De același autor
Întrebarea despre relația transatlantică de după Donald Trump continuă să frământe spiritele. Răspunsul se anunță complicat, mai ales în ce-i privește pe europeni, care nu au nicio politică externă comună și cu atât mai puțin o cultură strategică comună. Relansarea relației transatlantice, consolidarea NATO, chiar relațiile cu China și Rusia găsesc înțelegeri diferite în funcție de interlocutor. Motivele acestei situații sunt structurale, determinate de potențialul diferit al aliaților europeni. Și, totodată, după cum bine observa Napoleon Bonaparte, “politica lor e determinată de geografia lor”. Noua abordare a administrației Biden, conștientă de necesitatea de a lucra îndeaproape cu țările aliate, pare a nu fi suficientă. Brexitul reduce simțitor influența americană în sânul UE și creează un spațiu liber pe care încearcă să îl ocupe mai multe țări europene. Conștient de capacitățile sale militare și de influența sa diplomatică, Parisul mizează atât pe complementaritatea la nivel global cu SUA, dar și pe construcția unui pilon european autonom strategic, suveran din punct de vedere tehnologic și care să poată dezvolta cooperări punctuale cu China. Este mesajul pe care președintele francez, Emmanuel Macron, a ținut să îl transmită peste Ocean sub forma unui interviu acordat influentului think-tank Atlantic Council, joi, 4 februarie.
Liderul de la Élysée a precizat de la început că „autonomia strategică” europeană rămâne prioritatea Parisului, concept legat de cel al „suveranității europene”. Aceste două concepte ar fi compatibile cu NATO, s-ar dezvolta în sânul organizației transatlantice, dar ar permite un pilon european autonom și cu o pondere mai mare în decizia din cadrul NATO, având la bază capacități tehnologice proprii. Țările care vor intra în acest pilon vor acorda prioritate tehnologiilor europene în materie de apărare. Președintele francez a catalogat relația transatlantică „pervertită” deoarece „a face parte din NATO înseamnă să beneficiezi de protecția americană și, în contrapartidă, să cumperi armament american”. Parisul va da un prim semnal prin creșterea bugetului apărării și promovarea de parteneriate industriale europene care să dezvolte echipamente militare comune. Însă NATO ar trebui să reflecteze și la noul său rol. „Cine este inamicul ?”, s-a întrebat retoric președintele francez, sugerând că trebuie depășită paradigma Războiului Rece. Acest lucru trece prin complementaritatea SUA-UE și recunoașterea reciprocă a zonelor de responsabilitate specială, chiar recunoașterea și respectarea spaţiilor postimperiale. „Orientul Mijlociu și Africa sunt vecinii noștri”, a spus Macron, „iar nu ai SUA”. UE nu trebuie să fie „dependentă de deciziile SUA”, astfel încât interesele specifice europene să fie prezervate.
Rusia este un alt subiect de interes care nu a fost ocolit de președintele francez. Și aici constatăm același laitmotiv – definirea unor interese specifice europene având în vedere europenitatea geografică, culturală și în termeni de mentalitate a Rusiei. Macron formulează constatarea că „extinderea la maximum” a frontierelor NATO nu s-a tradus și printr-o reducere a conflictelor și a amenințărilor. De asemenea, în opinia sa Rusia trebuie asociată într-o formulă de securitate europeană având în vedere subiectele comune – Ucraina, Belarus.
China a fost o altă mare temă abordată de președintele Franței. După ce a reluat formularea din raportul UE de anul trecut – „China este în același timp un partener, un concurent și un rival sistemic”, Emmanuel Macron a început să nuanțeze. China este un partener apreciat în privința cooperării pe dosarul schimbărilor climatice. În materie comercială și industrială este un rival, așa cum și Statele Unite sunt considerate. Cât privește rivalitatea sistemică UE-China, aceasta se referă la ambițiile geopolitice ale Chinei în regiuni precum cea indo-pacifică. Președintele Macron nu a citat și Africa (francofonă), dar cu siguranță a avut-o în gând. Cu toate acestea, Franța nu va fi pentru o alianță UE-SUA împotriva Chinei, căci acest lucru „ar fi contraproductiv și ar incita China să își intensifice strategia de influență în diverse regiuni și să își reducă cooperarea“ pe anumite dosare de interes comun.
Macron a continuat să considere că cei 5 membri permanenți ai Consiliului de Securitate trebuie să discute despre problemele planetare, reiterând dorința sa de a organiza un summit P5 în cadrul ONU, inițiativă ce trădează o viziune destul de clasică a relațiilor internaționale, bazată pe echilibrul între marile puteri cu dimensiune strategică globală. De altfel, este și ideea de bază transmisă de Macron- Occidentul trebuie să continue să joace rolul central pe scena internațională, dar în cadrul acestuia este nevoie ca SUA să împartă din responsabilități. Rusia aparține civilizației europene și trebuie să se găsească o formulă de cooperare care să producă sinergii cu pilonul european autonom strategic și suveran din punct de vedere tehnologic. De asemenea, o recunoaștere clară a sferelor de influență ale marilor actori, în care Europei să îi fie acceptată prioritatea în Africa și Orientul Mijlociu. Rămâne de văzut și care vor fi partenerii europeni dispuși să urmeze Parisul, dar afirmațiile lui Macron arată că va fi nevoie de multă creativitate pentru relansarea relației transatlantice. //
