De același autor
Chiar dacă nu și-a propus, Executivul de la Londra s-a trezit brusc din somnolența vacanței de Paște. În cadrul ședintei NSC (Consiliul Național de Securitate) din 23 aprilie, premierul Theresa May a dat undă verde concernului chinez Huawei să participe la dezvoltarea rețelei 5G din Marea Britanie. NSC, corespondentul CSAT-ului din România, un grup de lucru înființat în 2010 de guvernul conservator, centralizează sub bagheta primului ministru toate deciziile legate într-un fel sau altul de securitatea națională. Consiliul reunește alături de membri ai cabinetului pe șefii serviciilor secrete și ai forțelor armate, precum și alți experți din diverse domenii, în funcție de ce se află pe ordinea de zi.
Decizia legată de Huawei ar fi fost oricum controversată. În primul rând, cinci miniștri au votat împotrivă. Și nu oricine. Practic, în afară de premier și de ministrul de Finanțe, toți „greii“ guvernului au spus „nu“. Printre aceștia, Sajid David de la Interne, Gavin Williamson de la Apărare și Jeremy Hunt de la Externe. În al doilea rând, la foarte scurt timp după încheierea ședinței, oficiosul conservator Daily Telegraph avea știrea cu decizia Theresei May, componența votului și motivația celor care s-au opus: „[decizia a fost luată] în ciuda avertismentelor legate de riscurile la adresa securității naționale, venite atât din partea SUA, cât și din partea celor mai importanți miniștri“, a titrat publicația. În Downing Street scandalul s-a declanșat instantaneu, mai ales că premierul nu se grăbea deloc să facă vreun anunț în acest sens. Singurul pe grabă era Philip Hammond, ministrul de Finanțe.
Între 25 și 27 aprilie a avut loc la Beijing forumul BRI (Belt and Road Initiative – n.r.), eveniment dedicat planului gigant de infrastructură cu acoperire globală, proiectul de suflet al președintelui Xi Jinping. Gurile rele spun că Hammond nu putea să se ducă la chinezi cu mâna goală. Mai ales că în ultima perioadă relațiile dintre cele două state nu au fost chiar lipsite de probleme. În februarie, spre exemplu, ministrul de Finanțe și în același timp numărul doi în Executiv a fost lăsat cu ochii în soare de omologul său. O întâlnire pregătită minuțios timp de câteva luni a fost anulată neceremonios de vicepremierul chinez Hu Chunhua, după ce ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson, a spus că intenționează să trimită portavionul Queen Elizabeth în Marea Chinei de Sud, zonă de interes strategic pentru Beijing și subiect de dispute internaționale. Marea Britanie ar trebui să-și ia din nou în serios rolul de putere militară, în condițiile în care Rusia și China sunt preocupate continuu de înzestrare, a fost principalul mesaj al lui Williamson într-un discurs ținut în 11 februarie la RUSI (Royal United Services Institute for Defence and Security Studies – n.r.). Atunci, ministrul Apărării a reușit să-i scoată din sărite pe chinezi și să-i zădărnicească planurile colegului său de la Finanțe. Astăzi Williamson este protagonistul unui scandal în toată regula. Subiectul a rămas același: China.
În urma informațiilor publicate pe surse de Daily Telegraph, un premier furibund a declanșat o investigație internă. A promis că nu se lasă până nu găsește persoana responsabilă pentru scurgerile de informații. În treacăt fie spus, informațiile se scurg oricum din Downing Street, cu o frecvență săptămânală, uneori chiar mai des. Nu mai departe de duminică, cineva a oferit pe tavă presei detalii din negocierile confidențiale purtate de guvern cu opoziția pe marginea Brexit. Responsabilă ar fi chiar Theresa May, după cum crede mai toată lumea și în special partenerii de discuție laburiști. Doar că, în cazul Huawei, informațiile și-au luat zborul din sânul Consiliului Național pentru Securitate. Nu este atât de grav cum pare la prima vedere. În sine, decizia legată de Huawei nu este secretizată. Tocmai de aceea, poliția nu a intrat deocamdată pe fir, în ciuda apelurilor din partea opoziției. De investigație s-a ocupat mâna dreaptă a premierului. Sau, mai bine zis, mâna dreaptă de fier. Sir Mark Sedwill, șeful „mandarinilor“ (înalți funcționari publici) din guvern, este secretarul cabinetului și totodată consilierul primului ministru pe probleme de securitate națională. A fost alături de May și în perioada mandatului de la Ministerul de Interne și trece ca un „securocrat“. Cercetările au fost abordate în consecință: telefoanele la control, verificarea apelurilor și a mesajelor de tot felul și, nu în ultimul rând, în „interviurile“ față în față. În urma unei asemenea discuții de o oră și jumătate, a fost identificat presupusul „leaker“: ministrul Apărării, Gavin Williamson, autorul discursului belicos care în februarie i-a iritat pe oficialii de la Beijing. Premierul i-a cerut demisia și, chiar dacă Williamson nu a vrut să plece, a fost înlocuit rapid cu Penny Mourdant. În ciuda unei discuții telefonice de 11 minute purtate cu editorul adjunct de la Daily Telegraph după ședința NSC, Williamson susține cu tărie că este nevinovat. Potrivit Sky News, a recurs chiar la patetisme de genul „jur pe viața copiilor mei“.
