De același autor
“Decat sa renuntam la Brexit mai bine renuntam la unitatea Regatului nostru”. Daca Elisabeta I l-ar fi prins pe vreunul cu asemenea ganduri, ar fi avut grija ca respectivul sa nu mai aiba cu ce sa gandeasca. Atat predecesorii cat si urmasii ei ar fi “transat” problema la fel.
Slava Domnului, am depasit acele vremuri. Astazi patriotismul este optional si optiunea conservatorilor este fara echivoc: Brexit este prioritatea zero, orice altceva trece in plan secund, inclusiv integritatea teritoriala. Potrivit unei cercetari YouGov 63% dintre membri Tory prefera sa piarda Scotia decat sa renunte la Brexit. Sunt parca mai indulgenti cand vine vorba de nord-irlandezi, fie ei si protestanti (la origine englezi sau scotieni), nu doar catolici: “doar” 59% dintre respondenti ar da Irlanda de Nord la schimb pe ruperea de Uniunea Europeana. De asemenea, 61% dintre cei chestionati n-au o problema daca economia este “afectata semnificativ”, la fel cum n-au o problema nici cu distrugerea propriului partid (54%). Pentru Brexit, niciun pret nu este prea mare!
Concluziile studiului YouGov sunt socante, cu atat mai mult cu cat este vorba despre partidului conservator. In Anglia cel putin, conservatorismul se confunda pana cu unionismul. Nu degeaba denumirea oficiala a partidului este “The Conservative and Unionist Party”. Mai mult, cu o medie de varsta de 57 de ani, cea mai ridicata din intreg spectrul politic, electoratul Tory este cel cuprins de nostalgia fostului imperiu. Si totusi…
Sociologii se intreaba de unde acest paradox? Ignoranta? Mai degraba nu. Partidul conservator nu trece neaparat drept partidul elitei intelectuale, dar nici al celor care s-au inscris pentru ca au gresit usa.
Atunci de unde? Cei opt ani de austeritate? Xenofobie? Rasism? Teama de schimbare culturala pe care o aduc valurile de imigranti est-europeni? Toate acestea au contat. Nu trebuie decat sa ne aducem aminte de campania premergatoare referendumului in/out din 2016. Nu a fost un festival al tolerantei si al prieteniei. Parlamentarul laburist pro-Remain Jo Cox a fost omorata in plina strada, ziua in amiaza mare “pentru Anglia”. Dupa referendum, in zilele imediat urmatoare, agresiunile fizice sau verbale se numarau cu sutele. Castigatorii mai cu stapanire de sine s-au multumit sa fie triumfalisti si aroganti. Altii au considerat ca in sfarsit viata si istoria ii razbuna: nu mai sunt obligati sa-si mascheze animozitatile! Nici fata de vecinul care a votat Remain si cu atat mai putin fata de imigranti sau fata de persoanele de culoare.
Acestea fiind spuse, plebiscitul a indeplinit si rolul unei supape care, in timp, a produs detensionare. Multi au avut ocazia sa dea frau liber sentimentelor distructive si dupa ce si-au facut de cap o vreme, s-au calmat. Doar ca momentul mult visat sau vorba lui Boris Johnson “ziua independentei” n-a mai venit. Au trecut trei ani de la cel mai amplu exercitiu democratic din istoria recenta si verdictul popular inca nu a fost respectat. Oamenii se simt tradati si tensiunile se acumuleaza din nou.
In egala masura, conservatorii englezi s-au saturat de agitatia separatistilor de la Edinburgh. Aici s-a produs un cerc vicios. Fanatismul antieuropean marca Tory da zilnic apa la moara SNP (Scottish National Party – n.r), de la distanta cel mai puternic partid din Scotia. Scotienii au votat Remain si SNP militeaza pentru independenta in interiorul Uniunii Europene. Cand brigada eurofoba Tory mai face un pas in directia Brexit, Nicola Sturgeon (sefa SNP si prim ministru al Scotiei – n.r) ameninta imediat cu un nou referendum pentru independenta.
