Tăcerea președintelui și pericolul unirii cu Republica Moldova

În România, proiectul reunificării cu Republica Moldova ține mai degrabă de retorica naționalistă a centenarului și de valul populist care precede alegerile de anul viitor.

Sabina Fati 03.04.2018

De același autor

 

Tema unirii României cu Republica Moldova susținută de marile partide autohtone este un joc pe care liderii politici români îl fac în favoarea Rusiei. Cu bună știință sau din ignoranță, ei dau apă la moară expansionismului gândit la Moscova. De altfel, ambasadorul rus la București, Valeri Kuzmin, declara acum șase luni că proiectul unirii poate fi pus în practică oricând „în baza dreptului istoric sau cu ajutorul referendumului“, dar că el propune formula referendumului, „ținând cont că o astfel de situație s-a întâmplat și în Crimeea“. Diplomatul rus sugerează că ideea reunificării este nu doar bine văzută la Kremlin, ci chiar recomandată. Anexarea Crimeei ar deveni dintr-o dată parte a unui proces european, dacă România ar integra Republica Moldova, iar toate granițele stabilite după Al Doilea Război Mondial vor putea fi puse în discuție. Dincolo de acest obstacol care ține de jurisdicția internațională și de argumentele opoziției UE și NATO, reunificarea ar face din România o țară extrem de vulnerabilă, cu o minoritate rusă influentă și cu două regiuni complicate: Găgăuzia autonomă și Transnistria, care are încă armament greu și trupe rusești așa-numite de apărarea păcii. Pe lângă aceste probleme, cererile minorității maghiare, cu tradițiile ei legaliste, vor fi considerate dintr-o dată acceptabile.

 

La ședința festivă a parlamentului dedicată unirii României cu Basarabia din 27 martie 2018, Liviu Dragnea a spus că „vrea“ unirea cu R. Moldova: „conștiința națională este o forță în istorie și ea poate modifica fundamental contextul, poate schimba granițele, poate dărâma imperiile și poate mișca evenimente la scară mare“. Liderul Camerei Deputaților a citit în favoarea tezei unioniste Actul Final de la Helsinki, document semnat de România și care la Articolul III prevede inviolabilitatea frontierelor. În schimb, Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut pur și simplu celor două parlamente, român și moldovean, să decidă unirea: „după exemplul anului 1918, doar vrerea Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău, exprimând voinţa poporului român din România şi din Moldova, va putea reface ceea ce a făcut Sfatul Ţării cu un veac în urmă şi a desfăcut hotărârea arbitrară a marilor puteri totalitare în 1940“.

 

Pentru șeful Senatului, lucrurile trebuie să se întâmple fără ca România să țină cont de aliații ei. Tăriceanu a spus-o de mai multe ori în ultimii ani. În 2016, se întreba de ce România nu are curajul să ridice chestiunea unirii cu Basarabia: „Pentru că lezăm interesele altor puteri? Sigur că nu putem să fim pe placul şi în acordul tuturor, dar eu cred că este o datorie patriotică să avem curajul să abordăm această chestiune şi să încercăm rezolvarea ei. Altfel România rămâne să se comporte, aşa cum am văzut în ultima perioadă, ca o ţară care este mai degrabă umilă sau umilită de cei care ar trebui să fie câteodată parteneri şi susţinători“. Liderii actualei coaliții de guvernământ par tot mai favorabili unei politici externe de acest tip.

 

Totuși, la ședința festivă de omagiere a unirii cu Basarabia de acum 100 de ani, fruntașii moldoveni n-au răspuns entuziasmului politicienilor români cu aceeași monedă. Andrian Candu, președintele Parlamentului din Republica Moldova, om de afaceri prosper și vicepreședinte al Partidului Democrat, le-a adus aminte românilor că „reîntregirea a durat doar 22 de ani“: „Este adevărat că, datorită acestui Act istoric, basarabenii au evitat foametea şi deportările din anii ’30, dar am plătit cu vârf şi îndesat în anii ’40, când a fost anexată din nou Basarabia, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov“. A fost anexată, fără ca România să facă nimic. Moldovenii nu uită, de aceea Candu a adăugat că istoria nu poate fi schimbată: „nu putem şterge cu buretele ceea ce ne-am fi dorit, poate, să fie altfel. Dar putem construi împreună poduri, drumuri şi afaceri, putem demola graniţele spirituale prin limba română, ca fundament de coeziune între noi“.

 

Elita politică de peste Prut nu vrea unirea, fiindcă și-ar pierde influența politică și economică. Politicienii de la nivel local care cochetează cu această idee, crezând poate că planul mai vechi al lui Traian Băsescu ar putea fi pus în practică, nu au puterea efectivă de a lua decizii atât de mari.

 

În România, proiectul reunificării cu Republica Moldova ține mai degrabă de retorica naționalistă a centenarului și de valul populist care precede alegerile de anul viitor. Nu există o strategie oficială în acest sens, de aceea președintele Klaus Iohannis nu avea ce căuta în parlament, fiindcă nici nu putea contrazice efuziunile unioniste și nici nu le putea susține. În plus, dacă informațiile privind aspirația lui la președinția Consiliului European, în locul lui Donald Tusk, se adeveresc, Iohannis trebuie să-și demonstreze echilibrul și diplomația. Dacă nu, tăcerea lui e binevenită fiindcă va candida la prezidențialele de anul viitor, iar liberalii lui, în frunte cu Ludovic Orban, au devenit brusc unioniști. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22