USR contra USR. Cine câștigă?

Deși liderii săi pozează în salvatori ai națiunii, USR pare mai degrabă o victimă colaterală într-un joc mai mare, jucat de profesioniști ai puterii, nu de niște pârliți de veleitari.

Rodica Culcer 15.04.2025
SHARE 3

De același autor

Joi, 10 aprilie, când Ionuț Moșteanu anunța rezultatul votului din Comitetul Politic Național al USR privind retragerea sprijinului pentru candidatura Elenei Lasconi în alegerile prezidențiale și oprirea oricărei finanțări pentru aceasta, pe site-ul partidului curgeau în ritm alert comentariile ostile și declarațiile de sprijin pentru Elena Lasconi. Era limpede că primul efect al deciziei conducerii USR, anunțate deja cu o zi înainte de Biroul Politic Național, era o scindare a partidului și a electoratului său între susținătorii președintei USR și cei ai lui Nicușor Dan. Cum doamna Lasconi a refuzat să se retragă, și nimeni nu o poate obliga să o facă, usr-iștii s-au împărțit în zilele următoare pe rețelele sociale în două secte al căror fanatism exclude orice discuție rațională.

Interesant este că, imediat după ce a fost anunțată, lovitura de partid orchestrată de Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu și-a pierdut justificarea, pentru că sperietoarea unei finale Ponta-Simion, agitată de Dominic Fritz în baza unui sondaj neatribuit nimănui, s-a dezintegrat: Victor Ponta a căzut în derizoriu după ce s-a lăudat în mod mincinos că ar fi dobândit cetățenia sârbă pentru că în 2014 a inundat câteva sate românești pentru a salva Belgradul, iar George Simion a pierdut, se pare, o treime din filialele AUR după plecarea din partid a cofondatorului AUR Claudiu Târziu. Deci pericolul finalei Simion-Ponta fusese o gogoriță, în care, de altfel, nici usr-iștii nu credeau, de vreme ce, pe 4 aprilie, la RFI, Claudiu Năsui îl declara „improbabil” și afirma că sondajele interne ale partidului ar indica o creștere a Elenei Lasconi și o plafonare a lui Nicușor Dan. De altfel, toți reprezentanții USR care apăreau la TV spuneau același lucru – adică exact contrariul a ceea ce a afirmat Dominic Fritz pe 9 aprilie. Mai mult, între timp au apărut alte sondaje, mai mult sau mai puțin credibile, care dau date contradictorii, dar confirmă scăderea drastică nu numai a lui Victor Ponta, ci și a lui George Simion.

USR pare, deci, să se fi pripit cu butonul de panică privind finala suveraniștilor. Nu este exclus însă să se fi pripit intenționat, ca să nu piardă pretextul care justifica defenestrarea președintelui legitim ales și legitim desemnat de partid drept candidat la prezidențiale. Motive de suspiciune avem destule: potrivit unor articole de presă (Podul și PressHub), Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu făcuseră mai demult un pact cu Nicușor Dan privind transferul sprijinului partidului de la Lasconi la primarul general și preluarea conducerii partidului de către Dominic Fritz. Astfel, decizia abandonării Elenei Lasconi pare să nu fi fost luată de teama unei finale prezidențiale între suveraniști, ci ca parte a unui complot urzit anterior. Iar Nicușor Dan nu și-a bătut capul să-i dea un elementar telefon de curtoazie Elenei Lasconi înainte de a-și anunța candidatura la președinție, pentru că ea deja nu mai conta: fusese eliminată din joc fără să i se spună. 

I s-a reproșat Elenei Lasconi că nu s-a retras din cursă, deși i s-a cerut acest lucru. S-a aflat însă, pe surse, că exista varianta retragerii ei în ultima săptămână, după modelul lui Ludovic Orban. Doar că atunci meritul retragerii ar fi fost al ei și nu ar fi existat niciun motiv să fie înlocuită la un viitor congres, așa că ostilitățile au fost declanșate imediat după debutul campaniei, ceea ce sugerează că miza întregului demers este preluarea USR de către Nicușor Dan prin interpuși. Ne amintim și de mărturia extinsă a lui Moise Guran, care, pe blogul său Moise.ro, a explicat că nu s-a înscris în USR în 2020, pentru că „marea majoritate a useriștilor erau prizonierii unei minorități de câteva zeci, nici măcar sute de oameni, așa-numiții nicușoriști”, care puteau bloca orice decizie importantă a partidului pentru că Nicușor Dan ar fi avut, prin statutul partidului, „o telecomandă de blocaj, în Consiliul Național, în special”. Probabil că telecomanda funcționează și astăzi, de vreme ce conducerea USR ia în mod deliberat decizii care compromit partidul: echipa lui Dominic Fritz nu putea să nu anticipeze că Elena Lasconi nu se va retrage, că rezistența ei va scinda partidul și electoratul său și că BEC nu va permite USR să facă campanie pentru un candidat independent. Dacă nu au citit nici măcar reglementările legale privind actuala campanie electorală, atunci sunt niște bieți amatori. Dar eu nu cred că sunt, ci, mai degrabă, mizează pe victoria lui Nicușor Dan și vor să fie asociați la succesul său și la avantajele ce ar decurge din el.  

Toate elementele conduc spre ipoteza unei lupte pentru putere în partid, care se va solda însă și cu consecințe neplăcute, pentru că orice partid dezbinat se decredibilizează și pierde voturi. Nu știu dacă Fritz și colegii săi au luat în calcul faptul că războiul intern din USR urma să fie speculat cu succes de PSD, PNL, UDMR și de tabăra suveranistă, dar vedem că nu reușesc să contracareze criticile acestora. Mai mult, în loc să se lupte cu izolaționiștii – de care zic că vor să ne salveze – se luptă cu propriul președinte, sub privirea satisfăcută a lui Nicușor Dan, care oricum s-a înțeles întotdeauna mai bine cu PNL, indiferent dacă acesta a fost condus de Ludovic Orban sau de Nicolae Ciucă și locotenenții săi Lucian Bode și Rareș Bogdan. Așadar, problemele USR nu-i vor provoca insomnii.

În final, deși liderii săi pozează în salvatori ai națiunii, USR pare mai degrabă o victimă colaterală într-un joc mai mare, jucat de profesioniști ai puterii, nu de niște pârliți de veleitari care altădată au fost speranța electoratului reformist din România. Iar campania electorală este abia la început și nu și-a activat încă întregul potențial distructiv.

 

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22