De același autor
Criza internațională generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și-a găsit exprimarea în mai multe componente ale relațiilor internaționale. Statele mari și organizațiile internaționale s-au dovedit cu tot nepregătite când Rusia - un membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și unul dintre statele-garante a integrităţii Ucrainei, în conformitate cu Memorandumul de la Budapesta din 5 decembrie 1994, nu numai că anexează Crimeea și desfășoară un adevărat război în regiunile de est ale Ucrainei, dar şi blochează instituțiile internaționale, care ar fi putut stopa agresorul. În general, agresiunea rusească a devenit o provocare nu doar pentru suveranitatea Ucrainei, dar, şi pentru principiile relațiilor internaționale stabilite în lumea postbelică. Moscova ignoră flagrant Carta ONU, marginalizează OSCE, accentuează slăbiciunile UE și SUA, și încearcă să suprime eficiența articolului 5 a Tratatului organizației Atlanticului de Nord.
Pe fondul creşterii îngrijorării internaţionale legată de pofta Moscovei, riscul de escaladare a situaţiei în Republica Moldova, Caucaz şi statele baltice, precum și de diverse incidente stârnite de provocările militarilor ruşi, se pare că Rusia desfăşoară un război nu atât împotriva unui stat concret sau coaliție de state, cât un război împotriva normelor internaționale în general.
În primul rând pentru Washington comportarea Moscovei a fost neașteptată. Casa Albă, desigur, era conştientă de faptul că "reset" a fost un pas eronat în relațiile cu Kremlinul. Cu toate acestea, strategii americani, speriați de consolidarea Chinei și încrezători în raționalitatea lui Putin sperau că Moscova poate că ar accepta pierderea Ucrainei.
Mult mai surprinzătoare a fost comportarea Kremlinului pentru UE. Oficialii de la Bruxelles s-au obișnuit să fie "neliniştiţi" mai mult de crizele din regiunile îndepărtate ale lumii. Însă criza care a apărut la frontiera UE, începută chiar de la o Revoluția purtată sub steagul UE, care a întrat în istorie sub numele de "Euromaidan", a fost un șoc pentru Bruxelles. Mecanismul greoi al structurilor europene, neobișnuit cu situaţii de forță majoră evident nu poate gestiona criza. Structurile europene, subminate din interior de corupția unor reprezentanți ai elitelor europene, în absența unității și solidarității statelelor UE, doar acum - cu o întârziere semnificativă - încep să reacționeze adecvat la noile realități politice.
În orice caz, realizând amenințarea războiului, statele UE învecinate cu Rusia au început să-şi regrupeze forțele ș să-și corectează planurile de apărare. Statele Baltice se simt cele mai vulnerabile din acest punct de vedere – destul de mici, dependente de sistemele de securitate colectivă, ele apelează la NATO cu oferte de a găzdui bazele permanente ale Alianței (Estonia și Letonia), desfășoară exerciții comune cu NATO (Letonia), sau merg chiar mai departe și, ținând cont de incertitudinea ca Alianța Nord-Atlantică să-și îndeplinească obligațiile sale, inițiază alianțe noi. Pe acest drum a mers Lituania, care solicită din ce în ce mai mult reînoirea parteneriatului strategic cu Polonia şi participă la formarea unei brigăzi comune lituaniano-polonă-ucraineană (la 19 septembrie, la Varșovia a avut loc ceremonia de semnare a Acordului între guvernele Ucrainei, Lituaniei și Poloniei). Brigada va fi parte a forţelor contingente de menținere a păcii, precum și un mod de schimb de experiență, cunoștințe și abilități, nu numai între cele trei țări participante, dar va contribui și la interacțiunea armatei ucrainene cu forțele armate ale lumii.
România, țară vecină cu Rusia la Marea Neagră, se găseşte într-o situație relativ favorabilă. În primul rând, România nu are nici o frontieră directă cu Rusia, și astfel, se simte relativ apărată în comparaţie cu statele baltice. În afară de aceasta, România posedă rezerve proprii de hidrocarburi. Ea depinde într-o mică proporție, doar 1/5, de aprovizionarea cu gaze naturale rusești, ceea ce o face mai puțin vulnerabilă în plan economic. Totuşi, să spunem că separatismul din Donbas, inspirat de Moscova, și războiul ruso-ucrainean din anul 2014 nu au afectat situația din România sau relațiile româno-ucrainene, ar fi o exagerare.