Detaliile din culisele thrillerului politic sunt importante cel puțin dintr-un anumit punct de vedere: ne dau măsura ravagiilor pe care tematica relațiilor cu China reușește să le producă în sânul guvernului. Nu e puțin lucru să-l dai afară pe ministrul Apărării. Mai ales în situația în care acesta se bucură de susținerea și de respectul generalilor. Williamson tocmai reușise să smulgă de la ministrul de Finanțe Hammond un miliard de lire în plus pentru armată, în condițiile unei subfinanțări de cel puțin 15 miliarde de lire. De altfel, cine vrea să-și facă o idee despre cum arată un imperiu decăzut, poate să tragă cu ochiul la înzestrarea sau la dimensiunea forțelor armate britanice.
Scandalul Huawei, în varianta britanică, are două dimensiuni. Prima este legată de securitatea națională și de cultivarea alianțelor tradiționale. Cea de-a doua ține de Brexit.
Să începem cu prima. Cu trei zile înaintea ședinței NSC, The Times anunța că CIA i-ar fi avertizat pe britanici în legătură cu Huawei. Avertismente din partea americanilor au tot venit, de data aceasta era însă vorba despre legături financiare (de dată mai recentă, se presupune) între gigantul tehnologic, Armata de Eliberare Chineză, Comisia de Securitate Națională din China, precum și „o a treia divizie a serviciilor de informații chineze“. În ultimele luni, mesajul SUA transmis pe toate căile a fost destul de clar: nu vi-i băgați în casă pe Huawei! Theresa May a sperat că reușește să nu se pună rău nici cu unii, nici cu ceilalți. Guvernul insista că Huawei ar urma să se ocupe doar de elementele non-core ale rețelei 5G. Adică doar antene, nu comunicare propriu-zisă. Argumentul se pare că nu i-a convins pe americani. Săptămâna aceasta, șeful Departamentului de Stat o să-i transmită premierului reproșurile în mod direct, între patru ochi, la Londra. Alături de SUA, Canada, Noua Zeelandă și Australia, Marea Britanie face parte din așa-numita Five Eyes Network, o rețea comună de informații. Penetrarea unui membru poate, evident, să-i compromită și pe ceilalți.
Cea de-a doua dimensiune a scandalului Huawei are, cum spuneam, legătură cu Brexit. Din punct de vedere economic, China reprezintă obiectivul mult visat al celor care susțin ruperea de Uniunea Europeană. Mai exact, legăturile pe care Londra ar urma să le stabilească nestingherită cu Beijingul în plan financiar și comercial. Doar că rareori socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg. În primul rând, China insistă pe relaxarea regimului de vize, ceea ce încalcă flagrant spiritul Brexit. În al doilea rând, pentru chinezi piața comună rămâne, în mod firesc, prioritară.
Prin urmare, concesiile britanice ar trebui să fie din cale-afară de atractive. Conservatorii speră de multă vreme la o relație privilegiată. Fostul premier David Cameron vorbea despre „o nouă epocă de aur“ în relațiile dintre cele două state. Adjunctul său, ministrul de Finanțe George Osborne, anunța în 2015 că Londra o să devină principalul centru de tranzacționare pentru RMB (renminbi – n.r.) din afara Asiei și implicit poarta către piețele occidentale. Astăzi, Brexit transformă ambițiile în necesitate. Nu trebuie să fii nici mare analist economic și nici geostrateg fin ca să observi cine deține toate cărțile. „Are sau nu de gând Londra să aleagă o situație de tip win-win? (...) o să ia Marea Britanie decizii în mod independent sau nu?“ Întrebările retorico-ultimative vin de la ambasadorul chinez la Londra, Lu Xiaoming, și sunt lansate tot prin intermediul Daily Telegraph.
Ca și cum n-ar avea destule pe cap cu blocajul total din Parlament, premierul s-a plasat din nou între ciocan și nicovală. Indiferent cum gestionează momentul, echilibristica între aliații tradiționali și perspectivele unor noi relații or să-i preocupe pe britanici mult timp de acum încolo. //
