Presedintele Klaus Iohannis a transmis parlamentului o cerere de reexaminare a legii prin care Monitorul Oficial ar urma să treacă de sub autoritatea Guvernului la Camera Deputaților, proiect adoptat in parlament pe 22 decembrie, in ultima zi a sesiunii parlamentare.
Gigi Dragomir, fostul comerciant de carne, fără nicio experiență în domeniu, demis la finele anului trecut din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale de către fostul premier Mihai Tudose, a fost repus în funcţie printr-o decizie a premierului interimar Mihai Fifor.
Forţele de securitate turce de la graniţa cu Siria au primit ordin de a se pregăti pentru o posibilă intervenţie în regiunea siriană Afrin, aflată sub control kurd, a indicat joi agenţia turcă de presă Anadolu, citată de Reuters.
Deputatul Roberta Anastase a declarat joi că a fost chemată la DNA în calitate de martor, însă nu a dorit să spună în care dintre dosare.
Arsene este acuzat că ă cerut 100 000 de euro de la o persoană pe care a convins-o că are relații la ANI, de unde ar fi putut obține un document care să ateste conflictul de interese în care s-ar fi aflat un adversar al mituitorului din administrația locală.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ, joi, propunerile legislative pentru modificarea legilor Justiţiei înaintate de mai mulţi deputaţi la iniţiativa lui Cătălin Rădulescu, au precizat, pentru Agerpres, surse din CSM.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an