Planul von der Leyen și prioritățile României

Foarte multe comentarii au apărut în presa noastră privind suma alocată României prin planul de relansare economică propus de Comisia Europeană. Toate exprimă satisfacția pentru situarea țării noastre între primele state potențial beneficiare. Dacă adăugăm și cele peste 20 de miliarde care cu siguranță ne vor fi alocate prin cadrul financiar multianual, putem spune că România are toate șansele pentru ca într-un timp foarte scurt să se schimbe în mod radical, să facă un salt calitativ din punct de vedere economic. Există însă și un „dar”, care se referă la alocarea acestor bani în funcție de programe, iar aceasta nu este la libera noastră alegere, astfel încât să umplem țara de autostrăzi și irigații, cu alte cuvinte nu sunt programe pentru rezolvarea problemelor de modernitate pe care le-am tratat superficial în cele două precedente cadre financiare multianuale. Noile programe ale Uniunii Europene sunt pentru «next generation», deci pentru viitor și nu pentru nevoile acute ale României care exprimă modernitatea secolului XX și nicidecum a viitorului. Sigur că este neplăcut să amintim că țara noastră a irosit șansele de a-și construi o infrastructură modernă - rutieră, feroviară, energetică și de irigații - în cele două exerciții financiare 2007-2013 și 2014-2020. Acum suntem obligați să ne ocupăm de aceste proiecte «din mers», alături de înscrierea în marile priorități europene: tranziția energetică, cu alte cuvinte asimilarea unor tehnologii neutre din punctul de vedere al emisiilor de CO2, digitalizarea, 5G, inteligența artificială, nanotehnologiile și cercetarea medicală de vârf. Cu alte cuvinte, proiecte care să asigure Uniunii Europene un loc în competiția tehnologică a secolului XXI, dar și o dezvoltare competitivă în acord cu megatendinţa reprezentată de cea de-a patra revoluție industrială. Latura importantă cercetare-dezvoltare și prioritatea acordată aplicațiilor industriale au în vedere crearea unor ecosisteme de competitivitate. Flexibilitatea pe care noi ne-o dorim, pentru a ne ocupa în principal de șantierele neterminate ale secolului XX, atrage riscul major al unui decalaj tehnologic între România și restul UE, imposibil de recuperat.

La citirea priorităților de investiții cuprinse în comunicările Uniunii Europene referitoare la planul de relansare, la cadrul financiar multianual și la strategia industrială ne putem întreba și de ce nu regăsim și prioritățile României, astfel încât să nu mai fim obligați să găsim soluții proprii pentru a rezolva problema infrastructurii rutiere. Altfel spus, apare chestiunea naționalității autorilor acestor priorități, a influenței unor state care au știut să își promoveze cu succes interesele, a celor care au compus comitetele ce au oferit expertiză decidenților europeni. Și aici constatăm o altă problemă expusă în cei peste 13 ani de prezență în Uniunea Europeană – lipsa unei politici de personal astfel încât să existe și experți români care să alimenteze cu idei unitățile din cadrul direcțiilor generale ale Comisiei Europene. Iată că nu atât suma de accesat contează, cât capacitatea de accesare, iar acest lucru l-am experimentat în anii precedenți. Ce capacitate de absorbție avem, ce efect multiplicator în economia locală au proiectele pentru care accesăm banii europeni, avem capacitatea de a avea obiective de investiții multianuale care să nu fie influențate de schimbările politice? Acestea sunt întrebările pe care trebuie să ni le punem și care cred că ar trebui să ne mai tempereze entuziasmul. Cei, grosso modo, 50 de miliarde de euro, cât am avea prin toate programele UE în perioada 2021-2027, reprezintă numai o sumă potențială. Atât am putea accesa dacă…