Situatia nu este foarte diferita nici in Irlanda de Nord. Conservatorii grassroots au inteles prea bine ca problematica frontierei cu Republica Irlanda i-a frustrat pana acum de Brexit. Acolo s-au blocat discutiile cu Bruxelles-ul. Daca n-ar fi avut pe cap Irlanda de Nord si acordul de pace din Vinerea Mare semnat in 1997, astazi ar fi fost deja iesiti din UE.
Concluziile cercetarii YouGov sunt atat de alarmante incat fostul premier laburist Gordon Brown scrie in Daily Mail ca “niciodata in cei 312 ani de existenta, uniunea pe care o reprezinta Regatul Unit nu s-a aflat intr-un pericol mai mare decat acum”. Brown stie ce vorbeste. In primul rand este scotian. In al doilea rand, chiar daca vine de la Labour, fostul lider conservator David Cameron i-a cerut disperat ajutorul in 2014 la referendumul pentru independenta Scotiei. In ajunul plebiscitului, anumite sondaje dadeau ca iminenta victoria separatistilor. Pe ultima suta de metri, echipa pro-unionista coordonata de Downing Street, l-a rugat in genunchi pe Gordon Brown sa se implice in campanie. In regiune se bucura de popularitate, in timp ce conservatorii sunt detestati. Ca un amanunt de culoare, cu 3 ani mai devreme, David Cameron a refuzat sa-l sprijine pe Brown in cursa pentru sefia FMI. A facut lobby impotriva lui si i-a netezit astfel drumul spre Washington candidatului francez Christine Lagarde (seamana izbitor cu sabotarea Laurei Codruta Kovesi de guvernul Romaniei atunci cand a aplicat pentru postul de Procuror Sef European).
Revenind la articolul din Daily Mail, fostul prim ministru laburist atrage atentia asupra faptului ca SNP este mult mai determinat decat in 2014. De data aceasta isi propune sa renunte pana si la moneda britanica. Cu cinci ani in urma, separatistii erau inca indragostiti de lira sterlina si spuneau ca daca ies din uniune o pastreaza neaparat. La coeziunea anglo-scotiana nu contribuie din pacate nici perspectiva unui cabinet Tory condus de Boris Johnson. “Ambitia blonda”, cum i se mai spune lui Boris, s-a plans in repetate randuri ca Scotia este “supra-reprezentata masiv” in Parlamentul de la Westminster. In incheiere Brown evoca momentul 6 iunie, data la care aliatii de ieri si de azi au comemorat 75 de ani de la debarcarea in Normandia: “Mii si mii de soldati englezi, scotieni, galezi si irlandezi sunt inmormantati unul langa altul (…) Atunci cand au luptat impreuna n-au stat sa-si verifice nationalitatile inainte sa coboare in transee”.
In 2019 eurofobia electoratului conservator, asa cum a fost surprinsa de studiul YouGov, pedepseste propria tara, nu Bruxelles-ul. Nationalismul englez a existat dintotdeauna dar in forme atenuate. Britanicii au un consens tacit ca natiile Regatului Unit (galezi, scotieni, irlandezi, englezi) raman impreuna intr-un climat de toleranta in care nimeni nu doreste sa devina dominant in raport cu ceilalti. Echilibrul, toleranta, egalitatea de sanse si accesul egal la resurse au sustinut multa vreme PAX BRITANNICA . Astazi insa descoperim cea mai distructiva fata a nationalismul englez. Nici macar termenul de “Little England”, sinonim cu provincialismul, nu poate sa-i cuprinda dimensiunea.
Sentimentul de abandon care-i incearca pe votantii Leave este justificat. La trei ani de la referendum, clasa politica inca nu a onorat verdictul popular, ceea ce este de neiertat. Dar de aici si pana la ideea ca dezintegrarea Regatului Unit este de preferat ramanerii in Uniunea Europeana este cale lunga.
Se impune o constatare plina de ironie: in momentul de fata exista la conservatori mai putina simpatie pentru Uniunea Europeana decat existau simpatizanti ai lui Hitler in 1940. Churchill nu a recurs ca David Cameron la referendum ca sa-si calmeze colegii Tory. L-a anihilat pe lordul Hailfax care ar fi vrut sa bata palma cu Germania nazista, in cabinet. Cu geniu, charisma si curaj a declansat si a sustinut razboiul pentru salvarea Europei.
