­ceanu au conceput FSDI ca pe un paravan în spatele căruia  pot devaliza companiile de stat și finanța proiecte cu dedicație pentru cli­en­te­lă, mai ales că, spre deosebire de mo­de­lul nor­vegian, nu BNR va asigura supra­ve­ghe­rea FSDI. Deși ministrul Mihai Tudose ne asi­gură că FSDI și noile companii de stat nu vor fi politizate, ex­periența ne-a demonstrat că banul public nu este niciodată departe de bu­zunarele po­li­ti­cienilor. Am văzut de altfel, de-a lungul anilor, că PSD și ALDE privesc eco­no­mia națională ca pe o pradă la care se cred în­dreptățiți prin votul cetățenilor. De ce ar re­nunța ei la pradă tocmai acum, când cetă­țe­nii, în înțelepciunea lor, le-au conferit puteri nelimitate?