În primul rând, acest context influențează evoluția evenimentelor din Moldova. Chișinăul este primul dintre statele Parteneriatul Estic care a reușit să obțină liberalizarea regimului de vize cu UE și rămâne un lider a reformelor în cadrul programelor europene. Însă aceasta nu-l salvează nici de problema conflictului "înghețat" din Transnistria, nici de riscurile de escaladare a tensiunilor în Găgăuzia. Nu mai puțin problematice sunt perspectivele politicii externe după alegerile din luna aceasta din Moldova, unde, după unele previziuni, la putere poate reveni Partidul Comuniștilor care are o orientare pro-rusă, și care a declarat nu odată preferința pentru integrarea eurasiatică.
România, în mod firesc, privește cu simpatie Ucraina, românii văzând în Euromaidan o reflectare a propriei revoluții din 1989. Dar Bucureștiul este mult mai preocupat de soarta Republicii Moldova. Deoarece Moldova e situată geografic între România și Ucraina - cooperarea între Kiev și București devine cheia, care poate influența semnificativ evoluția evenimentelor din regiune, de la intensificarea procesului de soluţionare a conflictului transnistrean la promovarea unei dinamici pozitive de dezvoltare economică. Printre interesele primordiale ale Ucrainei sunt respingerea agresiunii militare ruseşti și menținerea controlului asupra regiunilor sudice. În acest caz, stabilizarea situaţiei în sudul Ucrainei este și în interesul Bucureștiului. Nu credem că României îi va fi mai ușor să gestioneze dosarele sensibile din zona Mării Negre, dacă Rusia lui Putin își va "săpa" un coridor terestru până în Transnistria și va ocupa toată coasta ucraineană a Mării Negre. Dimpotrivă, controlul Rusiei sau absența controlului pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene va duce la faptul, că nu doar Transnistria, dar și întreaga Republica Moldova ar putea deveni parte a "lumii ruse".
România dorește să-și consolideze pozițiile în organizațiunile internaționale, în special în NATO și UE. Pentru aceasta, astăzi a apărut o ocazie unică. NATO deja intenționează să creeze forțe suplimentare de reacție rapidă în Țările Baltice, Polonia și România. Un interes special pentru România, este și crearea unui stat major internațional NATO în Europa de Est, ale cărui elemente vor fi aşezate în statele Baltice, Polonia și Românie. Mai mult, Alianța a aprobat cooperarea cu Ucraina într-un program special, în care vor fi create 4 fonduri de încredere dedicate problemelor de logistică, comunicații, criminalitate cibernetică, reabilitarea socială a răniților. România şi-a declarat deja disponibilitatea de a coordona activitatea unuia din acestea. În general, astăzi pentru România se deschide perspectiva de a-şi consolida influența în creionarea agendei regionale, preluând în acest fel ștafeta Grupului de la Vișegrad, care, din păcate, își pierde semnificația din cauza lipsei de solidaritate internă. Mai mult, pentru București se deschide o fereastră de oportunitate, la care nu pot pretinde alte state ale Alianței. România este avanpostul UE și NATO în regiunea Mării Negre, Bucureștiul putând fi un dirijor al intereselor de securitate ale statelor europene și pro-europene din regiunea extinsă a Mării Negre.
În afară de creşterea reputaţiei, consolidarea rolului Bucureștiului în luarea deciziilor care privesc regiunea, aceasta ar aduce și beneficii economice.
Nu e nici un secret că România exploatează resurse interne de petrol și gaze, inclusiv pe coasta Mării Negre – care acoperă nu mai mult de 70% din consumul de energie al țării. Nu demult, în vara 2014 Compania “OMV Petrom” a anunțat descoperirea de noi depozite de hidrocarburi în Marea Neagră. Dacă se vor dovedi rentabile comercial și vor atrage un volum de investiții de circa 100 milioane euro, în 3-4 ani poate începe exploatarea industrială.
Să atragi investiții atât de mari într-o regiune instabilă va fi greu, de aceea România este extrem de interesată în stabilizarea situației din bazinul Mării Negre, pentru ca ceea s-a întâmplat în jurul perimetrului Scitic (a cărui explorare trebuia să o facă consorțiul format din companiile "Shell", "OMV Petrom" și "Nadra Ucraina", condus de "ExxonMobil» în sectorul ucrainean al Mării Negre, dar suspendată din cauza anexării Crimeei de către Rusia) să nu să se repete din nou.
