Donald Trump şi-a intensificat miercuri şi mai mult escalada verbală faţă de Coreea de Nord, afirmând că arsenalul nuclear american este ”mai puternic şi mai puternic” ca niciodată, relatează AFP.
Franţa îndeamnă la responsabilitate şi la ”dezescaladare” în legătură cu Coreea de Nord, întrucât riscul legat de armamentul nuclear nord-coreean există, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Guvernului, relatează Reuters.
Avocatul omului de afaceri Puiu Popoviciu, Louis Freeh, fost şef al FBI, se declară "profund dezamăgit" de decizia ICCJ în cazul clientului său, apreciind că sentinţa nu este susţinută nici de fapte şi nici de legislaţie.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că, în prezent, PSD şi ALDE au împreună un singur vot peste majoritatea absolută în Parlament, astfel că liberalii iau în calcul să depună, în noua sesiune, o moţiunea de cenzură, atunci când vor exista premise că sunt şanse mari să treacă, iar legăturile din interiorul coaliţiei de guvernare vor fi rupte.
Ludovic Orban, liderul PNL, a declarat că juriştii partidului lucrează la o sesizare pe care i-o vor transmite Avocatului Poporului cu privire la sesiunea parlamentară extraordinară, în condiţiile în care aceasta a fost convocată, în opinia sa, în mod neconstituţional, iar OUG emise de Guvernul Tudose nu vor putea intra în vigoare.
USR va depune saptamana aceasta o plangere penala impotriva presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, pe care il acuza de abuz in serviciu, fals si uz de fals pentru convocarea ilegala a sesiunii parlamentare extraordinare a Parlamentului.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an