De același autor
Vizita de două zile a președintelui francez Emmanuel Macron la Sankt Petersburg și toate declarațiile care au fost făcute atât de partea franceză, cât și de partea rusă arată voința a două mari puteri de a se poziționa într-un sistem internațional în plină reașezare. Ea survine într-un moment deosebit de tensionat între cele două maluri ale Atlanticului (mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, dar mai ales retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul și anunțarea de sancțiuni care ar afecta și companii europene prezente pe piața iraniană). Astfel, vizita președintelui francez, dar și cea a cancelarului german Angela Merkel la Soci, pe 18 mai, scot în evidență câteva aspecte. Pe de o parte, marile puteri europene nu vor urma în orice condiții SUA, dimpotrivă, acestea vor căuta alianțe tactice cu mari puteri nonoccidentale pentru a-și prezerva interesele. Pe de altă parte, relațiile cu Federația Rusă au caracter strategic pentru planificatorii politici de la Paris și Berlin, pentru a nu mai vorbi de mediile de afaceri, care nu vor să piardă marile oportunități oferite de cooperarea cu Rusia (de exemplu, grupul Avtovaz, primul producător rus de automobile, controlat de Renault, continuă să se aprovizioneze cu aluminiu de la Rusal, companie rusă pusă pe lista sancțiunilor americane; Renault nici nu ar putea să iasă din aceste circuite economice, dacă dorește să rămână pe piața rusă). Deciziile luate de președintele Donald Trump fără consultarea în prealabil a marilor aliați din Europa Occidentală întăresc și mai mult ideea că statele UE care doresc trebuie să urmeze o cale proprie. Aceasta se adaugă unei dorințe clar exprimate în favoarea lumii multipolare, în care Rusia reprezintă un partener pentru cuplul franco-german, și nu un adversar. Reciproc, Rusia are nevoie de Paris și de Berlin, marile ferestre spre Occident ale Moscovei. Primirea lui Emmanuel Macron la Palatul Constantin, reședința de vară a țarului Petru cel Mare, la 20 km de Sankt Petersburg, pe lângă valoarea de răspuns simetric pentru discuțiile de la Versailles, reprezintă și o recunoaștere simbolică a importanței Parisului.
În procesul de repoziționare a polilor de putere la nivel internațional, declarațiile președintelui Macron, în ciuda francheței pe subiecte delicate, au scos în evidență, totuși, o anumită reziliență occidentală cu privire la Ucraina și înțelegere pe Siria, care înseamnă asocierea Parisului și Uniunii Europene la soluția politică ce va urma conflictului care însângerează regiunea din 2011 (propunerea unui format restrâns care să fie complementar procesului de la Astana înseamnă din start recunoașterea rolului predominant al Moscovei în rezolvarea crizei siriene). Între timp, Balcanii de Vest și Republica Moldova reprezintă subiecte atât de mici, că europenii occidentali nu au timp să se ocupe. Lucrurile acestea trebuie bine înțelese la București, atât în perspectiva președinției române a Consiliului Uniunii Europene, cât și a definirii unei strategii naționale pentru arhitectura europeană post-Brexit.
În orice caz, orice analiză a politicii europene franceze trebuie să plece de la constatarea că aceasta are două puncte cardinale – Berlinul și Moscova, după cum cea germană are Parisul și Moscova. Asemenea alianțe fac parte din panoplia unor puteri care doresc să își păstreze rangul global. Viziunile europene sunt subordonate conservării statutului de mare putere. Vizita lui Emmanuel Macron la Sankt Petersburg mai trebuie să fie urmărită la București și dintr-un alt punct de vedere: pentru pregătirea ei, președintele Macron a reunit mai mulți experți, de la marea specialistă pe Rusia și spațiul ex-sovietic Hélène Carrère d’Encausse la istoricul specialist pe lumea slav-ortodoxă și fost director al Institutului Francez de Studii Ucrainene Antoine Arjakovsky.
Marea problemă pentru Macron și europenii occidentali care au o strategie de politică externă este că președintele Donald Trump este perceput ca imprevizibil, în timp ce președintele Vladimir Putin reprezintă contrariul. Dacă, în urma cu câteva săptămâni, vizita lui Macron la Sankt Petersburg era cvasi-anulată, retragerea anunțată de Casa Albă din acordul nuclear cu Iranul a dus la înlăturarea obstacolelor și la atenuarea curentului proatlantist de la Quai d’Orsay. Imaginea de la Forumul Internațional de la Sankt Petersburg, un fel de Davos rus, cu Vladimir Putin alături de oaspetele de onoare Emmanuel Macron, de premierul japonez Shinzo Abe și de șefa FMI, Christine Lagarde, este imaginea unei Rusii care numai izolată nu e. Încă un semn că se schimbă ceva: diplomatul însărcinat de Quai d’Orsay cu organizarea standului Franței la Forumul de la Sankt Petersburg este unul dintre cei patru diplomați francezi expulzați de Moscova în urma crizei Skripal. O imagine foarte îndepărtată de ceea ce în urmă cu câteva săptămâni scria presa internațională, și anume că mondialul de fotbal de la Moscova va fi boicotat de occidentali.
Mai devreme sau mai târziu, breșele din tabăra occidentală, aici incluzând și atitudinea unor state din Grupul de la Vișegrad, inclusiv blocarea unor inițiative franceze, precum declarația privind mutarea ambasadei americane la Ierusalim, vor împinge Parisul spre alianțe tactice cu Moscova și Beijingul, accentuând latura globală a politicii externe franceze, în dauna unei reforme ambițioase a arhitecturii europene.