Toate argumentele expuse mai sus, precum și solidaritatea europeană motivează pe deplin România la aprofundarea și extinderea cooperării cu Ucraina. Deci Bucureștiul trebuie să înțeleagă că inițiativele lui în regiune vor avea o greutate mai mare dacă România va continua să susțină Kievul.
La rândul său, Kievul ar trebui să fie conștient de faptul că apropierea Ucrainei și României trebuie folosită ca o fereastră de oportunitate pentru stabilirea unui parteneriat strategic. Ambele țări, fiecare pe rând, puneau pe agendă teme care frânau dezvoltarea relațiilor bilaterale. Acum, pe fondul amenințărilor, litigiile ar trebui să fie amânate, iar eforturile îndreptete asupra inițiativelor de interes comun.
Cu toate acestea, ca și mai înainte, premisele schimbărilor pozitive şi de progres în relațiile ucraineano-române sunt legate de necesitatea de desfășurare a unui dialog constant între politicieni, experţi și diplomați, de discuţii sincere și publice, având ca obiect problemele sensibile din relațiile bilaterale cu posibilitatea de a atrage în acest proces și establishment-ul UE. În acest sens, părțile ar trebuie să devină mult mai deschise. Revitalizarea cuprinzătoare a dialogului între Kiev și București va contribui la consolidarea încrederii, dezvoltarea relaţiilor umane și de afaceri, cooperarea în domeniul economic şi a comerțului, cooperarea transfrontalieră, securitatea energetică și politica regională în general. Iar tonalitatea excesivă și nejustificată a unor declarații politice, pretențiozitatea în practica diplomatică din relația bilaterală ar trebui să rămână pentru totdeauna în trecut. Sunt necesare consultări diplomatice permanente. Kievul și Bucureștiul ar trebui să se ferească de intrigile părților terțe, care adesea acționează pentru distrugerea atmosferei de bună vecinătate și perspectivei de parteneriat între Ucraina și România. E importantă intensificarea contactelor permanente directe, nu prin intermediul unor alte capitale, între politicienii ambelor țări, ajustarea discursului politic, consolidarea tematicii ucrainene în spațiul informativ românesc, şi a celei românești în spațiul informativ ucrainean.
În acest sens, este necesară intensificarea activității Comisiei Prezidențiale Ucraina-România. Aceasta este necesară şi în contextul promovării stabilității politice în Republica Moldova, unde la fel ca şi în Ucraina în acest an au loc alegeri parlamentare. Desfăşurarea activității acestei Comisii ar putea da un impuls imens în soluționarea litigiilor menționate, va crea condiții pentru dezvoltarea accelerată a cooperării economice, de securitate şi umanitară între state, consolidării eforturilor în regiunea Mării Negre, precum și în promovarea UE și a integrării europene a Ucrainei. Dezvoltarea relațiilor de bună-vecinătate și parteneriat corespunde intereselor naționale ale ambelor țări.
Dintr-o perspectivă istorică europeană și a realizării potențialului de cooperare părțile ar trebui să tindă în relația bilaterală către încheierea unui parteneriat strategic ferm. Acesta ar putea deveni una dintre prioritățile politicii externe a Kievului și Bucureștiului, şi acest proiect ar fi servit de pregătirea unui plan de măsuri energetice pentru schimbarea paradigmei relațiilor, cultivarea în opinia publică a ambelor țări a loialităţii uneia faţă de cealaltă.
Prioritățile parteneriatului Ucraina-România pot deveni: cooperarea în asigurarea securității în zona Mării Negre, proiectele comune de cercetare a resurselor naturale din Marea Neagră, crearea de întreprinderi industriale mixte, elaborarea de programe comune ecologice, intensificarea cooperării transfrontaliere, consolidarea contactelor inter-parlamentare și inter-guvernamentale, schimburile în domeniile științifice și culturale, colaborarea organizațiilor societății civile.
