Europarlamentare UK: ce mai ramane din Brexit?

Kafka si Urmuz ar fi incantati sa vada cat de mult seamana realitatea politica din Marea Britanie cu literatura.

Victor Popa 29.05.2019

De același autor

Exceptionalismul britanic si-a spus din nou cuvantul. Partidele din UK chiar au avut la europarlamentare un subiect de discutie: Brexit. Nu ca in restul timpului s-ar discuta despre altceva. Dar acest scrutin al rusinii la care in mod normal n-ar mai fi trebuit sa participe (au trecut totusi trei ani de la referendumul in/out din 2016), aduce totusi o presiune in plus. Intrebarea este in ce directie. Ca sa tragem cateva concluzii la cald ar trebui sa trecem mai intai in revista situatia principalilor competitori.

Patidul Brexitului

Este castigatorul detasat. Victoria noului partid condus de Nigel Farage sau, mai corect spus, victoria lui Nigel Farage, nu a surprins. Sondajele l-au plasat constant in intervalul cuprins intre 30 si 34 de procente. A obtinut la urne 31,6%.

Spectaculozitatea ascensiunii Partidului Brexit vorbeste de la sine, avand in vedere ca s-a lansat oficial in urma cu doar cateva saptamani. Totusi, dupa rezultatele anuntate duminica la nivel european, comparatia cu vecinii de peste Canalul Manecii este irezistibila. Formatiunea condusa de Marine Le Pen a reusit sa se impuna in fata partidului prezidential al lui Emanuel Macron, insa a facut-o cu greu, la o diferenta mai mica de un punct procentual. In Marea Britanie daca cele doua partide mari, Laburist si Conservator, si-ar uni fortele, tot ar ramane cu un handicap de peste 8 puncte fata de Nigel. Spuneam mai sus ca Partidul Brexit este prin excelenta un “one man show”. La anterioarele alegeri pentru Parlamentul European, Farage era in fruntea UKIP si a castigat cu un scor de aproape 27%. Astazi, fara Farage, UKIP este la 3.3%.

Liberal Democratii

Cel mai pro-european partid din Marea Britanie revine in forta si obtine 20, 3% din voturi. Era de asteptat, avand in vedere performanta de la alegerile locale din data de 2 Mai. Atunci, ca si acum, electoratul Remain a preferat intr-o buna masura liberal democratii. De fapt, partidul a fost salvat de Brexit. In 2010, s-au alaturat conservatorilor in coalitia de guvernare condusa de David Cameron. Practic, si-au tradat sustinatorii de-o viata: din multe puncte de vedere, liberalii se situeaza chiar mai la stanga laburistilor. De altfel, dupa victoria New Labour din 1997, Tony Blair a discutat cu Paddy Ashdown, regretatul lider liberal democrat, posibilitatea unei fuziuni. 13 ani mai tarziu, sub conducerea lui Nick Clegg, au sarit in barca Tory sau “in pat cu dusmanul” cum se spune. I-a costat scump. Ca junior partner in coalitie, au decontat austeritatea implementata de conservatori. La alegerile generale din 2015, Partidul Liberal Democrat a fost cvasi-decimat: din 57 de parlamentari au mai ramas cu 8.

Revirimentul se datoreaza consecventei in atitudinea pro-europeana si opozitiei la Brexit. Dupa dezastrul orchestrat de Nick Clegg (refugiat in palatul de clestar al Facebook, pe functia de vicepresedinte pentru comunicare globala) si o scurta perioada sub conducerea lui Tim Farron, partidul invie, culmea, cu un senior la carma. Vince Cable, liberal democrat de cursa lunga, are 76 de ani.

