De același autor
Câteva zeci de monumente salvate; sute de cărți, expoziții, filme, arhive, cercetări, proiecte educaționale, dar și ajutoare sociale; o întreagă strategie culturală privind arhitectura și comunitatea, orașele vechi sau noi și un teritoriul natural și rural din ce în ce mai atacat; o susținere a echipelor interdisciplinare și a tinerilor; în cei aproape 10 ani de timbru, politica Ordinului a susținut și chiar generat o întreagă mișcare culturală, ale cărei efecte trec cu mult dincolo de rezultatele (cuantificabile) de mai sus, sau de interesele particulare ale unei profesii.
Ei bine, dacă proiectul de lege privind timbrul cultural trece în forma actuală, care nu permite decât accesul organizațiilor de drept public (ceea ce, Ordinul, deși de departe principala organizație a arhitecților, nu poate deveni), toate acestea se opresc. Și se distruge un element esențial prin care această organizație își îndeplinește misiunea, care nu este cea (cum încă mai cred mulți) de sindicat al arhitecților, ci de apărător al unor standarde de responsabilitate și calitate în arhitectură și de susținere a unei dezvoltări echilibrate.
Ordinul și Uniunea Arhitecților nu împart bani; arhitecții practicanți (prin a căror activitate se produce de fapt această sumă) sunt cei care optează în mod absolut liber către cine să meargă celebrul procent de 0,05 % din valoarea unei construcții. Suma este apoi folosită strict pentru proiecte culturale și sociale. În cazul Ordinului, ea este, în cea mai mare parte, accesată prin concurs, atribuirea fiind decisă de o comisie ce nu conține niciodată doar arhitecți. Prin noul proiect, această liberă alegere va dispărea. Ar fi nu doar o injustiție, ci și o pierdere culturală și socială majoră.
Ștefan Ghenciulescu este arhitect, critic și cadru didactic, în prezent vice-președinte al Ordinului Arhitecților din România.