Ion Cristoiu a declarat marti, invitat in studioul B1TV, ca, in opinia sa, mama politistului Bogdan Gigina ar trebui sa taca, sustinand ca "e manipulata intr-o directie politica". "Durerea fata de o moarte a fiului nu justifica deja sa faca politica", a continuat Cristoiu, citat de Hotnews.ro.
Gabriel Oprea sustine, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, ca votul de acum 2 zile din Senat nu il face "imun in fata Justitiei, nu ma 'salveaza' de la ceva si nici nu inchide drumul dosarului pentru care DNA a cerut incuviintarea urmaririi penale”. Ceea ce omite Oprea sa spuna este ca procurorii ar trebuie să administreze alte probe in dosarul pentru care Senatul a respins avizarea cercetarii sale penale.
Mii de oameni şi-au anunţat prezenţa la mai multe mitinguri care ar urma să aibă loc, joi, în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi şi Galaţi, în semn de protest faţă de votul prin care Senatul a respins cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.
Mai sunt trei luni până la alegeri, iar partidele politice trebuie să demonstreze că au capacitatea de a trece peste relațiile clientelare și de afaceri din interior și să producă liste de candidați care să reprezinte opțiuni reale de vot.
PSD riscă să depășească linia roșie, reactivând partea de electorat care îi este potrivnică.
Carmen Gigina, mama lui Bogdan Gigina, politistul care si-a pierdut viata in timp ce facea parte din coloana oficiala a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, a reactionat la decizia de ieri a Senatului care l-a scapat pe Oprea de urmarirea penala a DNA.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an