E evident că cele mai importante sunt iniţiativele de securitate. România, alături de Țările Baltice și Polonia, poate fi o voce fermă în structurile NATO și UE. La rândul său, și Kievul ar trebui să depună unele eforturi pentru aceasta. Un domeniu important de cooperare bilaterală poate fi dialogul pentru crearea unui model instituțional de securitate regională și cooperare în regiunea Mării Negre, cu luarea în considerare a organizații existente (OCEMN, BLACKSEAFOR, Inițiativa privind cooperarea economică în Europa de Sud-Est, Procesul de cooperare în Europa de Sud-Est etc). Tandemul Ucraina - România ar putea dubla potențialul lor de influență regională.
Astăzi, analizând prioritățile de cooperare internațională în regiunea Mării Negre, pentru o securitate regională mai durabilă, stabilitate politică și dezvoltare economică, credem că strategia ar trebui să aibă la bază următoarea elemente:
(1) elaborarea în comun și punerea în aplicare cu partenerii din OCEMN, GUAM și în colaborare cu Uniunea Europeană, NATO și Statele Unite a următoarelor măsuri:
- contracarea politicii neo-imperialiste rusești și prevenirea creșterii în continuare a rolului Rusiei în regiune;
- combaterea militarizării bazinelor Mării Negre și Mării Caspice, revenirea la ideea de demilitarizare a regiunii, cel puțin - pe termen scurt – până la înghețarea de către statele subregiunilor a măsurilor de creștere a capacităților militare;
- consolidarea încrederii între părți, încredere subminată de o serie de paşi necugetaţi inspirați din afară, care au adus la o practică de "joc dublu". Aceasta a influențat negativ cooperarea și parteneriatul regional;
2) concentrarea atenției asupra dezvoltării proiectelor de investiții comune, eliminarea obstacolelor pentru dezvoltarea comerțului și a contactelor umane.
În acest context, probleme deosebit de importante care frânează dezvoltarea unui parteneriat şi care duc la erodarea relațiilor, sunt litigiile interstatale. Pentru depășirea lor e nevoie de dialog direct și sincer, de contracararea eforturilor distructive ale unor părți terțe, pentru a ajunge la compromis și la dezvoltarea cooperării.
Este necesară implicarea efectivă a UE, NATO și Statelor Unite în afacerile strategice și de securitate din regiunea Mării Negre în interesul tuturor părților, mai ales în lumina acțiunilor Federației Ruse. Participarea la procesele amintite va conduce la consolidarea securității regionale, a democrației și dezvoltării depline, la stabilirea încrederii și cooperarii între Kiev și București, la apropierea evaluărilor și concluziilor, la nivelarea diferendelor și a litigiilor din trecut.
În domeniul cooperării economice guvernele din Ucraina și România trebuie să ofere asistență întreprinderilor în stabilirea de contacte directe cu potenţiali parteneri, să încurajeze întreprinderile să participe la expoziții și prezentări care se desfășoară în țara parteneră. Cele două țări trebuie să se folosească de oportunitățile care au apărut după semnarea Acordului de Asociere între Ucraina și UE.
Printre altele, Kievul și Bucureștiul trebuie să-și coordoneze pozițiile în domeniul ecologic și al protecției mediului pentru a rezolva problemele transfrontaliere existente în conformitate cu acordurile internaționale în vigoare. Esenţială, în acest context, e introducerea unui sistem de monitorizare comună a mediului în Delta Dunării. Aceasta va aduce o contribuţie la îmbunătăţirea mediului din regiune și la rezolvarea problemelor generate de acuzațiile reciproce.
Deși nu e pe agenda politicii regionale, care se schimbă radical în condițiile agresiunii rusești în regiunea Mării Negre, cooperarea transfrontalieră ocupă un loc important în relațiile bilaterale Ucraina – România. În acest context, pentru Kiev înseamnă mult sprijinul eforturilor făcute de București, care vizează îmbunătățirea eficienței programelor de cooperare transfrontalieră și eloborarea Programului de cooperare transfrontalieră Ucraina - România în perioada 2014-2020.
Printre priorități, luând în considerare contextul politic regional, trebuie să acordăm atenție următoarelor domenii.
În primul rând gestionarea frontierelor și asigurarea securității lor în contextul micului trafic de frontieră, deschiderea unor puncte noi de trecere a graniței (în special în regiunile Cernăuți și Transcarpatia). Problema cheie devine asigurarea dezvoltării infrastructurii punctelor de vamă și frontieră. Primul pas ar trebui să fie amenajarea, cu eforturi comune, a punctului de frontieră Russka-Ulma, instalarea echipamentelor necesare pentru asigurarea coridoarelor "roșii" și "verzi".