Laburistii

Partidul Laburist, principala forta de opozitie, a pierdut pe toate fronturile. A fost taxat atat de electoratul Remain, cat si de sustinatorii Leave. Astfel, scorul obtinut a fost de doar 14%, cu pesste zece procente mai putin decat rezultatul obtinut in urma cu cinci ani. Vina ii apartine in exclusivitate lui Jeremy Corbyn, liderul laburistilor. Corbyn este cel mai galonat Eurosceptic de la Westminster. Chiar si sustinatorii inraiti ai Brexit din partidul conservator au ce invata de la el. In 1975 a militat alaturi de Tony Benn, idolul mai multor generatii de socialisti, impotriva aderarii la Comunitatea Economica Europeana. La vremea aceea, Piata Comuna (“Uniunea Europeana” a venit mai tarziu – n.r) reprezenta pentru el o “conspiratie a capitalistilor” pusi pe exploatarea muncitorului britanic. Astazi, probabil ca si-a mai nuantat pozitiile dar nici de asta nu putem fi siguri. De fapt, ceea ce scoate din sarite pe toata lumea sunt eschivele lui Corbyn. La trei ani de la referendum, electoratul laburist inca nu stie la ce sa se astepte de la seful partidului. Astfel, o buna parte a votantilor laburisti pro-Brexit, in special in Nord Estul Angliei, au dezertat la Nigel Farage. In acelasi timp, liberal-democratii au dislocat din votul laburistilor pro-Remain. Mai rau, au atras voturi chiar de la membri de marca ai partidului laburist. Uneori mai iese si cu scandal. Fostul director de comunicare al lui Tony Blair, Alastair Campbell, a fost dat afara din partid dupa ce a recunoscut in presa ca a votat pentru LibDem.

In Scotia, pe fondul unui avans puternic al nationalistilor de la SNP (Partidul National Scotian), Partidul Laburist a ramas fara reprezentare in Parlamentul European. Ce-i drept, in ultimii ani laburistii scotieni au pierdut teren in mod constant, dar duminica evolutiile au fost reconfirmate dureros: cel mai longeviv europarlamentar britanic, laburistul David Martin, si-a pierdut mandatul.

Acestea fiind spuse, numarul liderilor laburisti care sustin un nou referendum creste de la o zi la alta. Unii chiar isi schimba pozitia de la o zi la alta. Sa luam exemplul lui John Mcdonnell ministrul de finante din umbra. “Nu putem sa ignoram faptul ca 52% din electorat a votat Leave. Nu putem sa le intoarcem spatele (acelor oameni)”. Mcdonnell spunea asta duminica in emisiunea lui Sophy Ridge de la Sky News. A doua zi dimineata, dupa aflarea rezultatelor la europarlamentare, a transmis pe Twitter ca “(…) trebuie sa unim atat partidul cat si tara prin organizarea unui nou referendum”. Marti a venit randul Diannei Abbott, protejata lui Corbyn. In cadrul unui interviu la BBC Radio 4 a tinut sa precizeze ca “in cazul in care nu o sa avem alegeri generale (anticipate – n.r), pe masura ce timpul trece, sustinem un nou referendum”. Anticipatele au fost dintotdeauna varianta preferata de Jeremy Corbyn dar, cel mai probabil, o sa-si calce pe inima la presiunea colegilor de partid. Potrivit unor surse laburiste citate de The Mirror, liderul laburistilor urmeaza sa-si declare cat de curand sprijinul pentru un al doilea plebiscit.

Tory

Pentru Partidul Conservator un esec in plus sau in minus nu mai conteaza. In ultimul an a aparut in atatea situatii ridicole incat orice evolutie pozitiva ar trece drept nenaturala. Asa ca nu au dezamagit! Conservatorii s-au clasat pe locul cinci, dupa Partidul Ecologist, cu doar 9.1% din voturi. Electoratul anti-Brexit s-a dus la liberal democrati, iar cel pro-Brexit a dezertat in masa la Nigel Farage, la fel cum s-a intamplat si pe vremea lui David Cameron. Doar ca de data aceasta a facut-o intr-o si mai mare masura.

