De același autor
Nu e întâmplător că Ungaria bate tocmai acum cu pumnul în masă la București, pentru a-și asigura necesarul de gaz din perimetrul românesc al Mării Negre. În vreme ce Kristóf Terhes, șeful FGSZ, transportatorul ungar de gaze, le explica jurnaliștilor autohtoni că România nu are ce face cu tot gazul din platoul continental, fiindcă doar 35% din populație e conectată la rețea, în vreme ce în Ungaria 95% dintre gospodării au gaz, ministrul de Externe de la Budapesta pleca spre Washington pentru a-și asigura susținerea americană în această dispută. Simultan, la Sofia, miniștrii Energiei din regiune au reluat subiectul BRUA: gazoductul care va lega Bulgaria, România, Ungaria și Austria și care va face posibilă transportarea gazului dinspre Marea Neagră spre Europa Centrală. Ungaria refuză să contribuie la continuarea conductei spre Austria, pretextând că există deja un gazoduct care trece prin Slovacia și ajunge în Austria, dar UE, care finanțează proiectul, se așteaptă la temperarea disensiunilor. României îi revine obligația de a face legătura cu Bulgaria între Giurgiu și Ruse și cu Ungaria prin interconectorul Horia–Csanádpalota. Între cele două puncte gazoductul are o lungime de aproape 500 de kilometri.
Budapesta nu e îngrijorată că acestă conductă nu va fi gata la timp, ci că prin ea nu va trece gazul din perimetrul românesc al Mării Negre, fiindcă e cunoscută parcimonia de care a dat dovadă până acum Bucureștiul când a venit vorba să împartă cu vecinii săi propriile rezerve. Situația va fi însă radical schimbată, dacă americanii de la Exxon și austriecii de la OMV vor începe exploatarea gazului românesc din mare, ceea ce ar fi posibil de îndată ce legislația în domeniu va stabili toate detaliile. În acest caz, Ungaria nici nu trebuie să discute cu România despre gazul pe care vrea să-l cumpere, fiindcă întreaga cantitate de energie din Marea Neagră va fi la dispoziția companiilor care au primit deja licență de exploatare în această zonă: Exxon, OMV Petrom, dar și Black Sea Oil & Gas. Din informațiile oficialilor Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, în Marea Neagră ar fi rezerve indentificate de aproximativ 200 de miliarde de metri cubi. „Este pur şi simplu prea mult pentru necesitatea internă a României“, a spus la București Kristóf Terhes, adăugând fără niciun fel de reținere, dacă nu chiar cu oarecare impertinență: „Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare“.
E adevărat că România și-a abandonat industriile, că nu a mai investit deloc în cercetare și tehnologie, că nu are planuri serioase pentru viitorul ei economic, dar, cel puțin până acum, a avut o strategie coerentă de conservare a cantităților de gaz pe care le avea. Parlamentul nu a trecut încă legislația necesară exploatărilor câmpurilor energetice din Marea Neagră, dar există presiuni mari, în special dinspre firmele americane, pentru ca subiectul să se închidă. E posibil ca în sesiunea extraordinară care tocmai a început să se aprobe cedarea dreptului de extragere a gazului din mare, în schimbul unor redevențe mici, așa cum s-a întâmplat și când a avut loc privatizarea Petrom, companie care a fost vândută austriecilor de la OMV de Guvernul Năstase, cu tot cu rezervele din subsol. Unele estimări sugerează că statul român ar pierde în acest fel cel puțin 10 miliarde de euro.
Șeful companiei ungare de transport de gaze a declarat la București că nu înțelege „întârzierea unor legi în baza cărora se va lua cea mai importantă decizie pentru România, care ar însemna 4-5 miliarde de dolari venituri pentru România“. În paralel, ministrul de Externe de la Budapesta, Péter Szijjártó, spunea la Washington că a venit vremea unor „presiuni internaționale sporite“ asupra statelor din regiune care își „încalcă angajamentele“, astfel încât să se asigure „reversibilitatea fluxurilor de gaz prin interconectoarele lor“. Szijjártó a dat imediat exemplul României și probabil a căutat în capitala americană susținere pentru interesul Ungariei. Viktor Orbán, premierul de la Budapesta, a promis în campania sa electorală că nu va mai cumpăra gaz doar din Rusia și că Ungaria va importa din România jumătate din gazul de care are nevoie.
Nu demult, Viktor Orbán a vorbit la telefon cu președintele SUA și, la scurtă vreme, ministrul de Externe ungar s-a întâlnit la Washington cu ministrul american al Energiei. Ministerul român de Externe a răspuns prompt că Legea privind derularea operaţiunilor petroliere pe mare (offshore) este pe „agenda prioritară“ a parlamentului. Lucrurile se mișcă repede, dar nu neapărat în favoarea României, dacă liderii politici preferă să exploateze imediat rezerva de gaz și să o vândă la un preț derizoriu, în loc să o păstreze pentru viitor și să-și dezvolte propriile tehnologii de extracție. E posibil ca totul să facă parte dintr-o negociere mai amplă cu SUA, iar Ungaria să fie doar un beneficiar de parcurs, dar, chiar și așa, interesul național nu pare să fie la mare preț pentru liderii autohtoni.
