De același autor
Săptămâna politică europeană care tocmai s-a încheiat a fost marcată de summit-ul informal de la Bruxelles pe tema viitorului UE în perioada post-Brexit și a numelui viitorului președinte al Comisiei Europene. Alianțele au început deja să se contureze, deoarece perioada de reașezare a arhitecturii europene deschide numeroase oportunități, dar prezintă și pericolul rămânerii în afară pentru cei care nu știu să își promoveze eficient agenda. Cu o zi înaintea summit-ului din 23 februarie, șefi de stat și de guvern din 11 țări ale Uniunii s-au reunit la o cină organizată de premierul belgian Charles Michel la castelul Val Duchesse, un loc simbolic pentru construcția europeană, căci aici Paul-Henri Spaak, unul dintre „părinții Europei“, ministru de Externe al Belgiei, a condus lucrările care au pregătit Tratatul de la Roma, din 1957. Și aici, din păcate, noi, românii, nici măcar nu am strălucit prin absență. S-au aflat la aceeași masă reprezentanții unor țări care au ce spune în mod concret, care au o viziune în privința construcției europene – președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel, premierul Italian Paolo Gentiloni și premierul spaniol Mariano Rajoy, premierul polonez Mateusz Morawiecki, premierul slovac Robert Fico sau cel luxemburghez Xavier Bettel. Nu mai vorbim despre întâlnirile bilaterale pentru armonizarea și definirea unor poziții comune. Din perspectiva Bucureștiului, putem remarca absența totală a unor consultări bilaterale la nivel guvernamental, obligatorii cu Austria, țara de la care președinția română a Consiliului Uniunii Europene va prelua dosarele de negociere și care exprimă ferm poziții contrare României pe unele subiecte, precum viitoarea politică de coeziune și eventuala creștere la 1,1 % din PIB a contribuției statelor membre la bugetul UE. Or, dacă pozițiile Olandei, Suediei și Danemarcei nu mai surprind pe nimeni, Austria, care are o prezență economică notabilă în România și beneficiază în mod clar de dezvoltarea României, nu ar fi trebuit să ajungă la o asemenea poziție. Oricum, România ar fi trebuit să inițieze consultări bilaterale cu Viena pe această temă. Planificarea politică într-un dispozitiv de politică externă (Minister de Externe, guvern care dispune de un departament de politică externă etc.) trebuie să fie anticipativă și proactivă și mai puțin reactivă...
Summit-ul informal de la Bruxelles a fost important pentru că a început să creioneze agenda pentru summit-ul de la Sibiu pe tema viitorului UE și care va fi organizat de președinția României a Consiliului Uniunii Europene. S-a discutat despre bugetul UE, despre fondurile europene, care ar putea fi condiționate de felul în care sunt cheltuite (Angela Merkel a propus modularea finanțărilor europene în funcție de respectul regulilor economice și aplicarea reformelor structurale) și de statul de drept („Solidaritatea se justifică, pentru că avem valori și proiecte comune. Ea nu este un self-service“, a declarat președintele francez Emmanuel Macron) despre redefinirea Politicii Agricole Comune și despre „lupta împotriva dumpingului social și fiscal“ (puternic susținută de Paris). Nu în ultimul rând, s-a discutat despre candidaturile pentru poziția de președinte al Comisiei Europene, întrucât Jean-Claude Juncker nu se va prezenta pentru un nou mandat, negocieri care vor avea loc în timpul președinției române a Consiliului UE. În această privință au fost evocate numele șefei FMI Christine Lagarde, al cancelarului Angela Merkel sau al francezului Michel Barnier, actualul negociator al UE pentru Brexit. Prin urmare, există un curent pentru ca statele mari ale Uniunii să își asume în mod direct pozițiile-cheie din Uniune, după cum și-au luat și partea leului când a fost vorba de relocarea agențiilor europene de la Londra.
Discuțiile și rezultatul negocierilor din perioada 2018-2019 vor configura arhitectura europeană pentru cel puțin un deceniu și nu toate statele membre vor avea de câștigat în mod egal.