Fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, a fost audiată luni la DNA în dosarul bazei Cutezătorii, în care sunt implicati Dinu Pescariu si fostul secretar de stat in Ministerul Educatiei, Mihnea Costoiu.
O explozie a avut loc luni dimineață într-o autogară din Manhattan, New York, în apropiere de Times Square, într-unul dintre cele mai aglomerate puncte ale metropolei americane.
Liberalii au prezentat luni, la un an de la alegerile parlamentare, Cartea Neagră a guvernării PSD - ALDE.
Modificarile aduse Legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor au fost votate, luni, în viteză, de coaliția PSD-ALDE-UDMR. Au fost 179 de voturi "pentru" si 90 de voturi "impotriva". A fost adoptata cu 167 si modificarea legii ANI, făcută de Iordache.
CSM atrage atenția, cu privire la implicarea unor asociaţii profesionale ale judecătorilor şi procurorilor în procesul legislativ, că doar Consiliul Superior al Magistraturii este organismul constituţional reprezentativ pentru întreg corpul magistraţilor.
Ce aș putea spune, în afară de mici lucruri banale, pe care le-am cunoscut/trăit toți cei din generația mea? Toți? Așa credeam, pentru că nu existau în jurul nostru decât cei care simțeau același lucru, că erau adulți sau copii, dascăli sau colegi de clasă, dar și părinți, bunici, vecini ai noștri:
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an