Un gânditor americano-indian, Parag Khanna, a enunțat la un moment dat o expresie foarte potrivită pentru contextul european: „alianța infrastructurilor”. Uniunea Europeană este o alianță a infrastructurilor, o alianță a proiectelor care determină sinergii politice și nu invers. Asta este așa-numita metodă Monnet: punem în comun siderurgia și cărbunele pentru a ajunge la integrare politică. Acum în loc de cărbune și siderurgie avem tehnologiile spațiale, avem hidrogenul, avem Alianța Bateriilor – proiectul franco-german la care au aderat și țări din Est, precum Polonia și Cehia. Prin urmare, din citirea priorităților de investiții ale Uniunii Europene mai reiese o idee de bază: cooperarea între statele membre. Anul următor va fi dominat de rescrierea regulilor în materie de concurență și piață internă tocmai pentru a se stimula apariția unor «campioni europeni» în domeniile de vârf amintite, capabili să ocupe segmente importante ale pieței mondiale, alături de cei chinezi și americani. Miza acestor priorități de investiții este și politică, iar expresia folosită de liderii europeni – suveranitate tehnologică europeană – ne arată că acestea vor duce și la un alt tip de integrare europeană cu mai multă armonizare a politicilor externe și autonomie strategică pentru statele care vor constitui nucleul-dur al comunității europene.

Încă un aspect important de care ar trebui să ținem seama atunci când în «laboratoarele de strategii» ale instituțiilor noastre reflectăm la cum să folosim mai bine banii europeni: revoluțiile industriale nu mai durează 100 de ani, așa cum a fost cea începută în secolul al XVI-lea în Țările de Jos, ci maximum 30 de ani. Uniunea Europeană și-a fixat drept obiectiv al transformării energetice și tehnologice anul 2050. Nu ne vom mai putea permite să acumulăm întârzieri, așa cum am acumulat în ultimii 30 de ani. Iată de ce trebuie să ieșim din faza de euforie atunci când ne uităm la sumele potențiale de bani europeni alocate României și să le privim mai degrabă cu responsabilitate și gravitate având în vedere provocarea imensă ce stă în fața noastră. //

Marea relansare

Prezentat la data de 27 mai de către președinta Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, planul de relansare economică al UE prevede fonduri care cumulează 1.850 de miliarde de euro împărțiți în două mari instrumente financiare. Planul Next Generation (750 de miliarde de euro, din care 500 de miliarde granturi și 250 de miliarde obținute prin împrumuturi comunitare ce vor trebui rambursate începând cu 2027) reprezintă planul propriu-zis de relansare economică post-COVID-19. Al doilea plan (1.100 de miliarde) este reprezentat de cadrul financiar multianual 2021-2027. Comisia Europeană a evocat și posibilitatea obținerii altor fonduri prin instituirea unor taxe suplimentare precum o taxă CO2 pe importurile UE sau o taxă care ar trebui plătită de marile companii sau de industria digitală. De asemenea, un fond special de tranziție energetică, pentru o economie «mai verde», ar trebui să aibă o acoperire financiară de 32,5 miliarde de euro.

Italia și Spania sunt principalele beneficiare ale planului de relansare post-COVID 19: din 750 de miliarde de euro, către Roma vor merge 173, iar către Madrid 140. România este a șasea țară beneficiară: 33 de miliarde de euro, din care 19,6 granturi, iar restul, împrumuturi avantajoase, garantate de triplul A de care se bucură zona euro pe piețele financiare internaționale.

Cele două mari planuri financiare europene sunt complementare și se înscriu în prioritățile de investiții ale Uniunii, așa cum au fost definite în linii mari în mandatul Comisiei von der Leyen. Rolul cel mai important în definirea programelor pe baza cărora vor fi accesați banii îl are Thierry Breton, comisar pentru piața internă, strategie industrială, economie digitală, industrie spațială și de apărare.

Planul Comisiei Europene trebuie să fie însă aprobat de viitorul Consiliu European ce va avea loc pe 18 și 19 iunie. Cât despre Cadrul Financiar Multianual, acesta ar trebui să facă obiectul unui acord politic până în luna iulie, urmând să fie aprobat abia la începutul toamnei. Până atunci, discutăm numai de sume potențiale.