Comisia Europeană vrea ca toate măsurile care restrâng libera circulație ca răspuns la pandemia de COVID-19 adoptate de statele membre sunt coordonate și comunicate clar la nivelul UE.
În The Lancet a fost publicat studiul preliminar privind vaccinul rusesc Sputnik-V împotriva SARS-CoV-2, care a declanșat o reacție imunitară, fără efecte secundare grave, dar fără a se ști eficacitatea.
Prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a fost confirmat cu infecţia cu noul coronavirus în urma unui test efectuat la cerere, contracost, au informat reprezentanţii Prefecturii.
Profesorul Dr. Ovidiu Băjenaru, șeful Clinicii de Neurologie de la Spitalul Universitar din București, a murit joi, la Institutul Matei Balș, fiind diagnosticat cu Covid-19. Avea 63 de ani.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.053 de noi cazuri de Covid și 22.326 de teste prelucrate. 60 de decese și 522 de pacienți internați la ATI, două recorduri negative, înregistrate pe 1 septembrie.
Carmen Dan a anunțat că nu va fi prezentă luni, la votul moțiunii de cenzură, pentru că fiind contact al mamei sale, diagnosticate cu Covid-19, este obligată să stea un autoizolare.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an