Mai departe, problema protecției mediului înconjurător și adaptării la schimbările climaterice, ca și problema prevenirii inundațiilor printr-un set de programe regionale de dezvoltare economică și socială. Extrem de importantă rămâne și problema aprovizionării cu apă, a drenajului şi canalizării, în acest sens este important schimbul de experiență pozitivă, în special cu județul Suceava.
O problemă acută este combatera sărăciei: regiunile de frontieră ale Ucrainei și României, în mod clar, suferă de o lipsă de investiții și au o rată ridicată a șomajului. De aceea, ar fi oportună formarea și implementarea unor strategii comune privind soluționarea problemelor existente, schimbul de experiență pe probleme de adaptare socială a acestor grupuri.
Un alt obiectiv important este susținerea învățământului, științei, cercetărilor și inovațiilor; în regiunile de frontieră sunt stabilite relaţii cu instituțiile științifice și universitățile românești. Regiunea Transcarpatia s-a făcut cunoscută printr-o experiență pozitivă de implementare efectivă de inovații. Așadar, colaborarea în acest domeniu cu partenerii români poate fi utilă în creșterea bunăstării regiunilor.
O importanță deosebită are și cooperarea în dezvoltarea infrastructurii regiunilor de frontieră și accesul la aceste regiuni prin dezvoltarea infrastructurii de transport și asigurarea traficului de persoane și mărfuri.
În cele din urmă, dezvoltarea activităţii antreprenorilor mici și mijlocii reprezintă un segment, care este strâns legat de toate prioritățile sus menționate, iar susținerea întreprinzătorilor în domenii precum agricultura și turismul verde, formarea traseelor turistice comune etc., ar putea deveni un factor de aprofundare a contactelor transfrontaliere, îndeosebi în perspectiva intensificării trecerilor de frontieră.
În ceea ce privește inițiativele comune de mai mari dimensiuni, ar fi necesară stabilirea transportului aerien, atât între capitale, cât şi îmbunătățirea curselor aeriene regionale, prin investiții pentru dezvoltarea aeroporturilor în centrele județene din regiunile de frontieră și crearea de condiții pentru atragerea operatorilor de transport aerian. Benefică pentru Ucraina și România ar fi crearea infrastructurii rutiere care să asigure conexiunea la frontiera ucraineano-română în zona Siretului și a traseului Kiev-Ciop în zona Stryi. Deși o astfel de inițiativă necesită mari investiții, un asemenea proiect ar uşura viața transportatorilor de marfă, limitați în România prin Convenția Carpatică, iar în Ucraina de lipsa drumurilor cuvenite, și de aceea ei sunt nevoiţi să cheltuiască mai mult transportând mărfurilor prin portul Constanța.
Prin intensificarea dialogului politic bilateral măsurile concrete în domeniul colaborării transfrontaliere ar deveni o practică mai amplă în perspectiva dezvoltării relațiilor ucraineano-române, și ar contribui la consolidarea parteneriatului strategic dintre Kiev și București.
După alegerile parlamentare anticipate, trebuie să fie format în Parlamentul de la Kiev grupul interparlamentar Ucraina-România. Acesta ar trebui să preia funcții importante, cum ar fi stabilirea unui dialog politic sincer, care ar favoriza consolidarea încrederii și apropierii dintre Kiev și București, asistența legislativă pentru dezvoltarea relațiilor interstatale și culturale, parteneriatul economic și de securitate, promovarea proiectelor bilaterale de afaceri, precum și consolidarea integrării europene a Ucrainei.
