Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Washington, că nu şi-a revizuit punctul de vedere în privinţa pragului valoric pentru prejudiciul la abuzul în serviciu, precizând că specialiştii în Drept vor dezbate.
Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în SUA, spune că va decide atunci când va ajunge în România dacă va promulga sau nu legea salarizării.
Legea salarizarii unitare a bugetarilor a fost votata, miercuri, de plenul Camerei Deputatilor, for decizional, si urmeaza sa mearga la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Au fost 188 de voturi "pentru", 28 "impotriva" si 47 de abtineri, relateaza Digi24.
Preşedintele Klaus Iohannis a primit luni, la Washington, distincţia „Light Unto the Nations”, premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee - AJC) şefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice.
România, ca stat-membru al NATO și al Uniunii Europene, este un puternic promotor al legăturii transatlantice, a declarat președintele Klaus Iohannis, la Forumul Global American Jewish Committee. Provocările subminează UE și duc la neîncredere, resemnare, scepticism și lipsă de solidaritate, spune Iohannis.
Este important ca președintele român să ia pulsul corect al titularului de la Casa Albă pentru a ști cum să își joace cărțile.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an