De ce sunt ungurii dușmanii noștri: de la zacusca secuiască la spânzurătoare

UDMR și-a definit idealul autonomiei și au­to­gu­vernării etnice încă din 1992 în așa-numita Declarație de la Cluj (25 decembrie 1992). În fiecare an, acest ideal este reluat într-o for­mă sau alta de liderii ma­ghiari: mai mult pentru a le demonstra celor din comu­ni­tățile pe care le reprezintă că nu și-au pierdut acest obiec­tiv politic, decât cu gândul că idealul lor va fi pus în prac­ti­că în timpul vieții lor. Nu e atât o capcană a nostalgiei ob­sesive, cât mai degrabă obl­i­­gația parlamentarilor UDMR de a urmări pe căi legale ce­ea ce-și doresc votanții lor.

Niciodată fruntașii UDMR nu au vorbit despre atingerea prin forță a scopului propus în pro­gramul Uniunii (program care însă nu se mai află pe site-ul formațiunii). În mod legal, dacă nu au o largă majoritate de partea lor, poli­ti­cie­nii maghiari nu vor putea obține niciodată autonomia Ținutului Secuiesc, de aceea reac­țiile disproporționate ale liderilor români sunt iraționale. Poate că graba cu care cele trei for­mațiuni politice maghiare au semnat Rezoluția în 2018 a fost nelalocul ei, mai ales că, în acest fel, subiectul centenarului a fost des­chis de pe poziții de adversitate. În docu­men­tul semnat de liderii politici maghiari se men­ționează că „la o sută de ani după Rezoluţia de la Alba Iulia, suntem pregătiţi pentru un nou început: în interesul dezvoltării ţării şi al viitorului nostru comun, vrem să găsim îm­preună soluţii pentru problemele care dez­bi­nă comunităţile noastre“. Premierul a răspuns explicit că „în calitate de român“ și de prim-mi­nis­tru „refuză“ orice dialog le­gat de autonomie.

Soluțiile indicate de maghiari nu sunt simple deloc: 1) au­tonomia teritorială a Ținutului Secuiesc (Székelyföld), regiu­ne formată din județele Co­vasna, Harghita și parțial Mu­reș; 2) autonomie ad­mi­nis­trativă pentru localitățile în ca­re maghiarii sunt majoritari, adică statut spe­cial bilingv pentru Partium (din care, po­trivit hărților istorice, fac parte parțial sau to­tal județele Timiș, Satu Mare, Caraș-Severin, Bihor, Arad, plus părți din Ungaria, Ucraina, Slo­vacia); 3) autonomia culturală, care pre­su­pune autoadministrarea cu bani de la bugetul țării a patrimoniului comunității maghiare, a școlilor ungurești, a publicațiilor și mass-me­dia de limbă maghiară (Statutul minorităților naționale, o lege propusă de UDMR încă din 2005, nu a reușit să fie adoptată, cu toate că formațiunea maghiară s-a aflat în coaliții guvernamentale mai bine de 15 ani.)

Partidele parlamentare, nici măcar atunci când erau aliate cu UDMR la guvernare, n-au fost dispuse să discute revendicări de acest fel, pe care le-au considerat mereu in­to­le­ra­bile. N-a existat, de fapt, din partea românilor niciun proiect serios de reconciliere între ro­mâni și maghiari. Nu dă bine, nu au nici un fo­los personal și nici un avantaj electoral: prie­tenia cu ungurii nu aduce voturi. Cer­ce­tările sociologice arată că 60% din populație și-ar dori ca partidele să facă „o politică na­țională“, numai 30% ar prefera o politică pro­occidentală și aproape o treime dintre români ar vrea să fie interzise partidele sau or­ga­ni­za­țiile care reprezintă minoritățile naționale.

Există un potențial naționalist care, la o adi­că, ar putea fi folosit în războiul politic și ca­re, până acum, a fost consumat în gesturi și gâlcevi fără miză: un vloggerr care a încercat să demonstreze mitul vânzătorului din se­cui­me care nu vrea să-i servească pe românii care nu vorbesc ungurește a trunchiat în cele din urmă faptele și a mințit prin omisiune (du­pă cum rezultă din decizia CNCD din 6 sep­tem­brie 2017); un comisar care ar trebui să asigure protecția consumatorilor a amendat un agent economic care vindea produse cu eticheta „gustul secuiesc“ (pe motiv că n-ar exista gusturi secuiești) și pe urmă a dat un interviu în care a spus că urmează să apară wc-ul secuiesc și cimitirul secuiesc; acum câți­va ani a fost amendat un taximetrist că avea autocolant pe care scria SIC, pres­cur­ta­rea latină a „siculitas“ (secuime). Borcanele cu zacuscă secuiască, steagurile secuiești și în general secuii sunt chestii periculoase, care trebuie exterminate sau, dacă nu, măcar fo­losite de PSD.

Premierul Mihai Tudose nu a fost deloc subtil atunci când i-a amenințat pe unguri că „dacă steagul secuiesc va flutura pe instituțiile de aco­lo, toți vor flutura lângă steag“. Poate că Tu­dose a devenit brusc maghiarofob, pentru a-l pu­ne la colț pe Dragnea, dar și pentru că a spune că vrei să-i spânzuri pe unguri dă bi­ne la electorat. Liviu Dragnea s-a transformat anul trecut în maghiarofil, fiindcă a învățat cum să se folosească de UDMR în jocurile sa­le. Pentru demiterea premierului prin moțiune de cen­zu­ră, șefului PSD i-ar fi mai simplu dacă ar avea de partea sa UDMR, dar Tudose i-a distrus lui Dragnea orice legătură cu ma­ghiarii, odată cu discursul său dur, aplaudat de partid.

În vreme ce Ministerul de Externe i-a învățat pe diplomații de la Budapesta cum să int­er­pre­teze declarația premierului, Adrian Năstase l-a certat pentru exces, i-a spus cum trebuie să facă și care e poziția corectă: premierul un­gar este un revizionist și „atunci când statul român a fost mai slab, accentele revizioniste ungare au fost mai puternice. Fie prin in­ter­mediul minorității maghiare din România, fie prin lobby-urile din străinătate“.

Tot spectacolul rostogolit de premierul român e însă o trambulină pentru Viktor Orbán, ca­re se pregătește de alegeri în această pri­mă­va­ră. Cu cât centenarul va fi mai mult des­pre un­guri decât despre unire, cu atât naționaliștii vor triumfa mai serios la Budapesta.