Acestea fiind spuse, vorbim totusi de un scrutin european pe care partidul Tory a incercat sa-l evite. Nu este ca si cum s-ar fi luptat ca leii intr-o campanie electorala pe care au pierdut-o. Se asteptau la o infrangere de proportii chiar daca au bifat o noua contraperformanta istorica. Din 1832 incoace n-au mai obtinut un scor atat de umilitor. Ca o curiozitate, la vremea aceea au pierdut in fata The Whig Party, stramosii liberal democratilor de astazi. La fel ca in cazul Labour, membri marcanti ai pardidului conservator n-au acordat votul formatiunii din care provin. Lordul Heseltine, pro-european convins si unul dintre cei mai respectati veterani ai partidului, si-a expus franc pozitia in Sunday Times. “Pana cand conservatorii nu sprijina un nou referendum, o sa votez LibDem” a scris Michael Heseltine. In acelasi editorial a denuntat “extremismul” si “miopia” din randurile Tory. Spre deosebire de Alastair Campbell pe care-l mentionam mai devreme, a scapat ieftin. S-a ales doar cu o sanctiune disciplinara de partid la nivelul Camerei Lorzilor.

Mai merita amintite inca doua formatiuni: Verzii, adica partidul ecologist a inregistrat o performanta remarcabila si s-a situat pe locul al patrulea, inainte conservatorilor, cu 12%. La polul opus, Change UK, formatiune nascuta in urma cu doar cateva luni din disidenta transpartinica pro Remain, partid reprezentat la nivel parlamentar, a esuat spectaculos. Lansat in Februarie s-a bucurat initial de un capital de simpatie semnificativ. Era cotat la 18 procente in preferintele electoratului. Calitatea umana precara si antitalentul politic le-au venit de hac rapid. Pe un val de trufie si de aroganta, au refuzat categoric orice colaborare cu alte forte pro-europene. In special cu liberal democratii. Ca un amanunt de culoare, sora lui Boris Johnson, Rachel, jurnalist de lifestyle si politician de ocazie, s-a grabit sa sara din barca LibDem unde era membru, la Change UK. Spera sa-si rotunjeasca veniturile cu salariul de europarlamentar. Oportunismul a costat-o scump. Change UK a obtinut doar 3,4% din voturi. In cele din urma si-a varsat nervii si frustrarile pe noii colegi.

Ce concluzii s-ar impune in urma acestor alegeri?

Electoratul britanic este puternic polarizat. Aritmetica da castig de cauza taberei Remain, insa diferenta nu este zdrobitoare. Sa ne amintim ca si in campania premergatoare referendumului din 2016, avansul Remain a fost constant. Cert este ca ranile de atunci inca nu s-au inchis.

Dupa plecarea Theresei May, exista toate sansele ca partidul conservator sa migreze puternic spre dreapta. Adica spre un Brexit fara acord, de natura sa recupereze votantii atrasi de Nigel Farage. Principalul candidat la functia de premier, Boris Johnson, si-a exprimat intentia aceasta cu subiect si predicat…din Elvetia. Batranul marxist anti-european Jeremy Corbyn (a implinit 70 de ani) o sa sustina in cele din urma un al doilea referendum. Partidele mici, anti-establishment cu mesaje putine, dar precise tind sa ajunga din urma partidele traditionale si uneori sa le depaseasca. Este prea devreme sa vorbim de schimbari structurale pe scena politica, dar exista sanse mari ca ierarhiile traditionale sa nu mai conteze.

Dincolo de rezultate, situatia din Parlament ramane neschimbata. Legiuitorii au respins un Brexit fara acord la fel cum au respins de trei ori si acordul negociat cu europenii de guvernul inca in functie, precum si un al doilea referendum. Confruntarile si selectia solutiei imposibile se amana pana cand conservatorii isi aleg noul lider (la sfarsitul lui Iulie) si parlamentarii se intorc din vacanta (inceputul lui Septembrie).

Ruperea de Uniunea Europeana este programata de Halloween, pe 31 Octombrie, in timp ce noul executiv european se instaleaza abia in Noiembrie. Kafka si Urmuz ar fi incantati sa vada cat de mult seamana realitatea politica din Marea Britanie cu literatura.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22