De același autor
„Laburiștii vor un al doilea referendum!“ Câți nu și-au pus speranțele în anunțul făcut de partidul laburist săptămâna trecută? Există acum șanse serioase ca Brexit-ul să fie anulat și ca talibanii conservatori să-și rupă gâtul, nu? Mulți încă mai speră, atât la Londra, cât și la Bruxelles. Până la urmă, se gândesc ei, opoziția și-a clarificat în sfârșit intențiile și poate să deraieze planurile unui premier lipsit de autoritate și ale unei majorități parlamentare fluide. Este tentantă interpretarea. În ipoteza în care laburiștii ar forma un partid cât de cât funcțional, ar fi absolut justificată. În realitate, ei sunt orice, numai partid funcțional nu. Anunțul de săptămâna trecută nu este expresia unei strategii politice bine chibzuite. Este, de fapt, o reacție disperată la un posibil început de dezintegrare a stângii britanice.
Sa recapitulăm: 8 parlamentari laburiști au părăsit recent partidul. Printre ei se numără și Luciana Berger, reprezentantă a circumscripției Liverpool Wavertree, evreică de origine. De câteva luni, ea este ținta atacurilor antisemite venite, culmea, din partea unor laburiști. Din fericire, atacurile se mențin în zona de social media sau de mesaje prin e-mail. Cazul ei este simptomatic pentru un fenomen profund: o nouă formă de antisemitism, agresiv și consecvent, care se manifestă cu precădere în sânul partidului laburist. Pare ciudat, având în vedere că asemenea „trăiri“ sunt asociate mai degrabă cu extrema dreaptă. Mulți dau vina pe Jeremy Corbyn. Într-adevăr, de când a preluat șefia partidului, sentimentele de acest gen au început să cam zburde libere, mai ales la nivelul membrilor simpli. Nici CV-ul lui Corbyn nu ajută prea mult în acest sens. O viață întreagă dedicată unor cauze critice la adresa Israelului ar putea să-i încurajeze pe unii. Anul trecut, a reușit să scoată din sărite pe toată lumea când a insistat pe o definiție originală a termenului de „antisemitism“. Printre altele, Corbyn nu consideră că cineva care acuză Israelul de rasism este un antisemit. În cele din urmă și-a călcat pe inimă și a renunțat la astfel de observații. Dar nu înainte de a fi pus pe jar o mare parte a societății și de a-și fi atras critici inclusiv de la arhiepiscopul de Canterbury.
Controversele nu se opresc aici. De la glume făcute pe seama sioniștilor britanici, care „nu înțeleg ironia englezească“ și până la indulgența față de Hamas sau Hezbollah, pedigree-ul internaționalist, antiimperialist și propalestinian al lui Corbyn nu este de natură să inspire coeziune în rândurile laburiștilor. Aleșii nu s-au obișnuit cu ideea că partidul lor a ajuns să fie condus de un reprezentant al stângii dure, crescut pe baricada sindicală din anii ’70-’80.
Plecarea celor opt trebuie plasată în acest context. Iar poziția ambiguă pe Brexit a complicat lucrurile. Ca un vechi militant împotriva aderării Marii Britanii la piața comună, Corbyn a crezut că, după referendumul din 2016, s-a plasat în poziția ideală. Conservatorii or să se ocupe de Brexit, toate oalele or să se spargă în capul Theresei May și lui nu-i mai rămâne decât să preia puterea odată ce procesul s-a încheiat. De fapt, așa ceva încă mai este posibil. Doar că șansele sunt pe zi ce trece mai mici.
Celor opt disidenți li s-au alăturat încă trei conservatori și au de gând să-și facă partid. Capitalul inițial de simpatie este impresionant. Ultimul sondaj îi plasează la 18% în preferințele electoratului, la doar 5 puncte distanță față de Partidul Laburist (23%). Teoretic, împreună cu liberal democrații, cotați la 6%, ar putea chiar să-i depășească pe laburiști. Ce-i drept, în sistemul britanic de tip vot uninominal pur, asta nu înseamnă mare lucru. În 2015, UKIP a obținut aproape 13% din voturi, dar nu s-a ales decât cu un singur parlamentar. Dacă mâine ar fi alegeri, independenții ar putea să pățească la fel.
Oricum ar fi, laburiștii au motive de îngrijorare. Plecarea celor opt, Remaineri convinși cu toții, l-a determinat pe Jeremy Corbyn să susțină explicit un nou referendum. S-a gândit că astfel o să împiedice un nou val de dezertări din partea altor Remaineri. Pe principiul „unde dai și unde crapă“ a deschis însă o altă cutie a Pandorei. Mai nou, riscă o revoltă din partea parlamentarilor laburiști din circumscripțiile pro-Brexit! „În cadrul alegerilor generale din 2017, le-am promis oamenilor că vom respecta rezultatul de la referendum (...). Colegii care vor alt referendum n-au decât să voteze în consecință, dar cei care vor să-și păstreze promisiunile față de propriul electorat ar putea să voteze pentru un acord îmbunătățit (al guvernului – n.r.)“. Mesajul lui Caroline Flint, reprezentanta pentru Don Valley, constituentă pro-Brexit, este mai mult amenințare decât avertisment. Nu neapărat la adresa lui Jeremy Corbyn. Faptul că ei speră la ruperea cât mai grabnică de UE nu este un secret. Mai degrabă, ea își pune în gardă colegii care vor să mobilizeze la Westminster o ultimă ofensivă majoră anti-Brexit. Ca ea mai sunt zeci de alți laburiști, care, în anumite condiții, ar putea să voteze cu May.
Știu că firele marii epopei britanice care se numește Brexit sunt greu de urmărit. Cred că ar trebui să reținem următorul lucru: poziția ambiguă față de Brexit, întreținută în mod deliberat de Jeremy Corbyn din 2016 încoace, vine acum în sprijinul guvernului. Că-și dorește sau nu, Labour o ajută pe Theresa May să scoată Marea Britanie din UE. Este exact ceea ce Corbyn a visat dintotdeauna.
