De același autor
Realitatea e în acest moment complet răsturnată. După decenii în care PSD a fost partidul renăscut din cenușa fostului PCR, compus din foști nomenclaturiști și susținut de securiști ca Voiculescu, deveniți moguli de presă, astăzi același PSD trimite la negocierile asupra referendumului pe justiție convocate de Klaus Iohannis la Cotroceni, împreună cu inenarabilul Nicolicea, foști deținuți politic de la Aiud. Și PSD nu e singurul care a adoptat brusc retorica anticomunistă.
Tăriceanu plânge cu lacrimi de crocodil în prime-time la Digi24 despre soarta disidentului Gheorghe Ursu, ucis prin tortură în închisoare de fosta Securitate, și își inventează o apropiere trecută, pe baza unor date complet false, de fiul acestuia, Andrei. Totul chiar în momentul când aceluiași Tăriceanu îi servește politic presupusa „intimitate“ cu Andrei Ursu în campania împotriva procurorului general Augustin Lazăr. Desigur, Tăriceanu n-a apărut public cu nici un suspin similar în multele decenii în care cazul Ursu s-a aflat în mare impas juridic sau când Andrei Ursu a protestat împotriva încremenirii justiției în cazul tatălui său, prin greva foamei. Acum însă, languros și oportunist, liderul ALDE se încăpățânează brusc să se lipească de imaginea lui Gheorghe Ursu. Din fericire, fără succes: Andrei Ursu l-a pus la respect cu o voce fermă, expunând și adevărate intenții ale lui Tăriceanu de a scăpa de acuzațiile de corupție de la DNA prin montarea unei virulente campanii, cu un anticomunism de șaradă, împotriva așa-zisului „torționar comunist“ Augustin Lazăr.
În acest univers răsturnat în modul cel mai suprarealist, fostul disident anticomunist Radu Filipescu, el însuși încarcerat și torturat la Aiud, e acuzat că e „securist“, firește de personaje cuminți și conformiste în vechiul regim sau care se pun la ora actuală în slujba foștilor (adevărați) securiști. Este clar că PSD-ALDE, laolaltă cu Antenele, urmăresc să-și emasculeze adversarii de tradiționalele lor acuze de neocomunism și „ciumă roșie“. Dar, cum suntem deja în campanie electorală, cărui public i se adresează oare această retorică? Propriului electorat? Puțin probabil. Acesta e țintit mai eficace de fițuica trimisă de PSD pensionarilor prin Poșta Română – o altă instituție capturată pentru a servi intereselor clanului Dragnea –, în care abundă graficele populiste, știrile false și vitriolul la adresa opoziției. În plus, e probabil rezonabil să credem că, statistic, acest electorat e mai degrabă obsedat de sărăcie și subdezvoltare și plin de duioase nostalgii pentru epoca ceaușistă decât de justiție, stat de drept și dreptate pentru victimele comunismului.
Miza campaniei anticomuniste care hiperbolizează rolul lui Augustin Lazăr într-o comisie de eliberare condiționată de la Aiud, care făcea doar niște propuneri contestabile, redimensionându-l la acela de „călău comunist“ protejat de Iohannis și acoliții lui, este să relativizeze vinovățiile din comunism, cufundând lucrurile într-o convenabilă nebuloasă morală.
Care va să zică, suntem iar toți cam la fel de vinovați și amestecați într-o supă morală colectivă, iar figuri sinistre ca „patriotul“ Iulian Vlad, după mai multe probe și mărturii marele artizan al diversiunii „teroriste“ de după 22 decembrie 1989, pot să se odihnească în pace. La fel, și securiștii în viață ce au la activ crimele comunismului și Revoluției pot trăi fără mustrări de conștiință până la adânci bătrâneți. Deci, nu electoratul PSD-ALDE este țintit prin șarada anticomunistă actuală. Obiectivul lor real pare să fie demobilizarea electoratului non-PSD-ALDE, mai sensibil la temele anticomunismului și justiției, înaintea referendumului pe justiție și a alegerilor europarlamentare. PSD-ALDE continuă să aplice „strategia mocirlei“, împroșcându-i acum cu „noroi comunist“ pe adversarii lor, care au strigat până mai ieri „PSD, ciuma roșie“. Mesajul subliminal al PSD-ALDE este: cetățeni care ne înjurați, cu toții suntem vinovați. Dormiți în pace! (Și stați naibii acasă pe 26 mai 2019.)