În încheiere, încă o dată despre resursele energetice. Sectorul de nord-vest al Mării Negre conține depozite de hidrați de metan. În general în Marea Neagră sunt după diferite estimări, făcute în diverse perioade, 45-75 trilioane m3 de resurse prognozate de gaze naturale. Datorită „revoluției gazului lichefiat” observăm sporirea interesului la hidrații de gaz atât în unele țări ale EU, cât și în Ucraina. Încă în anul 1993, Guvernul Ucrainei a aprobat programul „Hidrații de gaz din Marea Neagră”, care a prevăzut lucrări mari de cercetare geologică și crearea tehnologiilor de extragere. Au fost efectuate studii seismice, realizate câteva expediții științifice. Dar criza economică din anii 90, lipsa de finanțare și neputința guvernelor de a realiza programe pe termen lung, au stopat dezvoltarea perspectivei exploatării hidraților de gaz în Ucraina. În prezent pe fondul succesului japonez din anul 2013 – prima extragere experimentală a gazului natural din depozite de hidrați de metan – se observă în țările dezvoltate ale lumii o atenție specială acordată aceastei teme. Şi Ucraina nu e o excepție. În sectorul ucrainean din Marea Neagră există un potențial semnificativ de hidrați de gaz (până la 7 trilioane m3), ceea ce a fost încă odată confirmat în cadrul expediției comune ucraineano-germane în anul 2010, desfășurată cu nava germană de cercetare „Maria S. Merien”.
Astfel, Ucraina, România și Bulgaria împreună posedă resurse prognozate de gaze în forma de hidrați de metan în Marea Neagră. Aceasta ar putea deveni o bază pentru cooperarea multilaterală în regiune cu perspectiva de finanțare în cadrul unor programe corespunzătoare ale UE. De aceea e important să reţinem, că perspectiva de extragere a hidraților de gaz, care acum seamănă mai mult cu un exerciţiu de laborator, poate fi următorul val al revoluției în industria exploatării gazului.
De asemenea, trebuie luată în consideraţie și posibilitatea livrării de gaze din regiunea Caspică în România şi de tranzit prin România în Ucraina. Desigur, în cazul în care până la sfârșitul acestui deceniu România va reuși să soluționeze problema aprovizionării cu gaze prin exploatarea platoului continental, atunci gazele din regiunea Caspică nu vor mai fi de actualitate pentru România, însă își vor păstra importanța pentru Ucraina. Cu atât mai mult, cu cât conductelor balcanice vor fi în mare măsură libere, oricum sub capacitățile proiectate.
Cel puțin teoretic există o aşa opțiune. Ea va fi utilă și Moldovei, care e mai mult dependentă de livrările de gaz rusesc în comparație cu Ucraina și România. Însă, nu trebuie exclus că Rusia va încerca să blocheze tranzitul gazului din Marea Caspică în UE prin Caucazul de Sud și Turcia. Acest gaz concurează gazul rusesc pe piața UE, de aceea este foarte probabilă destabilizarea situației în Caucazul de Sud și Marea Caspică cu scopul de a împiedica realizarea marilor proiecte de investiții în extragerea gazelor și construirea infrastructurii de transport. Agresiunea rusească împotriva Ucrainei, pe teritoriul căreia, și pe platoul continental adiacent al căreia, au fost începute unele proiecte mari de investiții pentru exploatarea depozitelor de gaze tradiționale și neconvenționale, confirmă probabilitatea unui astfel de scenariu. Deci, Ucraina și România, în colaborare cu UE și SUA, trebuie să depună eforturi semnificative pentru prevenirea și contracararea unui scenariu negativ al Rusiei.
În cele din urmă, în ciuda contextului complicat, ambele state trebuie să rămână optimiste și să nu uite de rolul societății civile. Tocmai societatea civilă este podul care uneşte guvernele noastre. Tocmai eforturile societății civile au creat o bază pentru intensificarea cooperării între Kiev și București. Desigur, în viitor, inițiativele societății civile ar fi necesar să se bucure de mai multă susţinere, iar comunitatea universitară și grupul de experți să devină o voce importantă în dialogul dintre Ucraina și României. De asemenea, statutul societății civile de cel mai activ actor în cooperarea bilaterală ar trebui să capete și influența corespunzătoare.
O variantă a acestui studiu a fost publicată în săptămânalul „Zerkalo nedeli”, care apare la Kiev, cu titlul Ukraina, Rumînia i Cernoe more: okno vozmojnostej na fone rossijsko-ukrainskoj voinî, în „Zerkalo nedeli”, nr. 39, 23 – 31 octombrie 2014.
Serhiy GERASYMCHUK, Ruslan GIDORA,
Mykhaylo Honchar, Yaroslav MATIYCHYK,
Grupul de studii strategice și de securitate (Kiev, Ucraina)
Centrul pentru Studii Globale "Strategia XXI" (Kiev, Ucraina)
