De același autor
Victoria categorica a conservatorilor premierului Boris Johnson in alegerile parlamentare anticipate (368 de mandate din 650) va fi retinuta de istorie ca un eveniment important, in sensul ca permite depasirea unui blocaj politic ce a durat trei ani si jumatate si a paralizat viata institutionala a Regatului Unit. Chiar daca nu a fost o surpriza, ultimele sondaje nu au prevazut un scor atat de transant in favoarea conservatorilor. Rezultatul aduce un element de certitudine in ce priveste situatia de peste Canalul Manecii, primul fiind iesirea politica a Marii Britanii din Uniunea Europeana la data de 31 ianuarie 2020. Mai stim cu siguranta ca dupa aceasta data, timp de 11 luni, Marea Britanie va continua sa faca parte din spatiul economic european si, prin urmare, se va conforma regulilor UE fara a putea participa insa si la decizie. La jumatatea anului viitor, guvernul de la Londra va putea cere prelungirea acestei perioade de tranzitie, eventualitate respinsa pentru moment de premierul Johnson in iesirile sale publice. Revenirea la o majoritate stabila in Camera Comunelor a fost bine receptata de bursa de la Londra, iar acest lucru ne mai aduce un element de certitudine si anume faptul ca investitorii prezenti pe piata britanica nu vor mai recurge la planul de urgenta care sa prevada o delocalizare rapida pe continent. Altfel spus, vom avea un Brexit ordonat.
Un Singapore pe Tamisa?
Acest lucru nu inseamna insa ca tabloul procesului de iesire a Marii Britanii din UE nu ramane complicat. Dupa 31 ianuarie vor incepe negocieri dificile pe tema viitoarelor relatii dintre Marea Britanie si Uniunea Europeana. Este si motivul pentru care presedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a aratat pesimist cu privire la incheierea lor pana la 31 decembrie 2020 (18.000 de texte comunitare vor trebui inlocuite cu norme nationale!). Depasirea fazei electorale si a instabilitatii politice de la Londra ar trebui sa duca la o abordare mai rationala a exit-ului. Intre UE si Marea Britanie exista adevarate circuite economice integrate, demantelarea acestora nefiind benefica niciunei parti. Exemplul cel mai sugestiv este cel al industriei auto britanice care integreaza mai multe subsansambluri fabricate in unitati de productie din Europa continentala. O abordare lipsita de fleixibilitate de ambele parti ar afecta grav lanturile de aprovizionare si deci competitivitatea unui sector industrial important. Este naiv sa se creada ca Marea Britanie isi va pastra aceeasi implicare in securitatea europeana in cazul in care isi va vedea intersele economice reduse substantial sau, si mai grav, in eventualitatea unei concurente brutale.
Este clar ca reconstructia atractivitatii economice britanice se va face in primul rand pe terenul reglementarilor, dar vor trebui identificate limitele acceptabile deoarece negociatorul sef pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat clar ca gradul de deschidere al pietei europene va fi in functie de flexibilitatea reglementarilor britanice. Altfel spus, UE nu va accepta aparitia unui Singapore pe Tamisa! Insa, exista chiar tari ale Uniunii Europene care functioneaza, cu o impunitate dezarmanta, ca adevarate paradisuri fiscale. Este vorba de Olanda. Urmarile revelatiilor Panama Papers, dar si constatarea Curtii Europene de Justitie din 7 septembrie 2017 si decizia Comisiei Europene din 18 decembrie 2018 de a demara o ancheta cu privire la situatia fiscala a companiei Ikea din Olanda, ne arata un grad de flexibilitate destul de mare al Bruxelles-ului pe acest subiect. Ramane de vazut daca va fi acceptat si in cazul britanic. De asemenea, o eventuala prezenta in spatiul economic european a Marii Britanii va trebui sa se conformeze si in privinta normelor comunitare de mediu si a celor in privinta produselor. Cei 47 de ani de prezenta britanica in UE ar trebui sa ajute, in caz contrar UE ar trebui sa aplice in privinta Londrei normele prevazute de Organizatia Mondiala a Comertului.
Scotia voteaza impotriva Brexitului
Tabloul ramane complicat si pe planul strict intern al vietii politice britanice iar guvernul de la Londra va trebui sa tina seama si de acest aspect: harta electorala britanica ne arata un vot important in Scotia in favoarea Partidului Independentist Scotian care s-a pozitionat impotriva Brexitului si pentru organizarea unui al doilea referendum pe tema independentei Scotiei. Premierul Johnson a declarat ca respinge un asemenea referendum, desi este obligat de Constitutie sa il accepte. Exista toate ingredientele unei crize politice interne pe modelul celei din Spania, dintre nationalistii cataloni si guvernul de la Madrid.
Criza stangii
Rezultatul anticipatelor britanice ne mai invata ceva. Stanga nu mai poate castiga alegeri folosind retetele electorale clasice bazate aproape exclusiv pe masuri interventioniste si taxe (Jeremy Corbin, liderul laburistilor, a sustinut in campanie o taxa exceptionala pe produsele petroliere si gaziere, o taxa pe tranzactiile financiare, vehiculand chiar ideea eliminarii de la bursa din Londra a companiilor care nu lupta impotriva incalzirii globale) iar acest lucru ar trebui sa fie inteles si de democratii de peste Ocean care au inceput deja campania pentru prezidentiale. In plus, lipsa liderilor carismatici penalizeaza puternic partidele de stanga. Si acest lucru ar trebui sa fie privit cu seriozitate peste Atlantic. Marea Britanie a ales un lider carismatic in ciuda accentelor sale populiste si pitorescului sau. Victoria ii apartine lui Boris Johnson, alegatorii britanici si-au exprimat optiunea pe lideri si mai putin in privinta partidelor.
In sfarsit, perspectiva sigura a materializarii Brexitului obliga nu numai Marea Britanie sa se reinventeze dar in egala masura si Uniunea Europeana.
