Lecția stenogramelor: politica externă între Ceaușescu și Dăncilă

Dacă președintele, șefa guvernului și liderii politici cu greutate ar citi stenogramele discuțiilor care se purtau în urmă cu 40-50 de ani, ar înțelege, poate, importanța negocierilor bazate pe urmărirea interesului național și necesitatea coerenței în politica externă.

Sabina Fati 22.05.2018

De același autor

 

Politica externă a fost mereu folosită ca armă în politica internă. Aceasta este și una dintre cauzele ineficienței ei, dincolo de perpetua incoerență, din ultimii aproape 30 de ani. La începutul anilor ’90, Iliescu prefera Moscova, nu Washing­tonul și în interior miza pe conflictele interetnice. Apoi, după ce URSS s-a făcut praf, România a rămas o vreme în derivă, în vreme ce vecinele ei din Europa Centrală mergeau în pas alert spre Vest. Abia după 1998 a fost aleasă cu adevărat direcția actuală: spre NATO și UE.

 

Deși atenuată, divergența dintre Est și Vest ține și azi capul de afiș, chiar dacă la suprafață nu e prea clar ce gesturi ne duc spre Occident și ce anume ne ține blocați. În plus, se vede tot mai mult lipsa expertizei în politica externă. Guvernul actual se folosește de această pârghie ca și cum înaintea lui nu a mai existat nimic, ca și cum nimeni nu cunoaște nici măcar istoria ultimilor ani. Un fapt paradoxal, fiindcă Teodor Meleșcanu și-a petrecut aproape jumătate de secol în Ministerul de Externe și ar putea fi memoria vie a acestei instituții, dacă cineva ar avea cu adevărat nevoie de așa ceva. Domnul Meleșcanu știe exact cum a evoluat România, o țară săracă și neimportantă în perioada anilor ’68-’75, și cum a ajuns să fie parte din ecuații cu mari jucători globali, cu o strategie gândită să ajute Bucureștiul și în alte domenii. Probabil că ministrul de Externe a încercat să echilibreze cumva lucrurile, iar guvernul, oricum, s-a ferit să adopte, în prezența lui, vestitul Memorandum de mutare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, fără ca în prealabil să fi existat negocieri importante din care să rezulte ce câștigă și ce pierde România din acest aranjament.

 

Teodor Meleșcanu a cunoscut îndeaproape rolul pe care-l juca România în Orientul Mijlociu, ca diplomat la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale de la Geneva.

 

Sigur că, într-o dictatură, coerența politicii externe nu e la fel de complicată ca în democrație. Întrebarea e dacă astăzi decidenții noștri de prim rang știu exact care este interesul României. Spre exemplu, discuțiile dintre Henry Kissinger, consilier pentru securitate națională (1969-1975) și secretar de stat sub doi președinți americani (1973 și 1977), și Nicolae Ceaușescu arată un anumit interes al României de a juca un rol important, pentru ca în paralel să aibă și câștiguri colaterale, mai ales economice. În dialogul cu diplomatul american, Ceaușescu ajunge în cele din urmă la ceea ce-l interesa cel mai mult: investițiile americane în România. Kissinger îi promite inclusiv credite avantajoase și sprijin din partea președinției pentru investiții. „Politica noastră este ca România să fie menținută în fruntea listei țărilor din Europa Răsăriteană în privința colaborării cu SUA“, îi spune Kissinger lui Ceaușescu.

 

Un pasaj al stenogramei de la una dintre întâlnirile celor doi sugerează și un alt timp de negocieri (Stenograma întâlnirii din 3 noiembrie 1974), față de cel din zilele noastre: 

 

„Kissinger: Secretul acțiunii noastre de anul trecut și de anul acesta este că SUA nu au anunțat niciodată un scop final, ci au avansat pas cu pas. Aceasta i-a împiedicat pe oponenții noștri din interior să se unifice. De asemenea, Israelului i-a fost mai greu să ne reziste. Acesta este acum singurul mod de a proceda care poate avea succes. Alternativa este înghețarea situației sau un război. Apreciez că un război ar fi acum fără rezultat: o victorie tactică pentru israelieni, dar un nou impas strategic (…)

 

Ceaușescu: Situația este desigur complexă în Orientul Mijlociu. Și eu m-am întâlnit practic cu toți conducătorii arabi, în afară de regele Faisal [al Arabiei Saudite] (…) Acum cinci ani, când ați venit cu președintele Nixon, relațiile noastre cu țările arabe nu erau prea bune, iar după vizită, cu sprijinul prietenilor, aceste relații s-au înrăutățit și mai mult. Actualmente, aș putea spune că dintre țările socialiste, poate cu excepția Iugoslaviei, avem, poate, cele mai bune relații cu țările arabe.

 

Kissinger: (…) Este și impresia mea după discuțiile avute cu arabii.

 

Ceaușescu: Avem relații bune și cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei (…) În lumea arabă s-au produs schimbări radicale (…) Astăzi este acceptat faptul că Israelul este o realitate și că trebuie să se ajungă la o înțelegere corespunzătoare cu el. Deci, fantezia și romantismul din trecut au dispărut în mare măsură în ce privește Israelul (…) Aceasta creează, după părerea mea, condițiile pentru soluționarea acceptabilă a tuturor părților. (…) Recunoașterea OEP era de așteptat și nu trebuie considerat ca ceva surprinzător.

 

Kissinger: Nu sunt surprins, dar cred că acum s-a făcut o greșeală tactică.

 

Ceaușescu: Chiar și tactic nu este o greșeală. Israelul însuși are nevoie de anumite zguduiri pentru a înțelege realitatea. Ieri am discutat despre aceasta cu ministrul Economiei, Bar-Lev.“

 

Dacă președintele, șefa guvernului și liderii politici cu greutate ar citi stenogramele discuțiilor care se purtau la acest nivel în urmă cu 40-50 de ani, ar înțelege, poate, importanța negocierilor bazate pe urmărirea interesului național și necesitatea coerenței în politica externă. Nu putem compara România de azi cu cea din vremea lui Ceaușescu, dar poate unele detalii din politica internațională de atunci merită cunoscute de liderii actuali.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22