Tribunalul Ilfov a decis definitiv, marți, eliberarea condiționată din închisoare a omului de afaceri Dorin Cocoș, după ce acesta a executat efectiv un an de închisoare din pedeapsa de doi ani și patru luni primită în dosarul "Microsoft".
Consiliul Superior al Magistraturii spune că proiectul privind modificarea legilor Justiţiei „nesocoteşte” în aspecte esenţiale garanţii fundamentale privind funcţionarea sistemului judiciar şi contravine dispoziţiilor constituţionale.
Curtea Constitutionala a admis partial, marti, existenta unui conflic juridic de natura constitutionala intre Parlament si Ministerul Public, urmare a sesizarii facute de Dragnea si Tariceanu. In fapt, CCR a respins doua dintre cele trei puncte reclamate de liderii puterii.
Premiul Nobel pentru Fizică a fost atribuit marți pentru detectarea undelor gravitaționale, un concept lansat de Albert Einstein în 1916, în celebra sa Teorie a Relativității Generale, precum și pentru conceperea și perfecționarea detectoarelor de unde gravitaționale LIGO (SUA) și VIRGO (Italia).
CCR a admis marți parțial obiecția de neconstituționalitate formulată de 38 de senatori PNL și USR privind proiectul de modificare a Legii referendumului, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Guvernatorul explică creșterile ROBOR printr-un deficit de lichiditate pe piață. În consecință, BNR a decis să injecteze lichiditate, măsură ale cărei efecte se vor vedea abia miercuri pentru că, a explicat guvernatorul, a fost pusă în practică marți, după orele prânzului iar indicele se citeşte dimineaţa.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an