Sumele plătite pentru taxa specială pentru autovehicule, pentru taxa pe poluare şi timbrul de mediu pentru autovehicule vor fi restituite, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată în şedinţa de vineri a Guvernului, scrie News.ro.
Proiectul de OUG privind pensiile militare de stat va fi discutat la ora 15.00 de reprezentanţii sindicatelor cu oficialii Ministerului Muncii, el prevăzând că pensia nu va mai putea depăşi media soldelor sau salariilor primite în anii de activitate, în baza cărora s-a calculat venitul.
Premierul Mihai Tudose a explicat, luni, că situaţia pensiilor speciale trebuie rezolvată pentru că este o problemă de "moralitate", iar Executivul trebuie să-şi asume stingerea acestui "incediu" înainte de a fi prea târziu, dând însă asigurări că nu vor scădea veniturile pentru cei cu pensii în plată.
Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan critică intenţia coaliţiei de guvernare de a convoca o sesiune extraordinară pentru ca Executivul să poată adopta ordonanţe de urgenţă în timpul vacanţei parlamentare şi îl numeşte pe liderul PSD, Liviu Dragnea, un ”jupân” care intenţionează să-şi deschidă moşia numită Parlament.
Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor programată miercuri, la ora 11.00, s-a anulat, urmând a fi reprogramată pentru o dată care va fi comunicată ulterior, potrivit unui mesaj transmis parlamentarilor de către secretarul general.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat duminică, la Antena 3, că Guvernul va "intra cu celeritate” şi în ce privește indemnizaţiile pentru creşterea copilului.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an